altmarius

cultură şi spiritualitate

SoNoRo 2011 deschide 'Noi Lumi': către muzică, pictură şi vers


SoNoRo 2011 deschide 'Noi Lumi': către muzică, pictură şi vers

 

"Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte de a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric."

Aceste rânduri, scrise de condeiul poetului indian Rabindranath Tagore, pot fi un motto pentru programul ediţiei din acest an, cea de-a şasea, a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo. De această dată organizatorii propun, prin intermediul temei New Worlds, o nouă abordare artistică, în care cele mai diverse genuri muzicale sunt completate de arta plastică şi cuvânt. Deschiderea festivalului a avut loc sâmbătă, 5 noiembrie 2011, la Palatul Cotroceni - un cadru de înaltă ţinută.

Despre conceptul ce a stat la baza ediţiei SoNoRo din acest an, violistul Răzvan Popovici a dezvăluit în deschiderea serii muzicale:

«Ne-am gândit că după cinci ani de SoNoRo, etapa de construcţie şi consolidare a festivalului, am păşit într-o nouă fază, iar New Worlds - Lumi Noi poate fi un titlu care promite pentru anii viitori. Am avut ideea ca, împreună cu o bună prietenă, să alegem 18 poezii create de diverşi poeţi români şi străini - Iosif Alexandrovici Brodsky, Ana Blandiana, Guillaume Apollinaire -, acestea constituindu-se într-o completare foarte potrivită pentru programul celor aproape trei săptămâni de festival. Sunt bucuros că SoNoRo a câştigat în substanţă şi în lungime. După concertele din Bucureşti vom merge la Braşov, apoi ne vom continua turneul la Iaşi, Bistriţa şi Cluj-Napoca.»


Dintre cei prezenţi la eveniment, am mai vorbit cu Oana Davidescu, de la Secţia CulturalăAmbasadei Germaniei la Bucureşti:

«Eu nu sunt muzician de profesie, dar mă bucur foarte mult când ascult muzică şi mă las în voia simţurilor. Îl ştiu pe Răzvan Popovici încă de la primele sale încercări de a fonda festivalul SoNoRo. Totul a mers minunat, fiecare ediţie este o surpriză.»


De la Cvartetul cu pian în do minor de Gustav Mahler - interpretat de pianista Diana Ketler, violonistul Benjamin Schmid, violistul Răzvan Popovici şi violoncelistul Adrian Brendel - până la lucrarea Noapte transfigurată de Arnold Schönberg - prezentată în versiune pentru trio cu pian şi Trioul în Si bemol major op. 18 de Johannes Brahms - concertul de la Palatul Cotroceni s-a desfăşurat sub semnul dramatismului muzical. Primele două opusuri au impresionat printr-un profund sentiment al resemnării, iar Trioul cu pian de Brahms - printr-o inedită împletire a limbajului romantic-târziu, introvertit şi întunecat cu caracterul muzicii baroce, imitativ-polifonică, bogat ornamentată şi sobră. Un început de bun augur pentru festivalul SoNoRo 2011, dar şi o invitaţie binevenită de a asculta muzică de cea mai bună calitate.

Alexandra Cebuc

 

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor