altmarius

cultură şi spiritualitate

Astazi : 2011-09-14

Bucuresti

Orchestra Filarmonicii Nationale din Ungaria - concert la Ateneul Roman

In cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu", de la ora 17,00 concertează la Ateneul Roman Orchestra Filarmonicii Naţionale a Ungariei, sub bagheta dirijorului Zoltan Kocsis. In prima parte a programului vor fi interpretate două lucrări din creaţia compozitorului Bela Bártok - Suita de dans Sz. 77 şi Concertul nr. 2 in Sol major pentru pian şi orchestră, solist Boris Berezovski din Rusia, iar apoi va fi prezentată Simfonia a II-a op. 17 in La major de George Enescu. Concertul, inclus in seria "Muzica secolului XXI / Enescu şi contemporanii săi", va transmis in direct de Radio Romania Muzical.
 

 

Daniel Barenboim - din nou pe scena Salii Palatului

Dirijorul şi pianistul Daniel Barenboim se va afla şi in seara aceasta pe scena Sălii Palatului, ca şi ieri, in compania Capelei de Stat din Berlin. Programul propus, de la ora 19,30, cuprinde Concertul nr. 22 KV 482 in Mi bemol major pentru pian şi orchestră, lucrare in care va evolua ca solist, şi Simfonia "Dante", creaţie semnată de Franz Liszt. Participă Corul de femei al Filarmonicii "George Enescu" pregătit de Iosif Ion Prunner. Concertul face parte din seria "Mari orchestre ale lumii". Inregistrarea acestuia va fi difuzată in 18 septembrie, de la ora 19,30, de Radio Romania Muzical.
 

 

Manifestari in Piata Festivalului "George Enescu"

Şi in Piaţa Festivalului "George Enescu" au loc astăzi recitaluri, concerte şi proiecţii de film, la care accesul publicului este liber. De la ora 17,00 vor evolua elevi de la Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti" şi de la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice "Iosif Sava" din Capitală. Iar incepand cu ora 20,00, publicul va putea urmări evoluţia Orchestrei "Angely's" condusă de Marius Firca. Solişti: sopranele Daniela Vlădescu, Alexandra Tărniceru şi tenorul Narcis Brebeanu. Programul cuprinde, intre altele, pagini semnate Franz von Suppé, Giacomo Puccini şi Franz Lehar. Tot in Piaţa Festivalului, de la ora 21,00 va fi proiectat filmul "Identităţi multiple - Intalniri cu Daniel Barenboim".
 

 

Stiri din tara

Cvartetul "Fine Arts" - recital in Festivalul "George Enescu" la Timisoara

Pe agenda Festivalului Internaţional "George Enescu" este inclus şi recitalul Cvartetului "Fine Arts", ce va avea loc la Sala Capitol a Filarmonicii "Banatul" din Timişoara. Membrii renumitului ansamblu american condus de violonistul Ralph Evans vor interpreta Cvartetul nr. 1 op. 77 in Sol major de Joseph Haydn, Cvartetul nr. 1 op. 41 in la minor de Robert Schumann şi Cvintetul de coarde op. 39 in La major de Alexandr Glazunov. Această ultimă lucrare va fi prezentată cu participarea violoncelistei Alexandra Guţu. Ore de incepere este 19,00. Următorul recital al Cvartetului "Fine Arts" va avea loc in 16 septembrie la Ateneul Roman, in cadrul seriei de "Recitaluri şi Concerte Camerale" a Festivalului "George Enescu".
 

 

Actualitatea muzicala internationala

Adrian Sampetrean - la Opera de Stat din Hamburg

La Opera de Stat din Hamburg, basul Adrian Sampetrean evoluează in spectacolul "Tosca" de Giacomo Puccini, prezentat sub conducerea dirijorului Stefan Soltesz. Artistul clujean, interpret al rolului "Cesare Angelotti", va canta in compania sopranei Paoletta Marrocu şi a tenorului Simon O'Neill. Regia: Robert Carsen. Aceasta este a doua şi ultima reprezentaţie cu "Tosca" de Puccini, oferită in actuala stagiune de amintita instituţie lirică germană.
 

Vizualizări: 63

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor