Dintre toate bisericile demolate de regimul comunist, despre biserica Sf. Vineri se vorbește cel mai mult. Cu toate aceastea, imaginile din timpul demolării sunt foarte rare. Noi cunoaștem trei fotografii ce surprind momente din acele zile, binecunoscuta imagine a lui Andrei Pandele, o imagine realizata de Mihai Gadinceanu, publicată de noi în premieră aici, și această imagine, singura color, realizată de Friedrich Wibbeling și publicată aici pentru prima dată la rezoluție înaltă, despre care vom vorbi astăzi.
Dl. Friedrich Wibbeling locuiește lângă Munchen, este profesor de limbi străine și vizitează des România pentru că este căsătorit cu o bucureșteancă. Friedrich Wibbeling a vizitat prima dată Bucureștiul în anul 1987, iar această fotografie este realizată exact în acest context. Își amintește că a urcat undeva la un etaj al Halei Unirii și a declansat camera pe ascuns (o cameră foto nou-nouță, cumpărată din Germania special pentru călătoria în România), pozând prin deschizătura hainei, fără a viza. A realizat un singur cadru, o singură fotogramă, dar a reușit să încadreze și să expună perfect întreaga scenă. Miliția și securitatea se aflau în spatele lui, l-au remarcat rapid, fiind cetățean străin, dar nu au observat și aparatul de fotografiat. Neatenția autorităților de atunci devine astăzi o șansă pentru noi de a avea o nouă perspectivă, de data aceasta în culori, a uneia dintre scenele de distrugere fără sens ale acelor vremuri.
Dl. Wibbeling ne-a pus la dispoziție o scanare de rezoluție înaltă, așa că, profităm de ocazie pentru a o analiza în detaliu în cele ce urmează, așa cum v-am obișnuit să facem cu mai toate fotografiile care ne impresionează.
Imaginea este realizată în iunie 1987, într-o zi mohorâta, cu puțin timp înaintea demolării efective a bisericii. În acea zi se “lucra” la demolarea așezămintelor Năsturel Herescu, aflate în imediata apropiere. Se spune că autoritățile păstrau o doză de mister în privința evoluției lucrărilor. O perioadă s-a zvonit că biserica va rămâne în picioare, fiind eventual translată, asta până într-o seară când cupolele au fost dinamitate. În detaliu, vedem un muncitor care coboară de pe resturile dărâmate, iar în secțiunea clădirii demolate, vedem podul și, un pic în dreapta, culoarul care deservea accesul în încăperile de la etaj.
O dovada a faptului că biserica se afla încă “în funcțiune” o reprezintă becurile aprinse de la intrare, vizibile în detaliul de mai sus. Se pare că încă nu se operaseră deconectările de la utilități. Detaliul ne oferă și o imagine a elementelor decorative prezente pe fațada edificiului. Vedem frontul triunghiular clasic, pictat și un brâu-friză albastru-verzui ornamentat în teme florale, întrerupt de o pictură dreptunghiulară, terminat în partea de jos cu niște caneluri sub forma unor mici arce rotunde.
Aparatul de securitate prezent în imagine este modest, vedem un singur Aro albastru cu numere galbene, înconjurat de probabil 5 persoane (în măsura în care este vizibil și șoferul) din care un singur milițian în uniformă. Probabil că alte dispozitive se aflau în imediata apropiere, iar resurse importante se puteau afla în incinta Secției de Miliție nr. 10, aflată la două minute de mers pe jos. Totuși, se pare că autoritățile nu se așteptau la o opoziție prea mare a “societății civile”, judecând după prezența pe care o putem analiza în imagine. Conform mărturiilor, un maxim de tensiune avea să se întâmple la demolarea efectivă a bisericii, câteva zile mai târziu.
În detalii vedem un grup de oameni ce asistă la această demolare, o parte dintre ei nu par a avea vreo calitate oficială. Dl. Wibbeling ne declară că mulțimea se întâmplă să fie adunată în număr mult mai mare, dar unghiul fotografiei nu reflectă acest lucru, majoritatea oamenilor aflându-se poziționați în afara cadrului.
Fotografia este concentrată, din punct de vedere al încadraturii, pe biserică și pe demolarea efectivă. Nu vedem prea mult din context, dar în detaliul de mai sus putem observa o clădire cu două etaje, bogat ornamentată, aflată pe Calea Călărașilor, intre strazile Sf. Vineri și Sf.Mina.
Nu credem că vom înțelege vreodată pe deplin deciziile autorităților comuniste, probabil aceste distrugeri nu se pot explica pe cale logică și rațională. Bucureștiul a pierdut pe timp de pace mai multe clădiri istorice decât a pierdut în toate războaiele moderne adunate. Singurul lucru pe care îl putem face e să ne bucurăm de aceste imagini și să realizăm încă o dată fabuloasa putere de document a fotografiei.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius