altmarius

cultură şi spiritualitate

Ştiri muzicale din ţară

'Muzica la Altitudine' cu Răzvan Suma şi Ştefan Horvath

Bookmark and Share

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" continuă astăzi, 20 iulie 2015, la Poiana Ștampei, în Bucovina. Tinerii muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu violonistul Ştefan Horvath şi violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist al Orchestrelor Radio România. Primele două ediții "Muzica la Altitudine" 2013-2014 s-au bucurat de un real succes, atât la nivel local, cât și naţional, la concertele finale participând sute de spectatori. 
Manifestările din acest an, programate pentru 25 şi 26 iulie, vor avea loc în cadrul festivalului "Flori de pe Dorna" din Poiana Ștampei şi la Sinagoga Bistriţa în cadrul Festivalului de Poezie şi Muzică de cameră. 
 

'Opera Nights' - la final

Bookmark and Share

Festivalul "Opera Nights" ajunge astăzi, 20 iulie 2015, la final. Balul Operei va avea loc, începând cu ora 20:00, la Palatul Magna Curia. Artiștii Teatrului Național de Operă și Balet 'Oleg Danovski' din Constanța vor evolua în acestă ultimă manifestare de la Deva sub bagheta lui Radu Ciorei. 
 

Start al seriei 'Icon Arts 2015'

Bookmark and Share

Ediţia din 2015 a Festivalului şi Cursului internaţional de artă "Icon Arts" de la Sibiu debutează miercuri, 22 iulie 2015. Manifestările muzicale vor fi susţinute de participanţii Academiei, dar şi de nume ale muzicii contemporane recunoscute la nivel mondial. 
Unul dintre concertele importante din cadrul seriei va fi susţinut de cântăreață Analia Selis, pe scena Sălii Thalia, în 31 iulie, o colaborare cu cvartetul ConTempo. Din programul serii vor face parte lucrări clasice, contemporane, tango argentinian, dar și momente-surpriză. 
 

'Strad Montana 2015' - final al masterclass-ului susţinut de Răzvan Stoica

Bookmark and Share

Astăzi, 20 iulie 2015, se încheie cea de-a doua editie a cursului de măiestrie "Strad Montana". Tinerii muzicieni selectaţi au avut, timp de o săptămână, posibilitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare muzicală împreună cu violonistul Răzvan Stoica în cadrul evenimentului organizat la Sinaia. 
 

Al doilea concert EUROPAfest Summer Edition 2015

Bookmark and Share

Joi, 23 iulie, de la ora 18:00, în Parcul Central din Sinaia va continua seria manifestărilor EUROPAfest Summer Edition 2015, un festival cu 6 concerte de jazz și muzică clasică. Vor evolua Radha Thomas şi Aman Mahajan, interpreţi de jazz din Statele Unite, respectiv India. 
 

Actualitatea internaţională

Ioan Hotea - câștigător al Marelui Premiu la Concursul 'Operalia'

Bookmark and Share

Tenorul Ioan Hotea este câştigătorul ediţiei din 2015 a Concursului internaţional de canto "Operalia", iniţiat şi patronat de celebrul tenor Plácido Domingo. Competiţia a fost găzduită în premieră, anul acesta, de Opera Regală din Londra. Ioan Hotea a câștigat Marele Premiu la secțiunea voci masculine, precum și premiul Zarzuela, după interpretarea unei arii din opera Fiica regimentului de Gaetano Donizetti. 


Soprana Lise Davidsen (Norvegia) a fost desemnată câştigătoarea competiției feminine a concursului. Din juriu au făcut parte nume prestigioase ca Rolando Villazon, Erwin Schrott, Nina Stemme și Sonya Yoncheva, toți foști laureați ai concursului.


De-a lungul timpului, concursul "Operalia" a fost câştigat și de alți cântăreți români: mezzo-soprana Carmen Oprişanu, în 1995, şi de tenorul Ştefan Pop în 2010, ambilor revenindu-le Premiul I şi Premiul Publicului.

Ioan Hotea, în vârstă de 25 ani, a absolvit în 2013 cursurile Universității Naționale de Muzică din București. În 2013 a fost câștigătorul competiției Grand Prix de l'Opera organizat de Opera Națională din București, al cărei colaborator a fost din 2011. Ioan Hotea a debutat deja pe importante scene internaționale: la Opera Bastille din Paris, la Theater an der Wien și Opera din Monte Carlo, pe scene din China, unde a efectuat un turneu, la Opera din Wiesbaden - Germania (al cărei colaborator permanent este).


 

Muzicieni români laureaţi ai Concursului de Muzică de Cameră de la Melbourne

Bookmark and Share

Cvartetul Giocoso a obţinut, în urma evoluţiei de sâmbătă, 18 iulie 2015, al II-lea premiu în cadrul Concursului Internaţional de Muzică de Cameră de la Melbourne, Australia. Împreună cu violoncelistul Bas Jongen, intepreţii români Sebastian Câşleanu (vioara I), Teofil-Iustinian Todică (vioara a II-a) şi Adrian Stanciu (violă) au prezentat un program alcătuit din lucrări de Connor D'Netto - Cvartetul de coarde nr. 2, partitură interpretată în primă audiţie -, Franz Schubert şi Felix Mendelssohn. 
Cei patru muzicieni au obţinut şi alte două distincţii - Premiul Publicului şi Premiul "Musica Viva" - cel care oferă şansa câştigătorilor de a susţine un turneu în Australia. 
 

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor