altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfintele odoare din Corint sosesc azi la Bucureşti

Încep evenimentele prilejuite de hramul Catedralei patriarhale

Sfintele odoare din Corint sosesc azi la Bucureşti

Astăzi sosesc în Capitală icoana făcătoare de minuni a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei Elena, precum şi icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse de o delegaţie a Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului.

La ora 11.30, odoarele sfinte aduse din Grecia se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei cu sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi cu sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Artemie, general în armata Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse de la Mănăstirea Căldăruşani din Ilfov. În continuare, sfintele odoare vor fi aduse în procesiune până la podiumul special amenajat în apropierea Catedralei patriarhale. Acolo vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod şi, apoi, vor fi aşezate spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de către cler şi credincioşi până marţi, 29 octombrie.

Istoria icoanelor din Mitropolia Corintului

Icoana făcătoare de minuni a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei Elena, se află din anul 1987 în Biserica  „Sfântul Nicolae“ - Aidonion, din cadrul Mitropoliei de Corint, Sikion, Zemeno, Tarsos şi Polifengos din Grecia. A fost adusă acolo de către pr. Dimitrie Zousia, care a primit-o de la înaintaşul său, pr. Spiridon Filipopoulou. Acesta o primise, la rândul său, de la ieromonahii Nathanail şi Arsenie, vieţuitori ai Mănăstirii „Maica Domnului“ Faneromeni - Argolidos.

Icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, ce datează din sec. XV-XVI, provine de la Schitul Sfântului Constantin din Gelini - Corint, aflat într-o peşteră, şi se păstrează în muzeul bisericesc al Mitropoliei de Corint. A fost adusă în muzeu după ce în anul 1986 a fost furată şi apoi regăsită, iar schitul părăsit de către ultimul călugăr vieţuitor, din cauza vremurilor grele din acea perioadă. Icoana Sfântului Constantin se presupune că provine din Constantinopol, unde se află o altă icoană identică.


Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor