Steagul dacic care “traversează” lupoaica

[Miron Manega]

Nutresc de mult convingerea că am învăţat o istorie răsturnată, pe care continuăm să o conservăm în această formulă, în ciuda logicii elementare, a argumentelor istorice şi a dovezilor materiale. Până şi jocul simbolurilor ne indică adevărul în altă parte decât acolo unde ni se spune să privim.

De pildă, celebra statuie etruscă a lupoaicei cu cei doi întemeietori ai Romei, Romulus şi Remus: păi, dacă lupoaica e simbol tracic (vezi lycantropul, steagul dacic şi vârcolacii), iar Romulus şi Remus sug la lupoaică, nu cumva legenda (şi statuia care o ilustrează) ne dau mură-n gură o cheie pe care noi o căutăm în altă parte? Adică, ce mai la-deal-la-vale, nu cumva Roma a apărut hrănindu-se din cultura tracă, iar limba latină din secolul I era de fapt limba comună a dacilor şi romanilor? E o dezbatere întreagă între specialişti şi nespecialişti, pe tema asta, istoricii s-au împărţit în caste (latinişti, dacologi, tracologi etc.) şi, probabil, adevărul va ieşi în final la lumină.

Până atunci, eu, unul, continuu să fiu atent la jocul simbolurilor. Faptul că italienii au consacrat, prin celebra statuie a «Lupoaicei cu pruncii», un simbol predispus la reinterpretare e un fel de «gura păcătosului adevăr grăieşte». Şi iată că o formă de reinterpretare plastică a blazonului Romei s-a întâmplat să fie chiar la Roma. Există, în inima Cetăţii Eterne, mai exact în curtea Academiei di Romania, o statuie ciudată şi extrem de originală ca mesaj pe care, de ani de zile, aproape nimeni nu o observă. Nici măcar la Festivalul Callatis nu era observată, deşi curtea Academiei a fost mai tot timpul plină, căci acolo s-au desfăşurat cele mai multe spectacole. Deşi e aşezată la vedere, faţă în faţă cu capul în bronz al lui Decebal, statuia pare abandonată.

Povestea şi simbolistica acestei statui mi-a fost relatată – chiar în faţa statuii din curtea Academiei, cu ocazia Festivalului Callatis – de designerul şi artistul plastic Marc Marinescu din Montreal:

“Întâmplarea face să fim la Roma, în faţa statuii lui Traian din curtea Academiei Române din Roma. Şi tot întâmplarea face ca autorul ei, sculptorul Vasile Gorduz, care s-a stins în 2008, să-mi fi fost un foarte bun prieten. Cu puţin timp înainte de a muri, i-am făcut o vizită în atelierul din Pangratti, la Bucureşti, unde am comentat împreună conceptul său despre îngemănarea, prin figura împăratului Traian, a două simboluri: lupoaica, reprezentând naşterea Romei, şi lupul cu corp de şarpe – steagul dacilor.

Gorduz a eliminat din simbolul Romei două personaje: Romulus şi Remus. Ele nu-s acolo. Capul lupoaicei, pus în dimensiune reală, în bronz, are o zvâcnitură spre stânga, care generează corpul şarpelui, astfel încât vedem simultan şi lupoaica, şi steagul dacic. Şarpele nu este însă întreg, este frânt, iar partea care lipseşte o întâlnim la extrema opusă, pe post de coadă a lupoaicei. Avem astfel o dublă posibilitate de citire a elementelor componente: fie ca transfigurare a lupoaicei în steagul dacic, fie invers – a steagului în lupoaica romană.
Iar poziţia lui Traian este nefirească: el nu pare că ţine în mod voluntar lupoaica în braţe. Pare că altcineva i-a pus-o în braţe, ca pe o fatalitate – artistul, în cazul de faţă.

Mai este un aspect, o enigmă, de fapt, în această statuie, după părerea mea excepţională, pe care voi încerca eu însumi să mi-o clarific: lupoaica lui Gorduz are doar trei ţâţe şi nu opt, ca în statuia clasică. De ce, n-aş putea să spun acum, dar faptul are fără îndoială o semnificaţie specială, ca de altfel toate elementele acestui ansamblu sculptural.
Din păcate, lucrarea a fost instalată în curtea Academiei Române din Roma în urmă cu mai bine de 20 de ani şi nu a fost terminată nici astăzi. Adică soclul nu a fost terminat, a rămas în stadiul de simplu bloc de ciment, pe care nu scrie nimic şi pe care a fost aşezată statuia. Şi nu cred că e vorba de sărăcie, ci de neglijenţă“.

 

Sursa: www.certitudinea.ro