altmarius

cultură şi spiritualitate


Foto: 123rf

Casa Artelor din Sibiu va fi primul centru din oraș unde își vor da întâlnire învățarea, promovarea și comercializarea obiectelor meșteșugărești de artă românească, se arată într-un comunicat de presă.

O casă de patrimoniu din Piața Mică a Sibiului urmează să fie renovată și transformată în spațiu cultural.

La parter va fi deschisă o Galerie de Artă Populară, unde meșteșugarii din țară își vor putea expune și vinde lucrările și tot aici, la parter vor fi organizate ateliere de meșteșugărit și va fi deschisă o cafenea.

La etajul 1, vor fi 3 spații pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, expoziții temporare și evenimente culturale. Iar la mansardă, proiectul include o expoziție idespre meșteșugurile care au conturat peisajul cultural transilvănean.

,,Ne aflăm într-un moment în care suntem nevoiți să insistăm pe fapte concrete și să ducem mai departe puterea exemplului. Proiectul de restaurare a Casei Artelor va genera un liant între meșteșugari și inima unui oraș istoric, cum este Sibiul, o urbe de nivel european. Va genera conexiuni puternice bazate pe tradițiile multiculturale. Casa Artelor va deveni un hub pentru ateliere interactive, animate de prezența meșterilor. Totodată trebuie menționată aici și importanța economică pe care o va avea un astfel de spațiu. Perioada grea a pandemiei ne-a afectat pe toți, implicit și pe meșterii tradiționali.

Așadar, Casa Artelor va fi cu siguranță un real generator de venituri sustenabile pentru cei care duc tradițiile mai departe, dar și o sursă de obiecte utile și de calitate pentru localnici și turiști deopotrivă. Implementarea unui astfel de proiect major, cu sprijinul UMP, este un real exemplu de bune practici în managementul cultural. In același timp, proiectul va genera o serie de resurse pentru județul Sibiu, acoperind cu succes nevoile identificate în dezvoltarea unui turism cultural de calitate, plasarea pe piața muncii a resursei umane cu competențe certificate pentru interventiile specifice in arhitextura vernaculară și urbană, istorică, și probabil o șansă a ruralității. Colaborarea cu partenerul din Norvegia va genera, sperăm noi, o strategie asumată la nivelul autorității, iar la nivel național, un exemplu de bună practică. Imi asum astfel o nouă etapă în misiunea pe termen lung a Muzeului ASTRA.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Inițiativa face parte din Proiectul Restaurarea si revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Investiția totală va fi de 2,5 milioane euro.

Vizualizări: 9

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor