FacebookTwitterLinkedIn

Silviu Lupescu, directorul general al Editurii Polirom, consideră că, dincolo de criza economică, energetică și educațională, societatea românească suferă de o criză morală și de una a competențelor: cleptocrația bate meritocrația.

Forbes: Ce a însemnat anul 2021 pentru editura pe care o conduceți: un an al revenirii după șocul din 2020, un an obișnuit sau un an prevestitor pentru o nouă criză? (variația cifrei de afaceri față de 2020, lansări deosebite, evenimente, decizii de business, strategia etc)

Silviu Lupescu: Anul 2021 nu putea să aducă revirimentul așteptat. Majoritatea lansărilor și evenimentelor editoriale au continuat on-line, târgurile importante de carte (Bookfest, Gaudeamus ș.a.) nu s-au ținut, a crescut numărul librăriilor închise sau intrate în incapacitate de plată – astfel că, în ansamblu, „piața de carte” a rămas la un nivel inferior celui de dinaintea pandemiei.

Am consemnat totuși o ușoară creștere a cifrei de afaceri față de 2020, cu câteva procente, insuficientă însă pentru a spune că 2021 a fost un an „al revenirii”.

Pentru Polirom, totuși, a fost important, căci am finalizat seria de opere N. Steinhardt, un proiect major și, aș spune, de o complexitate unică, poate cel mai important de după 1989. Seria însumează 22 de volume de referință, rod al colaborării cu Mănăstirea „Sf. Ana” din Rohia, locul unde Steinhardt a trăit în monahie, realizate cu un vast colectiv redacțional care a asigurat acuratețea și ținuta profesională a seriei.

Forbes: În prezent, piața editorială din România traversează o criză? Care sunt cauzele crizei și care sunt efectele asupra publicului consumator?

Silviu Lupescu: Despre criza cărții se discută mult… Dar oare mai contează o criză în plus pe lângă multe altele despre care auzim încontinuu?

Pentru că, dincolo de criza economică, energetică, educațională etc., cred că suferim de o criză morală și de una a competențelor. Dar și de o criză demografică – una care a subțiat și mai mult numărul potențialilor cititori. Se estimează circa opt milioane de emigrați, cel mai mare exod înregistrat în istoria României. O tragedie…

Forbes: Ce anume îi răspundeți unui cititor care constată cu reproș: s-au scumpit cărțile, nu-mi permit să mai cumpăr! 

Silviu Lupescu: Obișnuim să raportăm totul la puterea redusă de cumpărare din România. Altfel, multe produse, inclusiv alimentele, au prețuri mai ridicate față de cele din UE. Cărțile, nu.

Pe de altă parte, aș aminti că în România au fost închise fabricile de hârtie, că fondurile alocate culturii sunt practic zero, că bibliotecile sunt puține și nu au bani de achiziții. În fine…

Chiar dacă denumirea completă a unei edituri conține literele acelea nefaste – „S.C.” (societate comercială), activitatea acesteia reprezintă ceva mai mult de-atât. Nu suntem negustori de cărți și nu profitul e scopul principal.

Profitul, pentru o editură, înseamnă subzistență. Iar cei care susțin cultura scrisă sunt, de fapt, cei care fac sacrificii și ne cumpără cărțile. Oricum, dacă știți vreun patron de editură cu vilă la Monte Carlo sau conturi prin cine știe ce paradisuri fiscale, vă rog să-mi spuneți. Pe o piață națională de carte care se situează mult sub cifra de afaceri a unei singure edituri medii din Franța, cred că așa ceva ar fi imposibil.

Presupun că profitul anual cumulat al tuturor editurilor din România abia dacă ar acoperi costurile a doi-trei kilometri de autostradă.

Așa încât, cititorului i-aș răspunde îndemnându-l să „vâneze” reducerile. Librăriile, atât fizice, cât și (mai ales) virtuale au oferte permanente cu prețuri promoționale.

La Polirom există un club de carte și membrii lui primesc un discount substanțial. Ținem prețurile cât mai jos și sub un strict control. În plus, săptămânal oferim pe criterii tematice cărți cu reduceri care pot ajunge și la 40-50% din prețul inițial.  

Forbes: Care sunt îngrijorările dvs. în ceea ce privește piața editorială din acest an? Dar motivele de optimism?

Silviu Lupescu: Un motiv de îngrijorare este prețul hârtiei, care a crescut anul acesta cu cca 70%. Dar cel mai mult mă îngrijorează inflația…

Cum, practic, produsele culturale sunt ultimele în coșul de cumpărături, cine știe dacă și acel infim 4-5 euro per capita alocați achiziției cărților nu va avea un recul.

Am avut de înfruntat un val de scumpiri care, pentru editură, a fost și un mic tsunami la nivel de cash-flow. Întrucât perioada de acoperire a costurilor în domeniul editorial este de circa 120-150 de zile, efortul financiar este semnificativ. Desigur, trebuie să ne păstrăm optimismul. Ca să fii editor trebuie să ai un dram de optimist.

Forbes: Un raport național, publicat recent de platforma BRIO (Platforma Digitală pentru Îmbunătățirea Performanțelor Școlare), arată că 42% dintre elevii din România sunt analfabeți funcțional. Cum comentați? Cine sunt responsabili, cine sunt vinovații acestei situații? Cum ar putea să scadă acest procent în următorii ani?

Silviu Lupescu: Ce-ar fi de comentat? Aici s-a ajuns. Mai rău chiar: elevii de azi vor fi profesorii de mâine care vor produce viitoarele generații de elevi și mai inculți ca ei. E un proces de degradare în lanț a sistemului educațional.

De obicei, dăm vina pe factorul politic și pe birocrația din minister. Realitatea este că avem o masă critică a corpului didactic care nu doar că se complace cu această situație, ci și profită de pe urma ei. Sistemul de meditații e sport național. Se protestează pentru tichete, vouchere, sporuri, salarii, concedii, pentru orice. Pentru calitatea jalnică a învățământului și lipsa reformelor nu protestează nimeni.

Poți termina facultatea cu nota 5, promovezi examenul de definitivat tot cu 5, nu faci deosebirea între „mai” și „m-ai”, dar primești catedră.

Despre sistemul clientelar de accedere la o carieră universitară nu mai amintesc. Poți fi absolvent cu doctorat în drept la Oxford, dar te vezi dat deoparte de o mediocritate intrată pe ușa din dos pentru că tata e rector sau are proptele zdravene.

Cam așa arată „România educată” azi. Fenomenul e „de masă” și într-o societate în care cleptocrația bate meritocrația nu cred că se poate face mare lucru.

Orice ministru care a încercat să lupte cu sistemul a fost prompt înlăturat.

Forbes: O idee: plafonarea prețului la cărți. O idee trăsnită sau o decizie de luat în seamă de guvern pentru revitalizarea pieței editoriale din România?

Silviu Lupescu: De ce nu și distribuirea cărților pe cartelă sau „la pachet”, ca pe vremea lui Ceaușescu?

Asta pentru că propunerea legislativă privind acordarea tichetelor culturale zace cine știe pe unde, banii pentru cărți acordați cadrelor didactice au rămas doar o promisiune, iar finanțările de la Ministerul Culturii menite a menține unele prețuri modice sunt doar praf în ochi, fiind neglijabile și dirijate către clientelă.

E notoriu anul când o carte dedicată operei lui Joyce, considerată cvasi-unanim cartea anului în 2016, cu numeroase premii, a fost respinsă de la finanțare de comisia de „experții” a ministerului.

Nu avem nici măcar o strategie privind cultura scrisă. Și cine să o facă atât timp cât o carte poate da pe față oricând un nou plagiat?

(26 mai 2022)