altmarius

cultură şi spiritualitate

Infobuletin Muzical

Astăzi : 2014-06-17

Ştiri muzicale din Bucuresti

Marcello Giordani la Opera Naţională din Bucureşti

Celebrul tenor italian Marcello Giordani susţine astăzi, 17 iunie 2014, un concert extraordinar în Sala Mare a Operei Naţionale Bucureşti. Cu o carieră internaţională extraordinară, pe parcursul căreia a avut ocazia să lucreze cu şefi de orchestră precum Antonio Pappano sau Daniele Gatti, Marcello Giordani este un invitat obişnuit al marilor teatre lirice, artistul făcându-şi debutul la Metropolitan Opera House din New York în 1993. Alături de Marcello Giordani, pe scenă vor cânta şi tineri solişti care s-au remarcat în cadrul cursului de măiestrie interpretativă susţinut de acesta timp de trei zile la Opera bucureşteană, precum şi participanţi la Concursul Internaţional de Canto "Le Grand Prix de l'Opéra", ediţia I, când cunoscutul tenor a fost membru al juriului. Din programul concertului ce are loc astăzi la Opera Naţională Bucureşti fac parte numeroase arii şi duete din opere ca Traviata, Carmen, Tosca, Boema, Paiaţe şi Turandot. La pupitrul Orchestrei simfonice a Operei Naţionale Bucureşti se va afla Iurie Florea. Evenimentul începe la ora 19.00.


 

Ars Ventus şi Andreea Butnaru într-un spectacol sonor şi vizual

Membri Cvintetul de suflători "Ars Ventus" şi pianista Andreea Butnaru vă invită astăzi, 17 martie 2014, să descoperiţi vibraţiile şi reverberaţiile muzicii dar şi ale culorii, prin intermediul spectacolului vizual semnat de Cosmin Ivan. Din program fac parte Trioul pentru oboi, fagot şi pian şi Sextetul op. 100 pentru pian şi suflători, ambele lucrări semnate de Francis Poulenc, Cvintetul cu pian în Si bemol major de Nikolai Rimski-Korsakov şi Capriciul op. 79 de Camille Saint-Saens. Recitalul începe la ora 18.00 iar intrarea publicului este liberă.


 

Cristian Sandrin în recitalul de închidere a Stagiunea de marţi seara

Un recital instrumental este programat astăzi, 17 iunie 2014, pe scena Sălii Mici a Ateneului Român, în cadrul Stagiunii de marţi seara. Pianistul Cristian Sandrin, student la Academia Regală de Muzică din Londra va interpreta Tema cu variaţiuni în fa minor de Joseph Haydn, Două nocturne op. 62 de Frederic Chopin, Fantezia op. 17 în Do major de Robert Schumann şi Studiul transcendental nr. 11 de Franz Liszt. Recitalul, ce începe la ora 19.00, încheie Stagiunea de marţi seara 2013-214.


 

Andrei Licareţ în cadrul Zilelor Muzeului Naţional George Enescu

Un recital de pian puteţi asculta astăzi, 17 iunie 2014 în Aula Palatului Cantacuzino, moment oferit de pianistul Andrei Licareţ şi înscris în cadrul Zilelor Muzeului Naţional "George Enescu". Începând cu ora 18.00, Andrei Licareţ va intepreta opusuri semnate de Johann Sebastian Bach-Egon Petri, Constantin Silvestri, Ludwig van Beethoven, Benjamin Britten şi Pascal Bentoiu.

În 19 iunie se vor împlini 59 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional "George Enescu", ce omagiază memoria marelui muzician român. Cu acest prilej, în de 17, 18 și 19 iunie intrarea publicului este gratuită, în programul de vizitare al muzeului, iar în zilele de 17-19 iunie, de la ora 11,00, vizitatorii vor beneficia de un tur ghidat gratuit. În programul de vizitare este inclusă şi vizionarea filmului Enescu - la răspântie de vremi, de Ada Brumaru.


 

Răzvan şi Andreea Stoica la Teatrul Odeon

Violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica susţin vineri, 20 iunie 2014, la Teatrul "Odeon" din Capitală concertul intitulat "Stradivarius Fantasia". Câştigător în 2013 al Concursului "New Talent" de la Bratislava, competiţie în cadrul căreia a fost propus de Radio România Muzical, Răzvan Stoica va interpreta împreună cu sora sa, pianista Andreea Stoica, lucrări de virtuozitate semnate, printre alţii, de Georges Bizet, Nicolo Paganini şi Camille Saint-Saens. Recitalul începe la ora 19.00 şi are loc la Sala Majestic.


 

Baletul Albă ca Zapadă la Opera Comică din Bucureşti

Albă ca Zăpada după povestea Fraţilor Grimm este spectacolul pe care îl puteţi urmări astăzi, 17 iunie 2014, la Opera Comică pentru Copii din Bucureşti. Din distribuţie fac parte Theodora Munteanu, Alis Gheorghe, Andreea Soare, Alexandra Corneanu şi Andy Ardeleanu. Regia: Gigel Ungureanu. Spectacolul începe la ora 11.00 şi va mai putea fi urmărit şi de la ora 13.00.


 

Ştiri muzicale din ţară

Turneul Naţional Flautul fermecat ajunge la Craiova

Tot astăzi, 17 iunie 2014, cea de-a patra ediţie a Turneului Naţional Flautul fermecat continuă cu un concert ce va fi susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail în incinta Filarmonicii Oltenia din Craiova. Din program fac parte lucrări ale compozitorilor Franz Schubert, Franz Doppler, Gabriel Fauré, Maurice Ravel, Frank Martin, Vasile Jianu şi Grigoraş Dinicu. Ora de începere: 19.00.


 

Lansare de carte la Casa Memorială Dinu Lipatti de la Fundăţeanca

Muzeul judeţean Argeş, împreună cu Liceul de Arte "Dinu Lipatti" din Piteşti şi cu Asociaţia Culturală "Irina Şaţki" organizează astăzi, 17 iunie 2014, la Casa Memorială "Dinu Lipatti" de la Fundăţeanca, lansarea monografiei intitulate "Constantin Silvestri", pe care o semnează Lavinia Coman. Expunerea autoarei despre viaţa şi cariera marelui muzician român va fi îmbogăţită cu momente muzicale din creaţia lui Constantin Silvestri, în interpretarea unor elevi şi profesori de la Liceul de Arte "Dinu Lipatti" din Piteşti. Evenimentul începe la ora 11.00.


 

Actualitatea internaţională

Festivalul Operei Israeliene de la Masada a ajuns la final

Astăzi, 17 iunie 2014, are loc ultima reprezentaţie a operei verdiene Traviata în cadrul Festivalului Operei Israeliene de la Masada, pe scenă putând fi urmăriţi soprana Aurelia Florian, ce dă viată rolului Violeta şi baritonul Ionuţ Pascu de la Opera Naţională din Bucureşti, interpretul rolului Giorgio Germont. Din distribuţie mai fac parte artişti din Elveţia, Polonia, Spania, Rusia, Ucraina şi Israel. Dirijează Daniel Oren. Participarea românească este sprijinită de Ambasada României în Israel şi de Institutul Cultural Român din Tel Aviv.


 

Valentina Naforniţă încheie seria prezenţelor cu 'Pamina' la Opera de Stat din Viena

Apreciata soprană Valentina Naforniţă interpretează, pentru ultima dată astăzi, 17 iunie 2014, în actuala stagiune, rolul Pamina din Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart. Pe scena Operei de Stat din Viena vor evolua, alături de compatrioata noastră, Brindley Sheratt - Sarastro, Benjamin Bruns - Tamino şi Nikolay Borchev - Papageno. Conducerea muzicală este asigurată de Constantin Trinks.


 

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor