Unii stalpnici s-au aflat in conflict eu doctrina oficiala ortodoxa. Ioan Moshu, la inceputul sec. VII, citeaza cazul a doi stalpnici din Cilicia, unul ortodox si altul eretic,separati de o distanta de aproximativ 6 mile, care se condamnau reciproc acuzandu-se unul pe altul de erezie.
Acelasi autor povesteste in detaliu conversaria unui stalpnic monofizit, instalat in imprejurimile Hierapolisului (Menbedj), eu Efrem patriarhul calcedonian ai Antiohiei. Acest stalpnic trebuie sa se fi bucurat de un mare renume, judecand dupa persoana care s-a deranjat sa vina la baza coloanei pentru a-l face sa-si schimbe parerea.
Un alt stalpnic, Mar Ze’ora, care in siriana inseamna "mic", profesa , insa acest fapt nu a impiedicat ca vestea minunilor sale sa ajunga pana la Roma. Pentru a termina cu jenanta celebritate a ascetului, partida opusa nu gasi alt mijoc mai bun decat sa-l faca sa coboare de pe coloana cu forta, fapt ce constituia suprema pedeapsa pentru un stalpnic. O mare parte a stalpnicilor din Nordul Siriei erau monofiziti. Aceasta doctrina care proclama o singura fire in persoana Mantuitorului a fost anatematizata la (anul 45I). In urma dezbaterilor complexe si tensionate care au atras atentia sinodului asupra problemei unirii celor doua firi distincte din Hristos episcopii Bisericii nu au reusit sa se inteleaga si crestinismul sirian, mai bine zis Siria, s-a divizat in doua parti antagonice.
In mod obiectiv putem afirma ca la sfarsitul Sinodului clasele elenizate ale societatii siriene au aderat la doctrina "oficiala" calcedoniana, iar de doctrina "nationala" monofizita s-au apropiat poporul si majoritatea manastirilor rurale care au devenit puncte de sprijin ale nationalismului sirian in fata elenismului si politicii de grecizare sustinuta de Biserica Melkita (imperiala).
Din punct de vedere geografic, Siria bizantina s-a divizat in doua zone destul de evidente. Siria Prima, a carei capitala era Antiohia, a aderat in ansamblul sau la doctrina monofizita avand totusi insulite calcedoniene, mai ales in capitala. Manastirile din Batabu si Teleda vor ramane bastioanele propagandei monofizite in regiune pana la distrugerea lor in sec. XI-XII.
Siria Secunda, dimpotriva, cu metropola Apameea, a ramas fidela credintei ortodoxe. Ea avea central de raspandire doctrinara Marea Manastire a Sf. Maron, nucleul viitoarei natiuni maronite. Pentru provinciile din Siria de Sud divizarea religioasa era regula generala.
Situatia s-a agravat prin numeroasele exceptii ale acestei situatii generale. Astfel gasim in Siria Prima, manastiri in jurul Djebel Sim’an-ului si inclusiv manastiri in Telanissos, care au trecut de bunavoie la monofizitism, in timp ce manastirea Qal’at Sim’an a ramas calcedoniana. In Antiohia populatia era divizata, ceea ce a atras dupa sine existenta a doua patriarhii.
In zona rurala, confuzia religioasa era tot atat de grava. Cativa autori au vrut sa gaseasca o confirmara a acestei divizari religioase in resturile arheologice ale oraselor disparate din Siria de Sus. Surprinzator, s-a constatat printre aceste ruine importante din epoca romano-bizantina existenta a doua sau mai multor biserici in simple sate de munte: in Deir Qata (3 biserici), in Kalota (2 biserici), in Behio (2 biserici), in Cheikh Suleiman (3 biserici), in Runciha si Mudjleyya (2 biserici). Ori, se naste intrebarea: care este motivul existentei mai multor locasuri de
cult in aceste sate cu populatie redusa?.
Il putem explica admitand coexistenta a doua sau mai multe comunitati, fiecare cu obiceiurile, sarbatorile si clerul sau sau mai degraba ar trebui, dupa parerea noastra, sa cautam o alta explicatie pentru a nu exagera diviziunile religioase din Siria bizantina.
Stim ca in riturile orientale obiceiul este de a nu oficia decat o singura liturghie pe zi, intr-o singura biserica, asa cum se intalneste la greci, la sirieni si la armeni. Insa in satele si orasele recent convertite la credinta unde populatia era evlavioasa, acest obicei limita posibilitatile de participare la slujbele divine. Solutia era deci multiplica-rea locasurilor de cult; luand in considerare faptul ca atunci era la mare cinste obiceiul de a avea multe biserici. Aceasta explicatie nu neaga realitatea diviziunii in satele siriene, dar o limiteaza la justele sale dimensiuni.
Aceasta divizare a avut in mod natural consecinte negative asupra viitorului crestinismului in Siria si pentru miscarea stalpnicilor in mod particular. Caci divizarea religioasa, depasind limitele simplei controverse, a degenerat rapid in lupte violente intre monofiziti si calcedonieni, intre sirieni si elenisti, primejduind dragostea, fara de care nu se mai poate vorbi de monahism.
Asist. univ drd. protos. Maxim Vlad
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius