Sfintii zilei din calendarul romano-catolic

[altmariustotal catolic]

Luni, 23 septembrie 2013 

Sfântul Lin

papă şi martir

După persecuţia lui Nero, în timpul căreia au suferit martiriul apostolii Petru şi Paul, istoria Bisericii romane, timp de peste un secol, ni se prezintă învăluită într-o ceaţă densă, străpunsă ici, colo, de câte o spirală de lumină. În ultimul sfert al secolului al II-lea avem mărturia demnă de crezare despre primii doisprezece episcopi care s-au succedat fără întrerupere pe scaunul apostolic. Episcopul de Lyon, sfântul Irineu, care cu siguranţă a fost cel puţin o dată la Roma, ne prezintă această listă în a sa Adversus haereses: "După ce au întemeiat şi stabilit Biserica (de la Roma), fericiţii apostoli Petru şi Paul i-au încredinţat administrarea lui Lin, despre care vorbeşte sfântul Paul în scrisorile către Timotei. I-a urmat Anaclet...".

Lista redată de Irineu nu este singura. În jurul anului 160, Egesipp, originar din Palestina, a vizitat Bisericile cele mai importante cu nobila intenţie de a controla în ele tradiţia sigură a predicării apostolice. După vizita sa la Roma, scrie: "Am elaborat ordinea succesiunii până la Anicet". Lin a fost papă timp de doisprezece ani, aproximativ din 64 până în 76, dacă se consideră martiriul sfântului Petru în 67, la sfârşitul şi nu la începutul persecuţiei lui Nero. Aceste cifre nu au valoare absolută, pentru că în cele două liste indicate prevalează interesul doctrinar, şi numai de la începutul secolului al III-lea, cu Iuliu Africanul şi Hipolit, s-a început a se ţine cont de cronologie.

În afară de data cronologică, avem despre succesorii imediaţi ai apostolilor, deci despre sfântul Lin, o altă notă interesantă, pe care ni-o transmite sfântul Clement, în Scrisoarea Bisericii romane către Biserica din Corint. În ea Sfântul Clement insistă asupra unităţii care există în Biserica romană şi care contrastează aşa de puternic cu schisma care dezbină comunitatea din Corint. Amintind originile ierarhiei bisericeşti, subliniază: "Apostolii au probat în spirit pe cei aleşi ai lor şi i-au instituit ca episcopi şi ca diaconi ai viitorilor credincioşi. Ca urmare au stabilit această regulă: ca după moartea lor oameni probaţi să le succeadă în ministerul lor".

Sfântul Lin, originar din Tuscia, probabil din Volterra, este aşadar "om probat" care, prin sfinţenia vieţii şi capacitatea de conducere, a fost ales de însuşi sfântul Petru să-i urmeze. A fost aşadar un colaborator direct al său şi stima de care s-a bucurat în comunitatea romană a fost foarte mare dacă a avut sarcina de a-i purta de grijă într-un moment atât de dificil.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)

* * *

Padre Pio, primul preot stigmatizat

Padre Pio a fost proclamat fericit la 2 mai 1999 de către papa Ioan Paul al II-lea şi va fi canonizat la 16 iunie 2002. Francesco Forgione, viitorul Padre Pio, s-a născut la 25 mai 1887, la Pietrelcina (Italia), într-o familie modestă. A fost al patrulea dintre cei opt copii - dintre care trei au murit înainte ca el să se fi născut. Încă de mic, Francesco era un băiat foarte serios şi evlavios. El păzea cele câteva oi ale familiei. Ca oricărui copil, îi plăcea să se joace, dar mai mult îi plăcea să-i privească pe ceilalţi copii jucându-se. Atracţia pentru viaţa interioară îl pune deoparte de viaţa obişnuită a tovarăşilor de vârsta lui.

Dumnezeu i se manifestă în mod particular: "Extazele şi apariţiile încep la 5 ani". El credea că e ceva normal tuturor oamenilor, că toţi oamenii o văd pe sfânta Maria. Ea era cea care mai târziu, când Francesco devenise preot, îl însoţea şi-l susţinea la altar. La 7 ani, pentru prima dată, s-a manifestat darul său de a citi în conştiinţă.

După ce a urmat câţiva ani de şcoală, el a intrat la vârsta de 16 ani în noviciatul fraţilor capucini din Marcone, nu departe de Pietrelcina. Francesco îşi schimbă numele în Pio. Apoi va pleca în alte mănăstiri pentru a face studii de filozofie şi de teologie. Din cauza sănătăţii fragile, este trimis acasă, unde rămâne timp de şapte ani.

