'Silvia Șerbescu, prima noastră pianistă' - invitație la lectură

[altmariusclassic]

Publicat: luni, 12 Noiembrie 2018 , ora 11.17

Volumul Silvia Șerbescu - prima noastră pianistă semnat de Lavinia Coman a apărut anul trecut la Editura Muzicală Grafoart și a fost lansat în luna septembrie, în pauza unui eveniment desfășurat la Ateneul Român, în cadrul Concursului Internațional George Enescu.

Referitor la titlul volumului, m-am întrebat de ce a considerat-o Lavinia Coman pe Silvia Șerbescu "prima noastră pianistă". Dintr-un interviu pe care autoarea i l-a acordat Monicăi Isăcescu, aflăm că "Silvia Șerbescu avea în spate o școală autohtonă. Ea este primul produs de lux al acestei prime școli românești de pian, școală întemeiată de Constanța Erbiceanu care, la rândul ei, a fost un produs de lux al Conservatorului din Leipzig." Pianista Constanța Erbiceanu, căreia autoarea i-a dedicat, de asemenea, un volum monografic, în 2005, va mai fi evocată admirativ de foarte multe ori în conținutul volumului.

Monografia Silviei Șerbescu este creionată de autoarea Lavinia Coman sub forma unei povestiri cronologice a vieții pianistei, încadrată într-un tablou mai larg al vieții muzicale românești și, mai ales, bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-lea. Se axează în special pe prezentarea momentelor importante din cariera pianistei (cum au fost studiile la Paris sau debutul la Ateneul Român), pe care le argumentează cu foarte multe inserții din presa vremii, aproape mereu elogioase și semnate de aceiași câțiva critici cunoscuți (Romeo Alexandrescu, Simionescu-Râmniceanu, George Breazul, Miron Grindea ș.a.). Din când în când, autoarea se mai oprește în povestirea ei și punctează elemente precum tehnica pianistică a Silviei Șerbescu, repertoriul abordat, metoda pedagogică. În plus, alcătuiește, la final, o listă a tuturor aparițiilor scenice din cei aproape 40 de ani de carieră ai pianistei.

Lavinia Coman punctează, acolo unde este cazul, și aspectele importante care țin de contextul politic, ideologic, de interesele care guvernau viața culturală românească începând cu anii 1920. De pildă, Silvia Șerbescu a fost numită profesor la conservatorul bucureștean în anul 1948, la 17 ani după prima sa solicitare în acest sens și după ce fusese refuzată de trei ori, în 1931, 1938 și 1947; în vara anului 1955, a fost numită solistă a Filarmonicii din București, iar un an mai târziu i-a fost adus la cunoștință că i-a încetat angajarea; înregistrări ale sale au fost distruse; nu este trimisă să reprezinte România în străinătate decât foarte puțin și exemplele pot continua.

Mă opresc puțin asupra repertoriului promovat de pianista Silvia Șerbescu, întrucât îmi pare că îi definește cel mai bine crezul artistic. Silvia Șerbescu și-a asumat misiunea extrem de importantă de a explora întotdeauna repertorii noi și de a educa și publicul în acest sens. A adus șapte opusuri mari, din toate colțurile Europei, în primă audiție pe scenele românești: Rapsodia pe o temă de Paganini de Rahmaninov, Concertele nr. 2 și 3 de Prokofiev, Suita Nopți în Grădinile Spaniei de Manuel de Falla, Suita Iberia de Albeniz, Fantezia Indiană de Busoni, Toccata de Ottorino Respighi, Concertul pentru mâna stângă de Ravel și integrala Preludiilor lui Debussy, pe care a prezentat-o chiar în contextul centenarului nașterii acestuia, în anul 1962. Lavinia Coman reunește repertoriul pianistei într-o listă și o simplă privire asupra acesteia ne poate spune foarte multe despre direcția adoptată de Silvia Șerbescu. Barocul este prezent prin câteva lucrări de Bach, apar apoi celebrul Concert pentru pian nr. 5 și trei sonate de Beethoven (Haydn și Mozart lipsind cu desăvârșire), iar începând cu perioada romantică, lista se extinde din ce în ce mai mult, culminând cantitativ în secțiunea dedicată secolului XX. Spre deosebire de ce se întâmplă astăzi, aceste lucrări erau interpretate în mod curent în stagiunile tuturor filarmonicilor din țară.

În final, aș spune că demersul Lavinei Coman este unul bine organizat, sistematic și, în egală măsură, emoționant, marcat de puternice accente afective. Acestea provin, în primul rând, din calitatea autoarei de fostă studentă a Silviei Șerbescu. De asemenea, Lavinia Coman a avut șansa să umple anumite goluri discutând direct cu fiica acesteia, Liana Șerbescu, la rândul său pianistă. Toate acestea recomandă volumul Silvia Șerbescu, prima noastră pianistă ca sursă primară de documentare privind viața și cariera pianistei Silvia Șerbescu și, în același timp, ca poveste frumos spusă a unei felii de viață culturală românească din prima parte a secolului trecut.

Ana Diaconu