ŞTEFAN AUG. DOINAŞ CĂTRE RADU STANCA

[pagina română]

Home > Arhivă  > 2023  > Anul XXXIV, 2023, nr. 2 (393) > ŞTEFAN AUG. DOINAŞ CĂTRE RADU STANCA

[1]

 https://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2023/n2/a14/

Dragă Radule,

 

https://www.revista-apostrof.ro/wp-content/uploads/2023/02/15-4-25-... 340w" sizes="(max-width: 214px) 100vw, 214px" />https://www.revista-apostrof.ro/wp-content/uploads/2023/02/13.-Radu... 656w" sizes="(max-width: 267px) 100vw, 267px" />Aseară, evoluatul tău paj Radu Enescu şi-a serbat aniversarea. Cum evenimentul cădea într-o perioadă de acută fericire sentimentală (vezi: Titi Barna, licenţiată în geografie, cu teza: Aprovizionarea cu lapte a Oraşului Oradea Mare), îndrăgostitul ne-a invitat acasă la el. Este drept că au lipsit Negoiţescu (din motive personale secrete, dar cunoscute de toată lumea!) şi Sîrbu (eliminat din Cerc în urma plebiscitului memorabil de la Todoran, precum şi datorită purtării ulterioare a lui Gary); totuşi am izbutit să ne distrăm bine. Personal, am chiar satisfacţia de a mă fi „grizat“, după expresia eufemistică a lui Radu Iencica.

Seara a debutat, în plin Cluj, prin goana după Nego, care însă, bănuind că-l vom căuta să-l luăm cu forţa, a fugit de-acasă. Se afirmă insistent prin oraş (şi umbrela diplomatică de a doua zi a confirmat aceste zvonuri) că ar umbla să înjghebeze o grupare politică, precum şi să preia conducerea unui mare cotidian. În momentul cînd să intrăm, am găsit de cuviinţă să luăm sărbătoritului Enescu un cadou tradiţional; de aceea am recurs la priceperea în zarzavaturi a unui turc, de profesie fructar, care ne-a vîndut, cu multă căldură şi înţelegere tinerească, un castravete, un ardei, un pepene, un cartof, o piersică, o pară, un măr, o caisă etc. (Mai tîrziu, castravetele şi ardeiul au constituit condimentul frust al gustărilor oferite de amfitrion!) Intrăm buluc, cu cadoul şi cu fratele lui Regman, inginerul (care e un tip subţire, totuşi!). Cotruş cu Iencica se aflau deja la gazdă şi evaluaseră tăria ţuicii, fără a cădea de acord. La propunerea mea, şi pentru a recupera suma de 1000 lei pe care, de căciulă, am jertfit-o pentru sus-numitul cadou – natură moartă –, s-a colectat de la Cotruş 3000 lei şi de la Iencica 3000 lei (aşa încît, după ce am împărţit aceşti 6000 lei, nu eram în pierdere decît teoretic). A! Pardon: nu am împărţit între noi aceşti bani, deoarece, după cum vei vedea imediat, a trebuit să-i cheltuim pentru ţigări, marca Arghir. Casa lui Enescu e foarte drăguţă. „– Iată, zic eu intrînd, Cercul e în cadrul sobru şi ideologic pe care-l merită. Priviţi! (şi arăt portretul tatălui lui Enescu (Am aflat ulterior că nu era vater Enescu.) Aici e portretul lui E. Lovinescu, maestrul tînărului nostru maestru Negoiţescu!“ „– Iar aici (ia Deliu vorba din zbor, arătînd un tip şic, cu mutră de reclamă pentru briantină), aici e Vladimir Streinu.“ Pe urmă atacăm gustarea care, în mod imprudent, se afla aşezată pe bufet, la îndemîna primului venit (deci Cotruş). Dar nu trece decît un sfert de ceas şi Iencica, avînd prilejul de a verifica concret, ceea ce miopia nu-i permisese pînă atunci, se apropie foarte grav şi-mi spune: „– Mă, dar ăsta nu e Lovinescu!“, fapt care îndelung a prilejuit izbucniri hilare.

După o anumită perioadă de timp, în care gustarea s-a epuizat, iar vinul a început să ia locul ţuicii, în mijlocul „frescelor“ poetice pe care vărul tău Dominic le împrăştia prin toată sala, de bine de rău cerchiştii se găseau grupaţi. Tudor Bogdan, care în ultimul timp excelase în pornografii, vulgarităţi şi violenţe, asculta la radio o conferinţă despre box, singurul raion în care este de un amatorism mai evoluat. Fratele lui, inginerul, părea a nu se simţi tocmai bine, observînd discrepanţa intelectuală extraordinară care separă, între limitele aceleiaşi bune familii româneşti, fraţi ca Ionel şi Cornel; cu toate acestea, nimic rău n-a spus despre ţeasta lui Tudor Bogdan, însă nici nu mai era nevoie! Regman făcea pe detectivul supraveghind – însă fără folos –, prăjiturile, cărora eu le cam dădeam tîrcoale. Cotruş şi Iencica, prieteni buni, îşi făceau confidenţe asupra nefericitelor lor iubiri, directivate, major, la Bucureşti. Din cînd în cînd, Regman satirul-bătrîn, cum i se mai spune recent, punea la încercare perspicacitatea de identificare poetică a lui Cotruş, citîndu-i poezii din autorii români. Numai datorită acestei îndeletniciri ne-a fost dat uluitorul prilej de a fi martori la o confuzie făcută între Ion Barbu şi Densuşianu; în felul acesta, prestigiul memoriei cotruşiene este definitiv atins şi rănit. Apucăturile practice ale lui Todoran (care de cîtva timp este îndrăgostit!) au culminat cu dechiderea unui debit portativ de tutun, vînzînd, la speculă, între camarazi de condei şi călimară, una ţigaretă cu preţul de 200 lei, ceea ce este o neruşinare. Regman s-a oferit să-i dea puţintel din nasul lui. Deliu Petroiu medita asupra tezei sale de licenţă; vei vedea mai jos rezultatul acestor meditaţii. Puiu Stanca recita, la ora 11.15, a treisprezecea poezie, dedicată, după epuizarea tipilor din Cerc, lui Lucian Blaga – pentru ca apoi să se retragă pentru a concepe „Fresca Cenaclului (?) de la Enescu“, poezie kilometrică, puternică, în care se cîntau prezentele năzbîtii. Eu reciteam limpidele „Stihuri pentru Nuni“ pe care vărul tău le scrisese pentru cea mai nouă şi mai distinsă a mea iubire din Cluj. Cred că-ţi voi trimite o copie a respectivei opere. Enescu, sărmanul!, el se resemna, văzînd cele ce se petreceau! La un moment dat, pe spatele lui Todoran apare o firmă: „Dohány áruda“ – „Tutungerie“, jignind grav pe vînzător. Regman, foarte dramatic, chestionează pe Cotruş: „Cotruş, tu de ce mă dispreţuieşti pe mine?“, chestionare de prisos şi naivă, întrucît fiecare din Cerc ştie cam ce anume îşi interzice existenţialistul să guste din prezenţa-condiment a subtilului „trăsăturist“. Totuşi, acesta nu-şi pierde firea; căci peste cîteva clipe, cumpărînd ţigări de 300 lei, şi dînd o bancnotă de 500, îi spune, condescendent, dar şi grav, proaspătului băcan: „Păstrează restul, garçon!“. Din nefericire, un acordeon se afla în cameră, la care T. Bogdan avea să exerciteze un ceas „Tatăl nostru“, şi la care acuma Puiu Stanca tocmai cînta acompaniat de propria sa voce şi pantomimă: „O, Veturia, tu eşti viaţa mea“… Preţiosul (?) Deliu angajînd într-o discuţie savantă pe inefabilul Iencica, de drept cuvînt a strigat la ei. T. Bogdan, insultîndu-i grav, în graiul lui ales, neobişnuit cu asemenea termeni tehnici: „– Snobiştilor! Snobiştilor!…“. Chiar şi Regman, care se ocupă de filologie (vezi examenul de capacitate) a concedat că adăugirea ismică din coada cuvîntului este o particularitate a limbajului lui Bogdan, care acuma se pune în curent cu termenii care provin din limbile străine, dar care n-a ajuns încă la cuvîntul „snob“. Aşa încît a fost scuzat şi, prin prezenta, imortalizat. Talentele de mim ale lui Iencica s-au desfăşurat apoi graţios. Eu am ţinut un discurs pentru sărbătoritul Enescu, în care am relevat importanţa faptului de a fi în amor cu o greco-catolică (fapt extraordinar, întrucît deschide dintr-o dată alte perspective, scăpate din dogmatismul penibilei ortodoxii, pline de misiunea imperialistă a papalităţii). Stanca a citit „Fresca“ precum şi alte cîteva zeci de poezii, toate dedicate, pînă ce Regman a sărit fript: „Mă, tu ce crezi, că ne duci în felul ăsta, dedicîndu-ne fiecăruia cîte una?!“. A fost o greşală bineînţeles, întrucît Dominic şi-a închis, brusc, ambele „shak-notes“-uri, făcînd pe mortul, iar mai tîrziu alcătuid o misivă logodnicei sale, la care am fost obligaţi să ne dăm concursul, semnînd şi plastografiind, în tradiţional peisaj moral social-democrat, semnăturile cîtorva somităţi urbane din loc, pentru a epata pe tînăra victimă. Chiar şi tu ai fost semnat de către unul. Complexe ciudate şi adînci n-au încetat a ieşi la iveală: ale lui Todoran (relativ la faptul că eu l-aş urî şi l-aş dispreţui!), ale lui Iencica (relativ la „şeptarii“ Cercului!), ale lui Deliu (relativ la artele minore!), ale lui Enescu (relativ la minore!), ale lui T. Bogan (relativ la arte!). S-au cîntat romanţe şi discutat axiologia artelor minore. Deliu propune diviziunea: arte majore, arte minore, arte reproductive, activităţi artistice. Regman vrea unirea ultimelor două. Etc. În sfîrşit, am ciocnit pentru tine, ţi-am recitat (pe rînd, fiecare o strofă) „Corydon“, apoi „De-aş fi rege“. Şi, bineînţeles, fiecare a luat „Revista Cercului Literar“, şi, într-o hărmălaie de nedescris, şi-a citit articolul propriu, entuziasmîndu-se şi blestemînd colaborările celorlalţi. La toate astea au contribuit vinul, şampania, cafeaua neagră şi lichiorul matinal.

În tot acest timp Enescu a desfăşurat o strategie extraordinară, vrednică de marii conducători de oştiri ai Antichităţii, care consta în a plasa întotdeauna, alături de Cotruş, cel puţin trei scrumiere. Ei bine, n-o să mă crezi, însă îţi spun c-a fost zadarnic: pe covor, sub Cotruş se afla un munte de cenuşă.

Dragul meu, tot acum îţi trimit o scrisoare pe care, din lene, n-am expediat-o pînă în prezent. Voi mai reveni de la Cap. Alexa, unde te rog să-mi scrii. Pe de altă parte ţin să te anunţ solemn că, conform unei înţelegeri cu Mona (pe care te rog s-o anunţi că-mi ţin promisiunea făcută în vremea trecutelor noastre tinereţi) precum şi conform dorinţei mele de a te vedea şi îmbrăţişa – mă voi înfăţişa la Sibiu, la începutul lunii septembrie.

Pînă atunci, luînd din dragostea mea pentru tine o jumătate întreagă pentru a ţi-o exprima, sunt sigur – că tot întreagă, iar nu jumătate, va rămîne, precum se întîmplă cu cercetatele, deşi nu pe deplin înţelesele de către mine „numere transfinite“, caracteristice prin faptul că permit afirmaţia că o parte din infinit rămîne egală întotdeauna cu însuşi infinitul.

Te îmbrăţişez,

Ştefan Aug. Doinaş

 

Cluj, 12 iulie 1946