altmarius

cultură şi spiritualitate

Infobuletin Muzical

Astăzi : 2015-04-05

Ştiri muzicale din Bucuresti

Concert de Paşti organizat de Arhiepiscopia Tomisului

Bookmark and Share

Arhiepiscopia Tomisului organizează luni, 6 aprilie 2015, la Opera Naţională Bucureşti, concertul „În vremea aceea” - o frescă muzicală sacră pentru solişti, cor şi orchestră în nouă tablouri compusă de preotul Ion Popescu Runcu. Lucrarea urmăreşte transpunerea muzicală a mesajului evanghelic ce ilustrează patimile lui Iisus, începând cu momentul aducerii Sale în faţa lui Pilat şi continuând cu momentul morţii şi cel al Învierii. A fost compusă iniţial ca un oratoriu pentru solişti, cor bărbătesc şi pian şi orchestrată ulterior de compozitorul Constantin Arvinte, aceasta fiind formula care va fi prezentată în concertul de luni. Solişti vor fi Alexandru Chiriac, Gabriela Dobre, Vartolomeu Trofin şi Adrian Ioan Clinciu, între alţii, alături de Corala "Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului" şi de instrumentişti din Orchestra Teatrului "Oleg Danovski" din Constanţa. Dirijează Ion Iulian Dumitru. Ora de începere este 18,00.
  Intrarea publicului este liberă.  


 

Corul Madrigal - Concert Pascal la Ateneu

Bookmark and Share

Corul Naţional de Cameră Madrigal - Marin Constantin, dirijat de Anna Ungureanu, susţine astăzi, 5 aprilie 2015, la Sala Mare a Ateneului Român, un concertul extraordinar de Paşti. Evenimentul ce are loc în chiar duminica Floriilor pentru credincioşii ortodocşi şi de Sfintele Paşti pentru creştinii catolici şi protestanţi. Programul propune muzică românească bizantină, clasică şi contemporană, muzică universală contemporană. Din concert nu va lipsi celebrul “Florilegiu bizantin” compus de Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal. Solişti: Gabriel Bănică, Florian Costea, Doru Feraru şi Anna Mirescu. 



 

Recital cameral la Ateneul Român

Bookmark and Share

Filarmonica ,,George Enescu" propune publicului său astăzi, 5 aprilie 2015, un recital cameral ce îi are ca protagoniști pe violonistul Aron Cavassi și pianista Clementina-Ristea Ciucu. Programul muzical este variat și cuprinde opusuri semnate de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Niccolo Paganini și George Enescu, din creația căruia cei doi muzicieni vor interpreta Sonata a II-a op.6 în fa minor pentru pian și vioară. Recitalul va începe la ora 19.00. 
 

Spectacolul de balet ,Don Quijote' la Opera Naţională din Bucureşti

Bookmark and Share

La Opera Națională din București poate fi urmărit astăzi, 5 aprilie 2015, spectacolul de balet ,,Don Quijote", pe muzica lui Ludwig Minkus. Vor evolua balerinii Antonel Oprescu în rolul principal, Cristina Dijmaru în rolul Dulcineea, Robert Enache şi Mircea Ioniță. Coregrafia este semnată de Marius Petipa și Alexandr Gorski, iar regia și adaptarea coregrafică îi aparține lui Jaroslav Slavicky. Ora de începere a spectacolului este 19.00. 
 

Gala Premiilor de Jazz la Hard-Rock Café

Bookmark and Share

Fundaţia Muzza, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român organizează astăzi, 5 aprilie 2015, Gala Premiilor de Jazz. Ajunsă la a XIII-a ediţie, Gala reprezintă cel mai important eveniment anual pentru acest gen muzical de la noi şi îşi propune, ca de fiecare dată, să evidenţieze şi să premieze cele mai reuşite performanţe din acest domeniu în cursul anului precedent. Laureații acestei ediții sunt renumitul Grup Balako, binecunoscutul interpret și compozitor Alexandru Andrieş, experimentatul grup de jazz-rock Basorelief , pianistul multipremiat naţional şi internaţional Sorin Zlat, cântăreața de jazz Mihaela Alexa, Trio-ul Moonlight Shadow, saxofonistul Edi Jak Neumann şi virtuozul chitarist de blues Alex Muşat cu a sa formaţie. Evenimentul are loc la Hard-Rock Cafe iar ora de începere este 18:30. 
 

 


 

Ştiri muzicale din ţară

'Lacul lebedelor' la teatrul 'Oleg Danovski'

Bookmark and Share

Astăzi, 5 aprilie 2015, de la ora 19, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” va avea loc spectacolul coregrafic „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. În regia lui Mihai Babuşka, reprezentaţia îi va aduce pe scenă pe soliştii Eliza Maxim, Sergiu Dan, Horaţiu Cherecheş, Adrian Mihaiu, Mizuki Kubota şi Ayaka Kishi din Japonia. Scenografia spectacolului este semnată de Adriana Urmuzescu. 
 

Recviemul de Giuseppe Verdi la Opera Română Iaşi

Bookmark and Share

Cu ocazia apropiatelor Sărbători Pascale, Opera Naţională Română din Iași propune publicului astăzi, 5 aprilie 2015, celebrul Recviem de Giuseppe Verdi. Dirijează Mark Stringer din Austria, iar pe scenă vor evolua soprana Ana Maria Donose, mezzo-soprana Florentina Onică, tenorul Florin Guzgă și basul Daniel Mateianu. Concertul este dedicat memoriei regretatului bas Octavian Dumitru. 
 

Un nou spectacol la Opera Română din Timişoara

Bookmark and Share

Opera Naţională Română din Timișoara propune astăzi spectacolul ,,Cavalleria rusticana" de Pietro Mascagni. Sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi vor evolua soprana Lăcrămioara Cristescu în rolul Santuzza, mezzo-soprana Gabriella Varvari este Lola, tenorul Cristian Bălășescu dă viață rolului Turiddu iar baritonul George Proca este Alfio. Regia este semnată de Marina Emandi-Tiron iar scenografia îi aparține lui Grigore Gorduz. 
 

Vizualizări: 83

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor