altmarius

cultură şi spiritualitate

Simfonia nr. 6 (Ceaikovski)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ceaikovski, 1893.

Simfonia nr. 6 în Si minor, Op. 74, Patetica este ultima simfonie finalizată a lui Ceaikovski, compusă între februarie și sfârșitul lunii august 1893. Compozitorul a dirijat prima interpretare înSankt Petersburg pe 16/28 octombrie 1893, cu nouă zile înainte de moartea sa. A doua interpretare, sub bagheta lui Eduard Nápravník, a avut loc 21 de zile mai târziu, la un concert memorial pe 6/18 noiembrie. A inclus câteva modificări minore făcute de Ceaikovski după premieră, fiind astfel prima interpretare a simfoniei în forma sub în care este cunoscută astăzi. Prima interpretare la Moscova a avut loc pe 4/16 decembrie sub bagheta lui Vasily Safonov.

Istoric

Primele schițe au fost finalizate în primăvara anului 1891. Totuși, o parte sau toată simfonia nu era pe placul lui Ceaikovski, care a distrus manuscrisul "într-una din numeroasele sale stări de depresie și presupusa inabilitate a sa de a crea"[1]. În 1892 Ceaikovski a scris nepotului său:

Simfonia este doar o lucrare scrisă dintr-o pură voință din partea compozitorului; nu conține nimic care să fie interesant sau simpatic. Ar trebui lăsată deoparte și uitată. Determinarea din partea mea este admirabilă și irevocabilă.[2]

În 1893, Ceaikovski menționează din nou lucrarea într-o scrisoare către fratele său:

Acum sunt complet ocupat cu noua lucrare...și mi-e foarte greu să mă despart de ea. Cred că va fi cea mai bună lucrare a mea. Trebuie să o termin cât mai repede posibil pentru că trebuie să rezolv multe treburi și în curând va trebui să plec la Londra. Ți-am spus că am finalizat o simfonie care nu a fost pe placul meu și am distrus-o. Acum am compus o simfonie pe care cu siguranță nu o voi distruge.[2]

Simfonia a fost compusă într-o căsuță din Klin pe care Ceaikovski a părăsit-o în octombrie 1893. La puțin timp după aceea a sosit înSankt Petersburg pentru prima interpretare, "într-o stare excelentă"[3]. Totuși, compozitorul a început să aibă o stare de teamă cu privire la simfonia sa când, la repetiții, membrii orchestrei nu au fost foarte încântați de noua lucrare[3]. Cu toate acestea, simfonia a fost primită cu multă apreciere. Fratele compozitorului, Modest, a scris: "Au fost aplauze iar compozitorul a fost rechemat pe scenă, dar cu mai mult entuziasm decât la lucrările precedente. Nu a fost aceeași impresie puternică pe care a făcut-o lucrarea ca atunci când a fost dirijată de Eduard Nápravník pe 18 noiembrie 1893 și mai târziu, ori de câte ori era interpretată".[4]

Titlul

Titlul în rusă a simfoniei, Патетическая (Patetičeskaja), înseamnă "pasional" sau "afectiv" și nu "stârnește milă". Ceaikovski s-a gândit inițial să numească simfonia Программная (Programmnaja sau "Simfonia programatică) dar a realizat că va încuraja curiozitatea cu privire la programă, pe care el nu dorea să o dezvăluie. Conform fratelui său, Modest, a sugerat titlul Патетическая care a fost utilizat în primele ediții ale simfoniei; nu se știe cu precizie dacă lui Ceaikovski îi plăcea sau nu titlul[5], cert este că editorul a ales să îl păstreze iar titlul a rămas.

Instrumentație

Simfonia este scrisă pentru trei flauturi (al treilea dublat de piculină), două oboaie, două clarinete, doi fagoți, patru corni, două trompete, trei tromboni, tubă, timpanetobă bastalgeregong și coarde. Uneori, fagotul de la începutul primei părți este înlocuit cu clarinet bas.

Structură

  1. Adagio - Allegro non troppo (Si minor - Re major - Si minor - Si major)
  2. Allegro con grazia (Re major - Si minor - Re major)
  3. Allegro molto vivace (Sol major - Mi minor - Sol major)
  4. Finale: Adagio lamentoso - Andante (Si minor - Re major - Si minor)

Vizualizări: 87

Comentariu publicat de altmariusclassic pe Mai 7, 2013 la 12:33pm

Simfonia a VI-a de Ceaikovski, in varianta integrala interpretata de Seul Philarmonic Orchestra

Comentariu publicat de Virginia Stanciu pe Mai 8, 2013 la 7:57pm

Multumiri.Impresionanta lacrima dirijorului.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor