STILUL DE VIAŢĂ ŞI OBICEIURUILE VECHILOR EGIPTENI

[altmariusgeo]

Publicat: 9 Aprilie 2016

Dornici să aflăm cât mai multe despre stilul de viaţă şi obiceiurile vechilor egipteni, ne îndreptăm spre Marele Sfinx, despre care se spune că este unicul deţinător al secretelor atâtor fapte uluitoare.

Misterul acestui leu cu cap de om n-a încetat să exercite o atracţie nesfârşită asupra a generaţii întregi de vizitatori. Enigmă chiar şi pentru egipteni, Sfinxul dă bătaie de cap lumii întregi. Cine l-a sculptat ? În ce epocă ? Datorită apropierii sale de piramida lui Khephren, se crede că muncitorii care au modelat statuia, i-au făcut chipul după asemănarea faraonului. În timp ce o altă teorie, susţine că statuia ar fi fost ridicată de către unul dintre fiii lui Keops.

Un lucru este sigur, Sfinxul nu a fost sculptat în întregime dintr-o singură stâncă. Au fost folosite pentru unele părţi, cărămizi arse special şi pietre scobite.

* * *

Aşezat pe nisipul galben al deşertului, Marele Sfinx a înfruntat timpul şi a fost martorul tăcut al atâtor evenimente: a văzut lumea atlanţilor dispărută pentru totdeauna sub ape, îndurerat a contemplat suferinţele ţării sale şi l-a salutat pe Moise, pe mândra Cleopatra dar şi pe tânărul Isus în drumul său către căutarea înţelepciunii Orientului. Cu o bucurie ascunsă, l-a binecuvântat pe viteazul Saladin şi l-a privit de sus pe Napoleon Bonaparte.

De la înălţimea sa, Marele Sfinx a fost martorul principiului supunerii, înrădăcinate adânc în mentalitatea egipteană, aceasta dirijând în trecut toate acţiunile locuitorilor ţării. Fiecare îşi cunoştea locul. Regele se pleca în faţa zeilor, oamenii liberi se închinau suveranului, sclavii îşi ascultau stăpânii, iar tinerii îi înconjurau cu veneraţie pe cei în vârstă. În trecutul îndepărtat, politeţea şi respectul guvernau relaţiile dintre indivizi. Iar caracterul general, deschis şi vesel al vechii societăţii egiptene, nu avea cum să scape „părintelui istoriei”, lui Herodot, care ne spune:„…în afară de Libia, nicăieri nu mai vezi oameni atât de sănătoşi şi cu un temperament atât de plăcut ca în Egipt.”

Clima le-a permis vechilor egipteni să trăiască foarte mult sub cerul liber. Astfel, în gospodăriile lor, încăperile închise între pereţi erau destul de rare. Obişnuiau să stea în majoritatea timpului în curte, în grădină sau pe terasa acoperişului.

Îmbrăcămintea era destul de sumară. Bărbaţii îşi petreceau o bucată de stofă în jurul mijlocului, ce le atârna până la genunchi. Femeile se înveşmântau cu o cămaşă lungă până la călcâie. Toaleta celor din înalta societate se compunea dintr-o rochie de pânză fină şi străvezie ca un voal, pusă pe deasupra acestei cămăşi. Dansatoarele erau înveşmântate în materiale transparente, ce lăsau să se întrevadă formele corpului şi mişcările graţioase ale mâinilor şi picioarelor.

* * *

În Egiptul antic, gustul pentru bijuterii a fost foarte dezvoltat, atât la bărbaţi cât şi la femei. Bentiţele şi diademele, inelele, brăţările de la mâini şi picioare, colierele, amuletele, centurile încrustate cu pietre preţioase, erau podoabe obişnuite pentru ambele sexe.

Vechii egipteni au folosit mult şi fardurile. Henna înroşea unghiile, antimoniul dădea un plus de strălucire ochilor. Pentru igienă şi pentru a se apăra de căldură, bărbaţii îşi rădeau părul şi barba. Preoţii se epilau pe întreg corpul. Perucile jucau rol de turbane, protejând capul de arşiţă, de aceea ele era purtat deopotrivă de bărbaţi şi femei.

În picioare, egiptenii se încălţau cu sandale de papirus pe care le scoteau în semn de respect, la intrarea în templu sau în saloanele palatului regal.

* * *

Vechii egipteni au fost iubitori de distracţii, organizând adesea adunări populare sau petreceri private, unde dansul şi muzica erau nelipsite. Lor li se adăuga ceremoniile religioase, însoţite de spectacole grandioase.

Şi chiar dacă muzica a cunoscut o permanentă perfecţionare în Lumea antică, pe Valea Nilului, alături de dans, ea nu a fost practicată de reprezentanţii clasei aristocratice. Muzicienii şi dansatoarele au format o breaslă aparte, plătită pentru a delecta publicul la petreceri. Uneori aceştia erau sclavi.

* * *

Privind adânc în ochii de piatră ai Sfinxului, promitem că vom mai reveni pe aceste meleaguri, fiindcă vorba aceea: „Cine a băut odată din apa Nilului va fi întotdeauna prietenul celor care locuiesc pe malurile acestui fluviu puternic.”