Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.
Un articol de Georgeta Filitti|4 Aprilie 2016
BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu o tinichea legată de coadă, bietele animale erau fugărite de cete de puşlamale care-şi făceau o adevărată plăcere din zgomotul asurzitor produs de tinichele ori din schelălăitul chinuitelor făpturi. Dispoziţiile domneşti ori ale municipalităţii, ca fiecare să-şi ţină câinele în ogradă, au rămas fără efect.
Aşa se face că, la un moment dat, adevăraţi zăvozi te aşteptau, mai ales noaptea, dacă te încumetai să traversezi, de pildă, o uliţă din mahalaua Mântulesii. După recensământul populaţiei şi al animalelor, făcut în 1838, acolo sălăşluiau cca 900 de câini. Ca să se apere de ei, călătorii întârziaţi smulgeau pari din gardul unei proprietăţi. Era a Mântulesii, femeia care a dat şi numele locului. De aici a apărut o vorbă în vocabularul bucureştenilor: „E adevărat precum gardul Mântulesii!”, asta pentru un lucru fals sau inexistent fiindcă în cele din urmă, cu toate înlocuirile de pari făcute, gardul a dispărut.
Când administraţia a început să-ţi facă mai bine treaba şi s-a creat, sub Regulamentul Organic, pe la 1830-1840, serviciul de ecarisaj, câinii nimănui au început să fie culeşi dar soarta lor nu era de invidiat căci erau exterminaţi cu nepăsare de hingheri.
Însuşirea unor valori europene, prin imitare, cum ar fi moda vestimentară, bucătăria, regulile de bună purtare în societate, a cuprins şi obiceiul, în casele boiereşti, ţinerii unor animale de companie. Rase străine, unele menite vânătorii, altele pur şi simplu de alintat în poala cucoanelor, au schimbat puţin, fără să le reducă numărul, soarta acestor prieteni ai omului.
Sergenţii de stradă şi-au dat primii seama de noutate; împreună cu hingherii, au început să vâneze câinii, să-i ducă la secţii şi, potrivit obiceiului bine înstăpânit, să aştepte recompensa. La Mica publcitate s-au înmulţit anunţurile privind dispariţia cutărui Bubico, Bismark sau Carlică (acesta a fost numele ireverenţios pus de Gr. Suţu, proprietarul de odinioară al casei care adăposteşte azi Muzeul de istorie a oraşului, căţelului său deşi pe tronul ţării se afla Majestatea Sa Regele Carol I), cu precizarea disperată a stăpânilor neconsolaţi: „mare recompensă”, „preţ bun aducătorului”.
Dar tot din Europa a venit o soluţie ce ar fi trebuit să fie salvatoare: o societate pentru protecţia animalelor. Oameni miloşi, numeroase cucoane, medici veterinari s-au constituit într-un asemenea organism; au început să cotizeze, să fabrice coteţe, cuşti, căsuţe, ţarcuri pentru vietăţile din jur. Căci nu era vorba doar de câini. Păsări de tot felul, veveriţe, pisici aşteptau puţină ocrotire de la singura fiinţă care cugetă pe pământ – omul.
Dar lucrurile s-au mişcat greu şi, după constatările statisticienilor, numărul câinilor fără stăpân s-a înmulţit îngrijorător, mai ales în vremuri de restrişte: în timpul războaielor (pentru Independenţă, cele două mondiale) şi al demolărilor masive. În 1916-1918, când şi oamenii abia se ţineau să nu moară de foame, câinii au fost complet uitaţi. E adevărat că atunci s-a ocupat de ei definitiv, cu eficienţă germană, ocupantul. Demolările din anii ’70-80, când au dispărut cartiere întregi, mai ales din cele tradiţionale, cu gospodării individuale, cu grădini şi acareturi, au însemnat apariţia unor adevărate haite de câini în plin centrul oraşului. În 1991, din 104 salariaţi ai Institutului de istorie N. Iorga, rămăseseră nemuşcaţi de câini doar patru. Dintre aceştia, unul a fost mursecat bine chiar în luna octombrie, pe strada Moxa, o laterală din Calea Victoriei.
Vaccin antirabic, adăposturi pentru maidanezi, sisteme de castrare ori eutanasiere, indignarea iubitorilor de câini de aiurea, ucideri de copii o clipă nesupraveghiaţi, justificări cu duiumul – iată situaţia „la zi” a relaţiei om – câine la Bucureşti.
Poate o nouă ochire spre Europa ne-ar aduce soluţia salvatoare.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius