altmarius

cultură şi spiritualitate


Iatã câteva picanterii istorice…

În Franţa secolului al 16-lea, cuplurile proaspãt căsătorite trebuiau să stea fără haine afară în timp ce mirele îi săruta miresei piciorul stâng.

În 1836, generalul Mexican Santa Anna a ţinut funeralii de stat pentru piciorul său stâng amputat.

În marele incendiu din Londra anului 1666, au fost ucişi doar 6 oameni.

În civilizaţia inca se considera că doi oameni sunt căsătoriţi în momentul în care făceau schimb de sandale.

În evul mediu oamenii obişnuiau să bea pudră de aur amestecată cu apă pentru a scăpa de dureri.

Primul zbor cu un balon a durat 23 de minute, vreme în care s-au parcurs 5, 5 mile.

Prima zi a muncii s-a sărbătorit marţi, 5 septembrie 1882, în New York.

Cel mai scurt război din istorie s-a purtat între Marea Britanie şi Zanzibar în 1896. Zanzibar s-a predat după 38 de minute.

În Japonia în trecut stângăcia unei femei putea trece drept motiv de divorţ.

China este prima ţară care introduce banii de hârtie, dar Suedia (Banca Sedlar) emite prima bancnotele.

Prima mare industrie englezească a fost cea a producţiei de lână.

John Hancock este singurul dintre cei 50 de semnatari ai Declaraţiei de Independenţă care chiar a semnat-o pe 4 iulie.

Leonardo da Vinci putea să scrie cu o mâna şi să deseneze cu cealaltă.

Mai bine de 5600 de oameni au murit în timp ce lucrau la construcţia canalului Panama.

Aztecii din America centrală foloseau sânge animal amestecat cu ciment drept mortar pentru clădiri.

Chinezii din vechime tratau dizinteria cu marijuana.

Turnul Londrei, a cărui construcţie a început în 1078, adăpostea la un moment dat o grădină zoologică. Dar a servit şi ca observator, închisoare, turnătorie şi în momentul de faţă sediu al bijuteriilor coroanei.

În cel de-al doilea razboi mondial s-au implicat 57 de ţări.

Până în secolul al 19-lea în Siberia se întrebuinţau blocuri solide de ceai ca monedă de schimb.

Când Thomas Jefferson devine preşedinte al SUA în 1801, 20% din populaţie este alcătuită din sclavi.

În 1917 Margaret Sanger ajunge în închisoare vreme de o lună pentru înfiintarea primei clinici în care se poate face avort.

După războiul civil din SUA, între 33 şi 50% dintre bancnotele aflate în circulaţie sunt false.

Petru cel Mare l-a executat pe amantul soţiei sale şi a obligat-o să păstreze capul său într-un borcan cu alcool în dormitor.


Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor