altmarius

cultură şi spiritualitate

INFOBULETIN MUZICAL

Stiri din tara

MasterClass de Cant Bizantin la Iasi

Asociaţia Culturală Byzantion impreuna cu Universitarea de Arte "George Enescu" din Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Primăria Municipiului Iaşi, au organizat in perioada 5 - 9 iulie, cea de a III-a ediţie a unui MasterClass de Cant Bizantin. Printre personalităţile invitate pentru a susţine cursuri de muzică bizantină s-au numărat prof. dr. Georgios Konstantinou de la Conservatorul de Stat din Atena şi prof. univ. dr Maria Alexandru de la Universitatea "Aristotelis" din Tesalonic, Grecia. Au susţinut conferinţe cu tematică bizantină acad. prof. univ. dr. Răzvan Theodorescu, prof. Lykourgos Angelopoulos, pr. conf. univ. dr. Florin Bucescu, conf. univ. dr. Nicolae Gheorghiţă, lect. univ. dr. Gabriel Oprea de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti ş.a. Cursurile de măiestrie se incheie astăzi cu un concert ce va avea loc pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi. După cum se arată intr-un comunicat transmis de organizatori, concertul va fi susţinut de către cei aproximativ 150 de cursanţi din intreaga ţara, elevi ai seminariilor teologice ortodoxe, studenţi ai facultăţilor de teologie ortodoxă dar şi ai conservatoarelor de muzică, profesori şi indrumători in domeniul muzicii bizantine. Partea a II-a a concertului va reuni membri ai celor mai cunoscute şi reprezentative coruri de muzică bizantină din ţară, respectiv Corul Byzantion din Iaşi şi Corul Stavropoleus din Bucureşti, alături de reprezentanţii Corului Bizantin Grec condus de Prof. Lykourgos Angelopoulos. Concertul se va desfăşura cu binecuvantarea şi in prezenţa Inalt Prea Sfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, alături de sfinţia Sa fiind invitate personalităţi marcante ale culturii ieşene, dar şi oficialităţi ale oraşului nostru.

Tabera de jazz şi muzică improvizată de la Sf. Gheorghe

Incepand din 3 iulie, la Sfantu Gheorghe s-a desfăşurat ediţia a IV-a a Taberei de jazz şi muzică improvizată. Pe parcursul unei săptămani cei 30 de participanţi au putut asista la cursuri şi la concerte susţinute de Mircea Tiberian, Tibor Markus, Nicolas Simion şi Tamas Geröly, printre alţii. Tabăra se incheie astăzi cu un concert al cursanţilor, ce va avea loc la Park Hotel Bar din Sf. Gheorghe, incepand cu 20.30.

Festivalul de Muzica Veche de la Miercurea Ciuc

Iată evenimentele programate astăzi in cadrul Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc. De la ora 16.00, la Liceul de Artă "Nagy Istvan" are loc o discuţie despre inceputurile Festivalului de Muzică Veche, moderată de Jozsef Simo din Suedia şi Istvan Pavai din Ungaria. Două ore mai tarziu, la Cetatea Miko este programat concertul Ansamblului Musica Profana din Ungaria. Daca vremea nu va fi favorabilă, concertul va avea loc la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. Orchestra Barocă a Festivalului, alcătuită din muzicieni din Germania şi din Romania concertează de la ora 20.00 la Biserica Sf. Augustin din oraş, iar la Castelul din localitatea Lăzarea, incepand cu ora 19.00, poate fi ascultat Ansamblul Musica Historica din Ungaria.

Actualitatea muzicala internationala

Mihail Pletniov acuzat in Thailanda

Celebrul pianist şi dirijor Mihail Pletniov, acuzat de viol asupra unui minor in varstă de 14 ani in Thailanda, a fost eliberat pe cauţiune şi a părăsit oraşul Bangkok in noapte de miercuri spre joi, informează Agenţia France Press. Mihail Pletniov, in varstă de 53 de ani, director artistic al Orchestrei Naţionale a Rusiei şi caştigător al Premiului I la Concursul Internaţional "Ceaikovski", a plătit o cauţiune ce echivalează cu suma de 7300 de EURO şi ar trebui să apară in faţa unui tribunal thailandez pe 19 iulie. Pianistul a primit miercuri autorizaţia de a părăsi temporar spaţiul thailandez, după ce Moscova, prin Ambasada sa de la Bangkok, s-a arătat "neliniştită" in legătură cu situaţia celui ce indeplineşte şi funcţia de consilier cultural al Preşedintelui Medvedev. Potrivit poliţiei, ancheta a inceput in aprilie, după ce părinţii unui băiat thailandez au acuzat un cetăţean de aceeaşi origine de abuzuri sexuale asupra copilului şi de a-l fi vandut şi unor străini. In posesia celui reclamat au fost găsite fotografii cu băiatul in cauză, in care apărea şi Mihail Pletniov. Muzicianul a negat acuzaţiile ce i se aduc şi in urma cărora ar putea primi pană la 20 de ani de inchisoare

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor