Stoicul Seneca și tragediile sale

[altmariusbook]

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/stoicul-seneca-si-tragediile-sale/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Roma antică a rămas mereu tributară culturii greceşti. Opera lui Seneca, născut cu cinci ani înainte de era noastră, o dovedeşte din plin. Născut la Cordoba (Spania) într-o familie din nobilimea provincială (tatăl său scrisese un preţios tratat de oratorie) şi educat la Roma, el s-a dedicat în primul rând filosofiei, adoptând stilul de viaţă excesiv de sobru al stoicilor.

Un articol de Georgeta Filitti|8 Iunie 2018

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/stoicul-seneca-si-tragediile-sale/

Călătorește în Egipt, e senator, intră în conflict cu împăratul Claudiu, care îl exilează opt ani în Corsica. În timpul lui Nero e mare favorit dar implicarea într-o conjurație împotriva împăratului îl duce la sinucidere, cerută chiar de acesta (anul 65 e.n.)

Cele 9 tragedii rămase de la el au ridicat un semn de întrebare: Seneca filosoful era una și aceiași persoană cu autorul dramatic? Critica de specialitate, până în zilele noastre, a convenit că persoana rămâne unică. Tragediile, fără excepție, au subiecte din lumea grecească. Iată-le: Hercule furios, după Euripide. Eroul îl omoară pe Lycus, tiranul Tebei,  și familia sa.

Este urmărit de ura Junonei deoarece era fiul natural al soțului ei, Jupiter. Pogoară nebunia asupra lui și îl face să-și ucidă familia. Apoi își limpezește mintea, stăpânindu-și disperarea.

 Troienele evocă drama femeilor din Troia captive la greci. Hecuba, văduva lui Priam, află, alături de tovarășele de suferință,  de uciderea fiului lui Hector și a Polixeniei (fiica lui Priam), sacrificată umbrei lui Achile.

Fenicienele, piesă păstrată fragmentar, din care se înțelege drama urmașilor lui Oedip. Orice încercare de împăcare între fiii acestuia, Eteocle și Polinice, dă greș.

Fedra descrie pasiunea vinovată a soției lui Teseu pentru feciorul vitreg, Hipolit. Cast, acesta o respinge și Fedra, furioasă, îl pârăște tatălui că a vrut s-o seducă. Blestemul lui Teseu duce la moartea inocentului Hipolit. Fedra se sinucide de disperare.

Oedip reia tema tratată de Sofocle a ucigașului fără voie al tatălui său Laios și apoi a căsătoriei sale cu Jocasta, propria mamă. Agamemnon îl urmează pe Eschil care tratează tragedia cuceririi Troiei, a uciderii eroului de către soție, în complicitate cu vărul Egist.

Tieste este povestea cumplită a Atrizilor.

Atreu și Tieste, părinții lui Agamemnon și ai lui Egist se urăsc de moarte. Înșelat, Tieste se duce la curtea fratelui său care îi ucide copiii și îl poftește la un ospăț cu rămășițele acestora.https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-content/uploads/2018/06/SENECA-2-208x300.jpg 208w" sizes="(max-width: 400px) 100vw, 400px" />

 Hercule pe muntele Olta înfățișează clipe dramatice din viața prea cunoscutului erou. Nebună de gelozie, soția lui, Dejanira, îi dăruise o cămașă otrăvită care îi distruge trupul. Încearcă să se sinucidă pentru a-și curma durerea dar în cele din urmă rațiunea biruie și Hercule supraviețuiește.

 Medeea este inspirată de opera similară. Vrăjitoarea Medeea, refugiată la Corint cu soțul ei Iason, află că acesta vrea s-o părăsească pentru a se căsători cu Creusa, fiica stăpânitorului locului, Creon.

Încearcă să-și convingă bărbatul să fugă amândoi din Corint dar acesta refuză. Prin copiii lor ea trimite Creusei bijuterii și un văl otrăvit care o ucide. În același timp dă foc cetății. Într-un ultim gest de nebunie, își ucide copiii, în prezența soțului, apoi dispare în văzduh într-un car tras de dragoni.

Întreaga operă dramatică a lui Seneca poartă pecetea filosofiei stoice care recomanda acceptarea loviturilor sorții și reprimarea bucuriilor și a durerilor excesive. Stoicii considerau că destinul nu poate fi ocolit ci acceptat în mod rațional și calm.

Reacția inversă (mânia, împotrivirea) însemna pierderea luptei cu destinul și făcea posibilă tragedia. Omul are o singură opțiune viabilă: să se lase doborât de loviturile sorții, să le întâmpine cu seninătate.

Aceasta este și esența tragediilor lui Seneca: lupta omului cu destinul său, acceptarea acesteia ca generatoare a virtuții. Și mai departe, categorisirea personajelor în morale, care acceptă destinul, și vicioase, care i se împotrivesc.

Piesele lui Seneca se vor fi jucat, în vremea lui, în teatre publice sau private.

Oricum, ulterior ele au exercitat o influență hotărâtoare asupra teatrului european. Shakespeare, Corneille, Racine l-au luat ca model. Tragediile sale rămân subiect permanent de meditație, aducând în discuție condiția omului și a destinului său, din Antichitate până în zilele noastre.

Foto: Seneca – facebook

 

 

---

Georgeta Filitti (n. 1938), doctor în istorie de la Universitatea din Cluj. Cercetător la Institutul „N. Iorga” al Academiei Române (1961-1998), la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc ş.a. Istoric modernist, cu lucrări de istorie economică, instituţională, a oraşului Bucureşti, a exilului. Editor din opera lui M. Kogălniceanu, N. Iorga, V. Slăvescu, I.C.Filitti etc. Premiul Academiei (1983). Conferinţe, în ţară şi străinătate. Coeditor la revista ASTRA (Braşov). Lector la fundaţia Calea Victoriei.    

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/stoicul-seneca-si-tragediile-sale/