Socul numit Salvador Dali

[altmariusart]

Socul numit Salvador Dali http://www.revistamagazin.ro/content/view/6989/7/

miercuri, 06 mai 2009

Esti un om pierdut daca încerci sa-l întelegi pe Dalí, pentru ca el însusi da dovada ca nu s-a înteles pe sine însusi. Cu mici exceptii biografice, acest suveran al suprarealismului a trait într-o confuzie a valorilor în care a vrut sa creada. Furios ca opinia publica îi dezaproba majoritatea extravagantelor regizate dincolo de limita bunului simt, maestrul s-a decis sa socheze cu orice pret, ca un fel de razbunare pentru „opacitatea” celor din jur. Iar nazbatiile îl satisfaceau, pentru ca ele oripilau semenii incapabili sa-l accepte ca pe un geniu pus pe sotii. Prima iesire remarcabila din decorul conventionalului a fost colaborarea cu Luis Bunuel, la filmul de scurt metraj „Un Chien Andalou” (saptesprezece minute). Pelicula alb-negru fara sonor, scena în care unei femei îi este taiata retina cu o lama este o capodopera a avangardei cinematografice (?), care voia cu orice pret sa epateze publicul. Grozavenia fusese inspirata de imaginea Lunii despicate în doua de scame nori. Era anul 1929, Dali avea 25 de ani si apetitul pentru abracadabrant era abia la debut. Cinci ani mai tarziu, dupa ce concubinajul cu Gala era notoriu (relatie care se poate înscrie într-un menaj deschis, cu foarte multi parteneri, din cauza unor slabiciuni ale pictorului), Dalí se da iar în spectacol, de data asta într-un mod de-a dreptul scandalos. La un bal mascat la New York, el si Gala vin deghizati în rapitorul copilului lui Lindbergh si respectiv în pruncul de douazeci de luni care fusese luat din casa si apoi ucis cu bestialitate. Incredibila gafa a trezit oroare în public, mai ales ca trecusera doar doi ani de la „rapirea secolului”. Socat la randu-i de reactia generala, Dalí a fost nevoit sa-si ceara scuze, dar asa ceva nu se uita... Multi s-au întrebat daca nu cumva acest personaj „abominabil” (cel putin respingator, chiar si pentru confratii de breasla) are vreun pact cu diavolul. Caci unul dintre secretele la care tinea foarte mult maestrul a fost episodul în care un calugar italian l-ar fi exorcizat în Franta, în mare taina (era anul 1945). Dalí a negat, dar la calugarul Berardi a fost gasita o sculptura facuta de artist, în semn de recunoastere. Aroganta insuportabila a acestui personaj care s-a vrut legenda universala înca înainte de a împlini cincizeci de ani are un apogeu în tentativa de a convinge publicul ca a înteles teoria relativitatii si ca „este de acord cu Einstein”. Capodopera sa „Persistenta memoriei” (1931, la zece ani de la demonstrarea teoriei relativitatii generalizate), aduce în prim-plan topirea timpului prin imaginea unor ceasuri de buzunar atarnand ca niste carpe puse la uscat. Un alt ceas este devorat de insecte, într-un peisaj dezolant. Dalí trecuse de la faza întelegerii lui Freud („Marele masturbator”), la mecanica cuantica, iar dupa 1945 la simbolistica energiei nucleare („Dalí Atomicus”). Nici gandirea politica a artistului nu a fost una rezonabila, asocierile lui cu Franco atragand dispretul suprarealistilor dar si a scriitorului George Orwell. Colegii de breasla întelesesera ce fel de caracter are si lansasera ideea ca numele sau este anagrama de la „Avida Dollars” (însetatul de dolari). Si apropo de anagrame, se pare ca numele de scena al cantaretei Amanda Lear este anagrama de la „L’Amant Dalí”, caci vedeta devenise la un moment dat muza si protejata unui barbat care îndraznise sa-i daruiasca tatalui sau un „prezervativ fecundat”, în semn de dispret. PAUL IOAN