altmarius

cultură şi spiritualitate

Infobuletin Muzical

Astăzi : 2015-07-03

Ştiri muzicale din Bucuresti

Final de stagiune la Filarmonica 'George Enescu' din Bucureşti

Bookmark and Share

Astăzi, 3 iunie 2015, Filarmonica George Enescu pune punct stagiunii sale concertistice 2014-2015. La pupitrul dirijoral se va afla ca invitat Jin Wang, iar solişti ai serii vor fi pianiştii Roxana Gheorghiu şi Valentin Gheorghiu. Programul va fi unul exclusiv francez şi va cuprinde pagini din creaţia compozitorilor Claude Debussy, Francis Poulenc şi Maurice Ravel. Ora de începere este 19. 
 

Concert al Corului Regal la Muzeul Cotroceni

Bookmark and Share

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României, îşi sărbătoreşte astăzi, 3 iulie 2015, cei trei ani de existenţă în Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni din Bucureşti, printr-un concert aniversar. Alături de muzicienii conduşi de dirijorul Eduard Dinu vor mai evolua soprana Diana Alexe, mezzo-soprana Theodora Baloşin, baritonul Andrei Stănculescu, chitaristul Lucian Manciu şi percuţionistul George Iacob. La pian va acompania Răzvan Apetrei. Concertul începe la ora 19, iar accesul se face numai pe bază de invitaţie. 
 

Lizz Wright pe scena Bucharest Jazz Festival

Bookmark and Share

Astăzi, în cadrul Bucharest Jazz Festival vor avea loc noi evenimente. De la ora 12,00, la Hanul Gabroveni va avea loc o conferinţă susţinută de jurnalistul şi scriitorul dr. Henning Bolte. Seara, în Piaţa George Enescu vor concerta de la ora 19,00 Pedro Negrescu Trio, de la 20 şi 15 minute Florin Răducanu Ensemble, iar de la ora 21 şi 30 de minute va urca pe scenă vocalista americană Lizz Wright. 
 

Festivalul Ţintea Muzicală - a doua zi

Bookmark and Share

În cea de-a doua zi a ediţiei din acest an, Festivalul Ţintea Muzicală vă invită la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la concertul intitulat 'Clarinetul - tradiție, istorie, contemporaneitate'. Interpretează: Mikko Raasakka la clarinet, clarinet bas şi liru, instrument tradiţional finlandez, Antti Vahtola - pian, Eberhard Reiter - clarinet, Emil Vișenescu - clarinet și clarinet bas, Ștefan Voinic - clarinet, Ariadna Mihai, soprană, Oana Vișenescu - vioară, Lucian Simon - percuție. În program: lucrări semnate de Adina Dumitrescu, Sebastian Fagerlund, Leevi Madetoja, Dana Cristina Probst, Doina Rotaru şi Drew Wilson. Prezintă Irina Cristina Vasilescu. Ora de începere este 17,00. 
 

'Wilhelm Tell' în direct de la Royal Opera House la Grand Cinema and More

Bookmark and Share

Duminică, 5 iulie 2015, puteți urmări în direct de la 'Covent Garden' Opera House din Londra spectacolul de debut al regizorului Damiano Michellieto. La Grand Cinema and More din complexul Băneasa Shopping Center se va transmite live spectacolul 'Wilhelm Tell' de Gioachino Rossini prezentat de compania londoneză. În rolul titular se va afla Gerard Finley, iar conducerea orchestrei îi revine lui Antonio Pappano. 
 


 

Ştiri muzicale din ţară

Continuă Festivalul Concurs 'Gavriil Musicescu'

Bookmark and Share

La Iaşi continuă Festivalul Concurs Coral Internaţional pentru Tineret 'Gavriil Musicescu'. Pe lângă evoluţiile din cadrul competiţiei care se desfăşoară şi astăzi, de la ora 10, sunteţi invitaţi să luaţi parte la lansarea volumului 'Athos. Însemnările netăcutelor cărări' de Alexandru Rădescu şi la concertul coral de la Muzeul Unirii din Iaşi, începând cu ora 16,00. De la ora 19,00 va avea loc un concert în aer liber la Complexul Palas. Participă formaţii corale din România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria. 
 

Jazz in the Park - ziua a V-a

Bookmark and Share

La Festivalul Jazz in the Park de la Cluj, în cea de-a cincea zi va avea loc, de la ora 12,00, concursul pentru tineret 'Jazz in the Park'. Recitalurile vor începe la ora 18,00 şi se vor desfăşura în Parcul Central din Cluj-Napoca. Pe scenă vor urca Exit Oz, Barabas Lorinc Quartet, Jazzybirds şi Hilde Louise Asbjorsen. Accesul publicului este liber. 
 

Actualitatea internaţională

Aurelia Florian la Opera Germană din Berlin

Bookmark and Share

Soprana Aurelia Florian va da viață în această seară de vineri, 3 iulie 2015, rolului Magda din spectacolul 'La Rondine' de Giacomo Puccini. Artista evoluează în producţia semnată regizoral de Rolando Villazon. În alte roluri îi regăsim pe Alexandra Hutton, Joseph Calleja și Álvaro Zambrano, printre alții. La pupitrul dirijoral se va afla Roberto Rizzi Brignoli. Este ultima reprezentaţie din această serie deschisă în data de 8 martie 
 

Grupul Imago Mundi în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică şi Dans de la Granada

Bookmark and Share

Grupul Imago Mundi participă la Festivalul Internațional de Muzică și Dans de la Granada, din Spania, în cadrul secțiunii FEX, cu susținerea Institutului Cultural Român de la Madrid. Grupul va susține două concerte prilejuite de marcarea celor 60 de ani de la trecerea în eternitae a lui George Enescu. Primul a avut loc ieri la Auditorio de la Fundacion Caja Rural din Granada, iar astăzi, 3 iulie, membrii formaţiei vor cânta la Teatro Imperial din Loja. 
 

Andreea Soare în rolul Fiordiligi la Garsington Opera

Bookmark and Share

Soprana Andreea Soare va da în această seară viață rolului Fiordiligi în spectacolul 'Cosi fan tutte' de Wolfgang Amadeus Mozart. Producția aparține Operei din orasul britanic Garsington și este realizată de regizorul John Fulljames. Conducerea orchestrei este asigurată de Douglas Boyd, iar în alte roluri îi vom regăsi pe Kathryn Rudge, Ashley Riches, Robin Tritschler, Lesley Garrett și Neal Davies. 
 

Angela Gheorghiu pe scena Operei Bastille

Bookmark and Share

Pe scena Operei Bastille din Paris va avea loc în această seară de 3 iulie 2015 o altă reprezentație a spectacolului "Adriana Lecouvreur" de Francesco Cilea în care rolul titular îi revine sopranei Angela Gheorghiu. Alături de artista română, din distribuție mai fac parte Marcelo Alvarez, în rolul Maurizio, Wojtek Smilek-Principele de Bouillon și Alessandro Corbelli, care va interpreta rolul Michonnet. Conducerea dirijorală îi aparține lui Daniel Oren. Regia: David McVicar. 
Seria de reprezentaţii cu "Adriana Lecouvreur" se va încheia pe 15 iulie. 
 

Vizualizări: 88

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor