Solemnitatea Toţi Sfinţii - Predici la Radio Iași II

[altmariustotal catolic]

Toţi Sfinţii

Ap 7,2-4.9-14; Ps 23; 1In 3,1-3; Mt 5,1-12a

"Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinţii săi!

Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, sfinţirea voastră (In 12,47).

Viaţa este un drum către cer, vocaţia noastră este sfinţenia.

Solemnitatea Toţi Sfinţii, pe care Biserica, în înţelepciunea ei, a aşezat-o la începutul lunii noiembrie, înaintea sărbătorii Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi, are menirea de a ne aduce aminte de un adevăr incontestabil: viaţa, ca dar a lui Dumnezeu pentru făptura sa cea mai nobilă, omul, este un drum spre casa sa. El, ca un tată bun, plin de iubire, care toate le face din iubire, îl invită pe om la acest drum cu un scop clar, cu un scop precis, de a se întoarce la el, pentru a cunoaşte şi trăi împreună cu el adevărata fericire, rodul iubirii sale veşnice.

Invitându-ne să trăim cele două sărbători - solemnitatea Toţi Sfinţii şi Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi - Biserica ne cheamă să constatăm că niciun om născut pe pământ nu rămâne veşnic aici, ci trece pragul acestei vieţi pentru o altă viaţă. Miliarde de oameni au intrat în istorie bucurându-se de acest dar al vieţii, dar ei nu au rămas aici, ci au plecat spre celălalt tărâm, spre casa lui Dumnezeu.

Astăzi, în solemnitatea Toţi Sfinţii, îi admirăm pe aceia care nu s-au pierdut pe drum, ci au ajuns fericiţi la casa Domnului, au ajuns acasă.

Aceasta a fost şi este voinţa lui Dumnezeu, să nu se piardă nici unul dintre cei pe care el i-a creat, ci toţi, bucurându-se de demnitatea de fii ai săi, să ajungă la el şi să se bucure cu el. Excepţie fac doar aceia care s-au rupt de el şi au ajuns să se numere printre fiii pierzării (cf. In 17,12).

Pentru a-i ajuta pe toţi oamenii să ajungă la el, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume, "ca toţi care vor crede în el să nu se piardă, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16). Rugăciunea lui, înainte de a îmbrăţişa crucea şi moartea, a fost aceasta: "Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de crearea lumii" (In 17,24).

Acest lucru l-a voit şi l-a făcut Dumnezeu pentru oameni, pentru făpturile sale pe care le-a iubit cu o iubire veşnică, dorind ca toţi să se întoarcă la el, după călătoria vieţii.

În cartea Apocalipsului, din care am ascultat un fragment (Ap 7,9-14), Ioan descrie casa Tatălui cu aceste cuvinte: "După aceea am văzut o mulţime imensă, pe care nimeni nu putea să o numere, din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile. Ei stăteau în faţa tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de palmier în mână şi strigau cu glas puternic: Mântuirea ne este dată de Dumnezeul nostru, care stă pe tron, şi de către Miel".

"Atunci, toţi îngerii, care stăteau în jurul tronului, în jurul bătrânilor şi al celor patru fiinţe, au căzut cu faţa la pământ şi i s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: «Amin! Laudă, slavă, înţelepciune şi mulţumire, cinste, putere şi tărie Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!»" (In 7,9-12).

O mulţime imensă pe care nimeni nu o putea număra în casa Domnului, în jurul tronului său. Pentru această mulţime, Fiul lui Dumnezeu şi-a vărsat sângele, act pe care noi îl trăim şi îl mărturisim ori de câte ori celebrăm sfânta Liturghie.

"Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor" (Mt 26,26).

Cea mai mare bucurie a sărbătorii de astăzi este faptul că sfinţii, cei din calendar şi toţi ceilalţi necunoscuţi, sunt prietenii şi învăţătorii noştri. Ei, care au mers înaintea noastră în casa Tatălui, în cer, nu ne uită, nu uită de cei care fac parte din trupul Bisericii, din trupul mistic al lui Cristos şi, potrivit cu adevărul împărtăşirii sfinţilor, nu încetează să mijlocească pentru noi.

Sărbătorirea lor, într-o singură zi, reprezintă pentru noi o chemare pe drumul vieţii, drum pe care-l avem şi noi de la Părintele ceresc şi suntem plini de o adevărată bucurie că nu călătorim singuri, ci în comuniune cu ei pe urmele celui care ne-a mântuit şi ne-a primit în misterul trupului său mistic. Păstrând legătura cu el, cu Isus, capul Bisericii şi mântuitorul tuturor, avem o şansă, o speranţă şi un destin asemănător cu al lui şi cu al celor care au ajuns la el, adică un destin fericit în casa sa.

Într-un discurs din anul 1968, papa Paul al VI-lea adresa o întrebare pe care ne-o adresăm şi noi astăzi: "Poate un creştin să fie sfânt astăzi? Poate credinţa noastră să fie un principiu de viaţă concretă şi modernă? Mai poate oare un popor, o societate, o comunitate, să se exprime în forme autentic creştine? Se mai poate vorbi astăzi de noi sfinţi?

Iată, fraţilor preaiubiţi, o fericită ocazie să punem în acţiune credinţa noastră, să răspundem şi noi, cei de azi, plini de curaj: Da, se mai poate! Da, mai sunt, mai sunt şi mai pot fi! Nimic nu ne poate speria, nimic nu ne poate opri.

Sfânta Tereza cea Mare avea această deviză îndreptată spre toţi: "Nimic să nu te tulbure, nimic să nu te înspăimânte. El singur ajunge". (Notă în breviarul său). Acest lucru îl repeta sfântul Paul către romani: "Dacă tu îl mărturiseşti cu gura pe Domnul Isus şi ai în inimă credinţa că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit" (Rom 10,8).

Lectura a doua, luată din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan, ne asigură că avem o chemare nobilă, ce ne face să fim şi să ne numim cu adevărat fiii lui Dumnezeu, adevăr ce ne dă garanţia că vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea aşa cum este. Este vorba de marea demnitate şi iubire pe care ne-a dat-o nouă Tatăl şi de bucuria ce ne este pregătită la sfârşitul drumului nostru pe acest pământ. Sfântul Ioan ne invită să cunoaştem şi să înţelegem cine suntem şi ce vom fi. Un adevărat program de a descoperi măreţia lui Dumnezeu şi destinul nostru.

Evanghelia după sfântul Matei (cap. 5), care face parte din predica de pe munte, ne arată drumul pe care suntem chemaţi să-l parcurgem şi etapele cele mai adaptate pentru a ne bucura de împărăţia lui Dumnezeu: fericirile.

Viaţa omului, afectată de păcat, de păcatul primilor părinţi, este o vale de lacrimi, plină de dureri, dar pentru cei care sunt cu adevărat fiii lui Dumnezeu, care îmbrăţişează aceste greutăţi cu credinţă, greutăţile devin o scară pe care putem urca spre împărăţia lui Dumnezeu. Este, de fapt, drumul pe care l-a urmat Isus, cel care a venit pe pământ, ca prin el oamenii să aibă viaţă. El a ştiut să transforme sărăcia, lacrimile, lupta vieţii, persecuţiile şi moartea, în mijloace de mântuire, de bucurie şi victorie. Fericirile sunt cartea de identitate cu care orice om poate să se bucure cu Dumnezeu. Însuşi Isus, care le-a îmbrăţişat, ne asigură că toţi cei săraci, cei ce plâng, cei blânzi, cei flămânzi, cei plini de milostivire, cei curaţi, cei care promovează pacea, cei ce suferă persecuţii, cei ce suportă insulte pentru Isus şi pentru cauza evangheliei se vor bucura şi vor fi fericiţi, pentru că a lor este împărăţia cerurilor şi ei vor avea mare răsplată şi bucurie în ceruri.

Dacă astăzi Biserica ne vorbeşte despre sfinţi, despre noi ce ne spune? Noi, cei de azi, cei din biserici, din instituţii, din lume, ce gândim despre noi?

Şi noi avem acelaşi destin; şi pe noi ne-a făcut Domnul după chipul şi imaginea sa; şi noi am început un drum spre casa Tatălui. Cu noi ce va fi?

Iată întrebarea întrebărilor.

Să luăm în mâini fericirile, să le medităm şi să ni le însuşim. Ele sunt busola vieţii noastre. În ele ne regăsim cu toţii şi găsim mângâierea zilnică.

Ele nu sunt numai pentru ucenici sau apostoli, nu sunt numai pentru un popor şi un timp. Ele sunt pentru noi, iar chemarea lui Isus este către mine, către tine, către voi, dragi radioascultători şi iubiţi credincioşi.

Cu aceşti ochi să privim spre Cristos, care rămâne cu noi şi este speranţa noastră. El nu s-a despărţit de noi, chiar dacă a trebuit să moară, pentru că el a voit ca acolo unde este el să fie şi ucenicul său: "Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de crearea lumii" (In 17,24). Aceasta a fost şi rămâne voinţa lui Dumnezeu, voinţa Fiului şi voinţa Duhului Sfânt, voinţa Sfintei Treimi faţă de făpturile sale, faţă de noi.

La aceasta ne îndeamnă sărbătoarea de astăzi şi pentru aceasta ne rugăm şi noi, şi ne rugăm pentru toţi ceilalţi fraţi ai noştri care au trecut la cele veşnice şi aşteaptă să-l întâlnească pe cel care i-a creat şi i-a chemat la sine. Doamne, primeşte-ne şi pe noi în împărăţia ta, căci şi noi suntem fii tăi şi opera mâinilor tale.

La sfârşitul acestor gânduri ale mele doresc să vă împărtăşesc o veste bună şi fericită pe care am primit-o ieri, 31 octombrie, chiar la sfârşitul acestei luni, luna sfântului Rozariu al Maicii Domnului, din partea Sfântului Părinte papa Francisc şi a Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor că episcopul nostru Anton Durcovici va fi înscris în calendarul Bisericii noastre catolice, drept martir al Bisericii noastre. Iată textul comunicatului oficial:

Sfântul Părinte papa Francisc a recunoscut oficial, la 31 octombrie 2013, martiriul slujitorului lui Dumnezeu Anton Durcovici, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Astfel, Preasfinţitul Anton Durcovici va fi ridicat curând la cinstea altarelor şi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice. Ceremonia beatificării va avea loc la Iaşi, la o dată care va fi stabilită ulterior.

Suntem cu toţii fericiţi că, între sărbătoarea Fericitului Ieremia şi solemnitatea Tuturor Sfinţilor, Sfântul Părinte Francisc a decis să fie înscris în calendarul Bisericii şi episcopul nostru Anton Durcovici, drept martir şi mărturisitor al Bisericii noastre locale. Se împlineşte, astfel, o dorinţă fierbinte de a-l admira şi urma pe păstorul Bisericii noastre locale pe drumul sfinţeniei. Le mulţumim tuturor celor care au susţinut cauza de beatificare a episcopului nostru, prin dorinţa şi rugăciunea lor. Dumnezeu să fie binecuvântat în sfinţii săi, iar Maica sfântă, Regina martirilor, să privească mereu spre poporul nostru!"

Îţi mulţumim, Doamne, pentru toţi sfinţii şi pentru episcopul nostru Anton, recunoscut ca martir şi erou al credinţei catolice. Amin.

1 noiembrie 2013

Ep. Petru Gherghel