Timp de trei veacuri, Mănăstirea Sărăcineşti a fost de veghe la poarta de intrare către mănunchiul de localităţi adunate în jurul izvoarelor de aur din adâncurile văii Olăneştiului. Jertfa şi rugăciunea celor care s-au nevoit în acest lăcaş au ocrotit ţinutul Vâlcii necontenit. Candela credinţei a ars nestinsă până acum cinci decenii, când străjerul a fost cufundat într-un somn adânc, din care s-a trezit de curând cu răni ce trebuie vindecate, ca un semn de recunoştinţă pentru osteneala monahiilor de aici.
Ridicată în plină perioadă a dezvoltării artei bizantine şi în fazele incipiente ale artei brâncoveneşti, ctitoria boierilor Sărăcineşti şi a ierarhului râmnicean Ştefan se adaugă pleiadei de cetăţi spirituale, înlănţuite precum o salbă strălucitoare pe umerii masivelor turnuri de veghe vâlcene. Spre deosebire de impunătoarele cetăţi şi fortificaţii din Occident, la noi se înălţau ziduri smerite, între care se retrăgeau domnii, boierii şi oamenii simpli pentru a-şi fortifica în lăuntrul cetăţii spirituale, adică biserica aşezată întotdeauna în centru precum inima, credinţa şi nădejdea în iubirea Părintelui Ceresc. Pierdută fiind această aşezare la rugăciune a conducătorilor dintr-o vreme de tristă aducere aminte, vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi au vătămat şi chinuit în fel şi chip trupul Bisericii, însă, datorită credinţei înaintaşilor, inima a continuat să bată, dând încă putere trupului. Aşa s-a întâmplat şi cu aşezământul monahal de la Sărăcineşti, care a fost desfiinţat abuziv, ca şi alte mănăstiri din ţară, de regimul comunist, prin Decretul 410 din 1959, preschimbându-l într-un azil de bătrâni şi spital de boli neuropsihice, ca să se adeverească cuvintele psalmistului: "...căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni", dar şi faptul că în locul de unde Dumnezeu este alungat îşi face apariţia nebunia, semn al neascultării şi împotrivirii faţă de Dumnezeu. Astfel, timp de aproape cinci decenii, mănăstirea a fost cufundată într-un somn adânc, doar inima bisericii mai zvâcnea, datorită credincioşilor din zonă. Trezită din adormire în 2007, şi-a aflat însă trupul plin de răni deschise, care aşteaptă să fie vindecate prin preocuparea şi de jertfa noastră.
Abia în acel an s-a reuşit şi redobândirea clădirilor şi de atunci au început demersurile pentru reînvierea aşezământului monahal de la Sărăcineşti, bătrânii fiind mutaţi în alte aziluri, iar enoriaşii au primit teren pentru a-şi ridica o biserică nouă. Pentru reaprinderea candelei de priveghere şi rugăciune din vechea mănăstire au fost aduse şapte maici tinere, majoritatea de la Mănăstirea Bistriţa, fiind sub ascultarea maicii stareţe Anastasia Honcioiu, iar arhimandritul Vartolomeu Androni, stareţul Mănăstirii Cozia şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, care mai are în grijă şi lucrările de restaurare de la mănăstirile Mamu şi Berislăveşti, a luat sub atenţia sa şi pe cele de la Sărăcineşti. "Până în prezent, cu ajutorul părintelui stareţ Vartolomeu Androni, s-au făcut doar lucrările foarte urgente, precum schimbarea acoperişului, fiindcă ploua în camere, şi au fost amenajate câteva chilii în care să putem locui, dar lucrările de restaurare stagnează din cauza lipsei fondurilor. Se încearcă obţinerea unor sponsorizări, dar sunt doar promisiuni. Nădăjduim însă ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze lucrările şi să-i dăruiască aşezământului monahal lumina de odinioară", mărturisea maica Eliseea Bădici, ghidul mănăstirii.
Splendid monument al artei brâncoveneşti
Biserica Mănăstirii Sărăcineşti, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", urmează prototipul consacrat în secolul al XIV-lea de Mănăstirea Cozia, cu planul triconc, cu turla înălţată deasupra naosului pe o bază pătrată, dar păstrează şi din specificul monumentalităţii artei brâncoveneşti. "Biserica "Adormirea Maicii Domnului" este un splendid monument românesc de secol XVII, fiind ridicată, potrivit tradiţiei, în locul unei biserici mai vechi. Construcţia mănăstirii s-a realizat în 1688, ctitorul principal fiind episcopul Ştefan al Râmnicului, pe moşia boierilor Sărăcinescu şi Păuşescu, de la familia Sărăcineşti venind numele mănăstirii şi al satului, numele celui din urmă fiind schimbat în 1964 în Valea Cheii. Episcopul Ştefan trece la Domnul în 1693, fiind înmormântat în pridvorul mănăstirii, iar biserica rămâne nepictată timp de trei decenii, până în timpul episcopului Damaschin, care aduce la Sărăcineşti pe Teodosie, Gheorghe şi Preda, pictorii paraclisului de la Hurezi şi ai altor aşezăminte brâncoveneşti. În biserică încă se păstrează interesantele picturi originale brâncoveneşti, dar şi acestea necesită lucrări de restaurare, ca urmare a trecerii timpului. Din aşezământul monahal de odinioară, pe lângă lăcaşul de cult, se mai păstrează în formă originală clopotniţa, pe zidul căreia se poate vedea inscripţia "Sava 7200 (1692)", clădirea dinspre miazănoapte, care a servit drept stăreţie şi chilii, a cărei origine medievală o dovedesc zidurile şi construcţia beciului, clopotul cel mic, turnat pentru prima dată în 1612 şi returnat în anul 1930 de Ieronim protosinghelul, şi o cruce de lemn ferecată de mână cu inscripţia "Ştefan, episcop, 7200 (1692)", cel care către sfârşitul vieţii a îmbrăcat schima monahală sub numele de Sava arhischimonahul", a mai spus maica Eliseea.
În scurt timp, aşezământul monahal de la Sărăcineşti a cunoscut o frumoasă perioadă de înflorire, aici fiind călugărit şi Sfântul Antonie de la Iezer. Către anul 1860, viaţa monahală din Mănăstirea Sărăcineşti se desfăşura în condiţii foarte grele, din cauza vremurilor politice frământate şi potrivnice vieţuirii monahale, astfel că obştea monahală a fost schimbată, prima egumenă a mănăstirii fiind maica Maximila, sora istoricului Ion C. Brătianu. Din 1873 până în 1913, biserica mănăstirii a devenit filie a Parohiei Cheia, în chilii fiinţând şcoala primară pentru copiii din satele Păuşeşti, Olăneşti şi Cheia. Totuşi, din 1913, aşezământul a fost redat vieţii monahale cu sprijinul ministrului cultelor Constantin Dissescu, fapt ce l-a determinat pe episcopul Athanasie Mironescu să afirme: "Aşa tocmeală şi iubire de ţară şi de monumente istorice ale străbunilor mai înţelegem şi noi!", în continuare, filele de istorie ale Mănăstirii Sărăcineşti fiind scrise precum "iaste de toţi ştiut".
La Mănăstirea Sărăcineşti se poate ajunge pe DN 64A, Râmnicu Vâlcea - Băile Olăneşti, prin Păuşeşti - Măglaşi, 13 km, stânga până la Valea Cheii, iar cei care pot sprijini lucrările de restaurare pot dona în următorul cont al mănăstirii: Cont: 2511.A01.0.10415401.0263.ROL.1, deschis la BCR Rm-Vâlcea.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius