altmarius

cultură şi spiritualitate

nfobuletin Muzical

Astăzi : 2016-01-16

Ştiri muzicale din Bucuresti

'Mihai Eminescu - om, geniu şi poet divin'

Bookmark and Share

În această seară, de 16 ianuarie 2016, sunteţi invitaţi sub cupola Ateneului Român pentru a-l celebra pe poetul naţional, în cadrul evenimentului intitulat 'Mihai Eminescu - om, geniu şi poet divin'. Pe scenă vor urca actorul Dorel Vişan şi flautistul Ion Bogdan Ştefănescu. Veţi putea asculta poezii de Mihai Eminescu, dar şi opusuri muzicale gândite de Doina Rotaru, Horaţiu Rădulescu, Theodor Grigoriu, Violeta Dinescu şi Ion Bogdan Ştefănescu. Recitalul va începe la ora 19. 
 

Spectacolul 'Traviata' revine pe scena Operei Naționale București

Bookmark and Share

Spectacolul „La traviata”, în regia artistului de origine britanică Paul Curran, cu o scenografie semnată de Gary McCann, revine pe scena Operei Naționale București astăzi, 16 ianuarie 2016, dar şi în 29 și 30 ianuarie, după ce toamna trecută a fost prezentat de către Opera Philadelphia din Statele Unite ale Americii în cinci reprezentaţii consecutive, bucurându-se de aprecierile publicului și ale criticilor. Această producție a Operei Naționale București a avut premiera mondială la finalul lunii octombrie 2014, după mai bine de 16 ani de la prima reprezentație a precedentei montări a acestui titlu la București. În distribuţie îi vom regăsi pe soprana Diana Ţugui (Violetta Valery), Pavel Petrov (Alfredo) şi Ştefan Ignat (Germont), între alţii. La pupitrul orchestrei şi corului instituţiei se va afla dirijorul Vlad Conta. Ora de începere este 19. 
 

Concert cu muzica blues la Green Hours

Bookmark and Share

La Green Hours puteţi urmări în această seară, de 16 ianuarie 2016, un concert cu muzica blues cu George Baicea Electric Blues Band. Formaţia alcătuită din George Baicea - chitară şi voce, Cătălin Răsvan - bas şi Nicu Georoiu - tobe, propune o incursiune în sonorităţile anilor '70, cu câteva accente de funk şi soul. Concertul va începe la ora 20. 
 


 

Ştiri muzicale din ţară

Spărgătorul de nuci la Teatrul Naţional Cluj-Napoca

Bookmark and Share

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg revine pe 16 ianuarie pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca, o prezență devenită tradiție. Spectatorii vor avea șansa să revadă spectacolul „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski. Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheață din Sankt Petersburg este una dintre cele mai cunoscute instituții culturale ruse. Înființat în 1967, este condus, în prezent, de directorul artistic Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei și fost solist al Baletului Mariinsky, elev al lui Rudolf Nureiev. Ansamblul numără peste 80 de balerini-patinatori, mulți campioni europeni, mondiali sau olimpici la patinaj artistic, majoritatea maeștri ai sportului în Rusia. Spectacolul de la Cluj va începe la ora 17. 
 

Al doilea Concert de Anul Nou la Opera Maghiară din Cluj Napoca

Bookmark and Share

În această seară, de 16 ianuarie 2015, sunteţi aşteptaţi la Opera Maghiară din Cluj Napoca la încă un concert dedicat Noului An 2016. Este vorba despre un concert de gală cu muzică semnată de membrii familiei Strauss. La pupitrul orchestrei instituţiei se va afla dirijorul Jozsef Horvath. Solişti ai serii vor fi soprana Barbara Balázs şi violoncelistul Előd Kostyák. Îşi dă concursul Ansamblul de balet al Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Concertul va începe la ora 19. 
 

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor