Sfinţenia, dezideratul vieţii noastre

[Convergențe - Lumina]

Repere şi idei

http://ziarullumina.ro/sfintenia-dezideratul-vietii-noastre-127703....

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 03 Noiembrie 2017

Trăim într-o societate bulversată ca urmare a unei profunde crize morale, şi mai ales a unei crize axiologice şi identitare, deoarece omul a devenit tot mai mult ceva, într-un şir de nume puse la întâmplare, şi nu cineva, o persoană care se raportează la iubirea treimică a lui Dumnezeu. Doar raportându-se la relaţia de iubire cu Dumnezeu omul devine cineva, atât în planul existenţei sale pe pământ, cât mai ales în planul mântuirii, al existenţei sale veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.

De ce spun aceste lucruri? Pentru că există astăzi, mai ales în rândul tinerilor, obsesia de a fi cineva, de a fi VIP, de a fi important pentru un moment al timpului agitat pe care îl trăim, însă ceea ce nu conştientizează ei este faptul că devin doar ceva. Adică nu sunt decât instrumente de moment, folosite pentru a prezenta o altă imagine a materialismului şi consumismului societăţii în care trăim.

Sfinţii sunt tocmai acele modele ale oamenilor care sunt cu adevărat cineva, nu doar pentru câteva zile sau câţiva ani, ci pentru totdeauna în Împărăţia lui Dumnezeu. Această identitate a sfinţeniei persoanei se capătă doar prin smerenie, fapte bune, credinţă totală şi iubire necondiţionată faţă de Cel slăvit de cetele îngereşti: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Sa” (Isaia 6, 3).

Sfinţii sunt eroii iubirii divine. Ei reprezintă modelul creştinului care atinge obiectivul existenţei sale în lumea aceasta, şi anume mântuirea. Copiii sunt învăţaţi astăzi, de mici, să devină eroi, însă din păcate doar eroi ai lumii acesteia, nu eroi în Împărăţia lui Dumnezeu. Prea puţin astăzi atât copiii, cât şi tinerii, mai sunt învăţaţi să-şi găsească repere în vieţile sfinţilor, sau cel puţin în viaţa sfântului al cărui nume îl poartă. Imaginile cu supereroi din filme și vedete din tabloide au luat locul, în mintea şi sufletele tinerilor noştri, icoanelor mărturisirii fie prin martiraj, fie printr-o viaţă cuvioasă închinată lui Dumnezeu, sfinţilor din sinaxare.

Sfinţenia nu este apanajul unei generaţii, al unui timp din istorie, ci este răspunsul permanent al creştinului autentic, plin de iubire, credinţă şi fapte bune la iubirea lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului. Omul de azi se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, se depărtează și de dezideratul pentru care a fost creat, de a fi cununa creaţiei, adică om desăvârşit, după chipul lui Dumnezeu. El trebuie să aibă tot timpul acest chip curat şi plin de iubire pentru a se împărtăşi la sfârşitul existenţei sale de unirea cu Prototipul, de părtăşia veşnică în Împărăţia Sa cea netrecătoare. De aceea, îndepărtându-ne de Dumnezeu şi trăind fără Dumnezeu, trăim de fapt în perspectiva unei societăţi apocaliptice, pentru că o astfel de societate nu poate avea o finalitate decât în autodistrugere. Nu poţi să concepi o societate fără Dumnezeu, nu poţi să concepi o lume care a fost dăruită fără a-L vedea pe Dăruitor, după cum ne spune părintele Dumitru Stăniloae. De aceea este necesar să înţelegem că nu suntem chemaţi doar la o existenţă efemeră în lumea aceasta, ci în primul rând suntem chemaţi la sfinţenie, adică la vieţuire veşnică în lumina cea neînserată a Raiului.