Fratele Pio este hirotonit la 10 august 1910, la cererea sa, căci era foarte bolnav şi el credea că nu va mai trăi mult timp. Pentru aceasta a avut nevoie de o permisiune specială. Primii săi ani de preoţie se derulează la Pietrelcina, unde este vicar.

După şapte zile de la hirotonire, Padre Pio primeşte stigmatele invizibile. Dar nimeni nu bănuieşte existenţa acestui secret al regelui. Doar trei persoane cunoşteau lucrarea lui Dumnezeu în acest preot: parohul său, confesorul şi directorul său spiritual.

Locuitorii satului îl iubeau mult pe "micul lor sfânt", chiar dacă Liturghiile celebrate de el durau şi patru ore. Uneori rămânea mai mult de o oră în extaz. Începutul ministerului său de părinte spiritual începe în 1914, când confesorul său îi încredinţează direcţiunea spirituală a mai multor persoane.

În 1916, la 29 de ani, Padre Pio părăseşte pentru totdeauna Pietrelcina şi intră în Mănăstirea "San Giovanni Rotondo", mai propice sănătăţii sale şi singurătăţii.

La 20 septembrie 1918, la 31 de ani, el primeşte stigmatele vizibile. După celebrarea Liturghiei, fiind în rugăciune, un personaj misterios îi apare şi îi străpunge mâinile, coasta şi picioarele, lăsându-l însângerat (sângele emană un parfum foarte delicat). De acum, stigmatele invizibile vor rămâne vizibile până la sfârşitul vieţii.

Primul preot stigmatizat al istoriei, Padre Pio poartă rănile Domnului, dar are şi numeroase carisme. El citeşte în inimi, discerne spiritele; vizitează în bilocaţie; pe cei care au nevoie de încurajare, îi face să simtă un parfum misterios; obţine multe vindecări; avea darul lacrimilor; putea să fie invizibil; avea darul profeţiei.

Timp de 50 de ani, Padre Pio este în serviciul sufletelor, prin rugăciunea, sacrificiile sale, prin sacramentul Spovezii, prin Liturghia sa. Centrul vieţii sale era altarul şi confesionalul. Trăia la fiecare Euharistie toate etapele pătimirii lui Isus: era ca şi încarnarea mistică a lui Cristos. Padre Pio se urca la altar ca şi cum ar fi avut greutatea crucii pe umeri; însă cel mai mult suferea de la consacrare până la Împărtăşanie.

Între 1931 şi 1933, pe baza unor false acuzaţii, i se interzice să celebreze Liturghia în public. Padre Pio suferă, dar suferă în linişte după cum a suferit Isus. Unul dintre cel mai frumos rod al acestei vieţi oferite din iubire pentru aproapele este un spital, printre cele mai performante din Italia.

La 22 septembrie 1968, în cea de-a 50-a aniversare a stigmatizării lui, la "Giovanni Rotondo" venise lume de peste tot, pentru a participa la Liturghia celebrată de el. Nimeni nu bănuieşte că este ultima sa Liturghie. În noaptea următoare, după ce s-a spovedit, a pronunţat numele lui Isus şi al Mariei, după care a intrat în fericirea veşnică. Stigmatele vizibile au dispărut în acelaşi moment.

"Isuse, respiraţia şi viaţa mea, astăzi, când tremurând te voi ridica în misterul de iubire, cu tine, să fiu pentru lume cale, adevăr, viaţă şi pentru tine, preot sfânt, victima perfectă". Acesta a fost programul de viaţă al lui Padre Pio, program pe care l-a scris pe spatele imaginii-amintire a hirotonirii sale.

Iuliana Huşanu

("Lumina creştinului", 6/2002)

* * *

În viaţa sa de mamă de familie şi de călugăriţă, fondatoare a Surorilor Providenţei, Emilie Tavernier Gamelin (1800-1851) a fost modelul unei abandonări curajoase în mâinile providenţei. Atenţia sa faţă de persoane şi faţă de situaţiile lor, o fac să inventeze noi forme de caritate. Avea o inimă deschisă faţă de orice suferinţă, slujind îndeosebi pe cei săraci şi pe cei mici, pe care dorea să-i trateze ca pe un rege. Ştiind că a primit totul de la Dumnezeu, dădea fără limite. Acesta era secretul bucuriei sale profunde, chiar şi în nenorociri. Într-un spirit de totală credinţă în Dumnezeu şi cu un sens acut de ascultare, asemenea "slujitorului" din Evanghelie, îşi împlinea datoria sa ca pe o poruncă divină, voind să facă în toate voinţa Domnului.

("Lumina creştinului", 11/2001)