altmarius

cultură şi spiritualitate

Bucuresti
Selecţia pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional organizează in data de 12 februarie, la Sala Mică a Ateneului Roman, audiţia ce are ca scop selecţionarea de noi membri pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. Ansamblul, condus de celebrul pianist şi dirijor Vladimir Ashkenazy, reuneşte cei mai talentaţi tineri muzicieni din toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene intr-o orchestră ce transcende barierele culturale apărand pe scene din intreaga lume. In ţara noastră, acţiunea se bucură de sprijinul Guvernului şi se desfăşoară sub patronajul Preşedintelui ţării. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.euyo.org.uk, la telefon 021. 317. 80.81, la adresele de e-mail artexim@rdslink.ro sau iulia_chirobocea@yahoo.com.



Concert coral in Aula Palatului Cantacuzino

Stagiunea permanentă "Paul Constantinescu" a Asociaţiei Naţionale Corale continuă cu un concert ce va fi susţinut de Corul de Cameră "Preludiu". In Aula Palatului Cantacuzino, formaţia, condusă de Voicu Enăchescu, va prezenta un program dedicat poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naştere s-au implinit, in 15 ianuarie, 160 de ani. Participă actorul Eusebiu Ştefănescu. Ora de incepere este 18,00.



Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii prezintă din nou muzicalul "Domnul Conopidă", adaptare după opereta lui J. Offenbach. In distribuţie - baritonul Eugen Voicu, soprana Ioana Damian, tenorul Andrei Lazăr, actorul Valentino Tiron. Cele două reprezentaţii au loc de la orele14,00 şi, respectiv, 16,00, in Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.



^^ Sus
Stiri din tara
Concert la Ramnicu Valcea

La Filarmonica din Ramnicu Valcea este prezentată astăzi o primă audiţie absolută: Concertino pentru pian şi orchestră de Mihai Murariu, student la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Programul dirijat de Florin Totan continuă cu piesa "Libertango" de A. Piazzolla şi cu Suita 1 op. 9 in Do major de G. Enescu. Concertul incepe la ora 19,00.



Concert la Targovişte

Orchestra Filarmonicii din Targovişte il are in această seară ca dirijor pe Sabin Păutza, iar ca solist - pe violoncelistul Alexandru Spătărelu. Cei prezenţi pot asculta Mica suită de W. Lutoslawski, Concertino pentru violoncel şi orchestră de S. Păutza şi Simfonia a V-a "Reforma" de F. Mendelssohn. Concertul are loc in Amfiteatrul Liceului "Bălaşa Doamna", de la ora 18,30.



^^ Sus
Actualitatea muzicala internationala
Sorin Semilian într-o premieră lirică mondială

Un nume romanesc se găseşte in distribuţia spectacolului prezentat astăzi in premieră mondială la Opera din Tel Aviv: bas-baritonul Sorin Semilian, născut in Romania, solist al instituţiei, unde a interpretat roluri in opere de L. van Beethoven, R. Strauss, G. Verdi. In această seară, Sorin Semilian este "Ofiţerul de imigrări" din opera "Copilul visează", compusă de Gil Shohat după piesa omonimă a lui Hanoch Levin, una din cele mai importante piese de teatru ale culturii israeliene.



Laura Tătulescu - la Opera de Stat din Viena

Laura Tătulescu dă viaţă personajului "Despina" din "Cosi fan tutte" de W.A. Mozart, pe scena Operei de Stat din Viena. Compatrioata noastră va evolua sub bagheta lui Ivor Bolton şi in data de 21 ianuarie.

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor