altmarius

cultură şi spiritualitate

Stagiunea de marţi seara - 2 aprilie 2013

Cronici

 
Miercuri, 3 Aprilie 2013 , ora 14.21 
 

O seară dedicată exclusiv iubitorilor de jazz care au onorat invitaţia Irinei Sârbu Band umplând până la refuz Sala Mică a Ateneului Român. Recitalul din 2 aprilie a fost ultimul din secţiunea jazz inclus în Stagiunea de Marţi Seară. Au fost 90 de minute în care Irina Sârbu şi partenerii săi ne-au purtat cu abilitate, entuziasm, emoţie şi umor de la şlagărele jazzului la blues sau samba, artista improvizând cu o extraordinară uşurinţă alături de invitaţii săi sau solo în bisul oferit - "Hora Staccato" - o demonstraţie de virtuozitate vocală. Am asistat la o seară festivă în care Irina Sârbu a urcat pentru prima dată pe scenă, în urmă cu zece ani, ca şi cântăreaţă de jazz alături de pianistul Andrei Tudor, pe atunci coleg de bancă la Liceul de Muzică "George Enescu". Au rememorat acel moment, interpretând aceeaşi melodie - "There was a boy".

O seară aniversară în care saxofonistul Dan Ioniţă, violoncelisul Adrian Naidin şi chitaristul Alex Man au fost invitaţii speciali ai Irinei Sârbu, o seară în care fericirea de a se afla alături de prieteni dragi a fost împărtăşită cu emoţie de tânăra artistă:

"A fost concertul nostru aniversar, noi cântăm împreună de zece ani. I-am avut alături pe: Puiu Pascu, Ciprian Parghel, Tudor Parghel, Andrei Tudor, Adrian Naidin, Alex Man, Dan Ioniţă. Aşadar, a fost un concert aniversar cu foarte mulţi invitaţi. Mult jazz, multă voie bună, blues şi samba în stilul nostru propriu. Mă bucur că am avut parte de un public numeros, entuziast şi călduros. Ne-am simţit extraordinar, publicul mereu ne dă energie, încredere, ne hrăneşte şi ne inspiră. Aşadar, mulţumim celor care ne-au fost alături şi vă aşteptăm şi peste încă zece ani tot aici la Sala Mică a Ateneului."

Un recital care a stat sub semnul pasiunii, comunicării şi bucuriei împărtăşite cu generozitate de Irina Sârbu care a ales pentru această seară cu totul specială să cânte cu partenerii ei de suflet: pianistul Puiu Pascu, contrabasistul Ciprian Parghel şi percuţionistul Tudor Parghel, dorind totodată să îi fie alături şi câţiva dintre colegii şi prietenii care i-au fost şi ei mereu aproape în aceşti primi zece ani de carieră. Şi... entuziasmul artiştilor a fost răsplătit pe măsură de un public împătimit după jazz.

Jeanine Costache

 

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor