Pe 27 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ioan Rusul.
Dincolo de nebunia lumii, e speranta
O lume grabita, grabita, grabita. Spre propria moarte. O lume care fuge de salvare. Care rade de salvatori. Care se incapataneaza sa se scufunde. O lume bolnava, care rejecteaza Leacul. O lume mantuita, care poate inca sa mai spere.
Ne tanguim pentru tanjiri efemere, dar nu ne tanguim pentru pacate. Ne intristam pentru carduri, dar nu avem inima infranta si smerita. Crucificam pe altii, dar uitam de binomul Cruce - Inviere.
Nu exista pocainta fara lacrimi, nici mantuire fara o credinta ce muta muntii. Doar ochii spalati de lacrimi pot vedea picaturile harului.
O inima neinflacarata de dorul divin nu poate fi o torta de lumina, nu isi poate gasi armonia. Doar dragostea incandescenta de Adevar purifica imanenta.
Lacrimile mantuirii aduc bucuria Duhului. Nepasarea fata de transcendent, in schimb, inchide sufletul nemuritor intr-un iad al deznadejdii.
Cum sa nu ne fie draga Liturghia, cata vreme nu putem avea viata fara Rodul ei? Cum sa nu asteptam nerabdatori ziua in care ne impartasim, cand stim ca nu avem alt Tratament?
Dincolo de saracie, se pot ascunde virtutile. Dincolo de moarte, ne asteapta Imparatia: sa nu o refuzam nepoliticos. Dincolo exista; nu credem in punctul mortii, ci in virgula Pragului. Mai mult decat neajunsurile, pretuim nadejdea. Eclipsa nadejdii echivaleaza cu pierderea Raiului.
Cruzimea noastra
Sfinte Ioane Rusul, mijloceste pentru noi. Prietenule al lui Hristos, aprinde o candela pentru nevrednicia noastra. Casnicule al Stapanului, invata-ne sa iubim.
Cu cat de multa iubire ne intampina Dumnezeu si cu ce avalansa de ura raspundem noi instantaneu! Cat timp mai putem dormita nepasatori fata de golgotele fratilor? Noi ne desfatam cu lamentatii patetice, iar fratii crucificati ne cer apa.
Devoram suflete fara remuscari, din mandrie. Consumam potire cu nevrednicie, din indolenta. Radem de Frumos, schimonosindu-ne. Grotesc tablou al iadului din noi... Sfinte Ioane Rusul, ajuta-ne in oscilatii, ascensiuni si prabusiri. Ne sugrumam cu egoismul, ne sufocam neascultand scancetele pruncilor ce ne implora ajutorul.
Trambitasii fruntasi la parada sentimentelor inca sunt asteptati sa revina din pribegie. Credinta nu poate fi aruncata la gunoi. Sfinte, ajuta-ne sa nu mai ghilotinam speranta fratelui.
Cartea Vietii nu e o pagina goala, ci un izvor de lumina. Mesajul ei ne e clar: suntem iertati de toate ineptiile, stupizeniile si cruzimile. Dar preferam san e innecam in halba ateismului si rejectam Linistea.
Hristos rastignit pe cruce nu este un décor pentru un shooting playboy (Danke, Vali!), ci o fantana de apa vie ce poate izvori din inima noastra. Mesia Inviat nu este un poster cu ultimul star rock la moda, ci este cheia deschizatoare de eternitate.
Cetatea se intinde din aripa pescarusului ce isi plange dorul; nu mai zdrobi zborul inocent. Harta este neincapatoare pentru orizontul basmului dorului pescarusului. Ranitului.
Multumesc, Vali, ca mi-ai reamintit de exemplul hristic:
"Un exemplu valid, pentru o lume in deteriorare, este cel hristic (greu de aplicat, usor de confundat). Invataturile sunt simple, sau cel putin asa par la prima vedere, insa incarcatura lor poate vindeca sufletul si mintea.
Binele apare ca normalitate: ajuta-ti aproapele, iarta, iubeste, daruieste, nu intoarce cu aceeasi moneda, fa binele, traieste nobil, gandeste liber, nu te bloca in lucruri fara rost, fii bun cu cel neajutorat, cauta intelepciunea, accepta esecul (dar ridica-te si refa-ti viata), accepta ca exista o vreme pentru fericire si una pentru nefericire (dar nu ramane blocat in negura cripta).
Crede, fii bland, alege-ti cu grija prietenii, nu te vinde pentru o clipa de extaz, nu rosti cuvinte pe care nu le intelegi, fii milostiv, ignora pe nebunul care se crede intelept, studiaza Cuvantul, fa-ti timp pentru meditatie, scrie, roaga-te, plangi cu cel ce plange, dar nu uita sa te bucuri cu cei ce se bucura.
Nu fi invidios, cauta mereu adevarul, nu te crede singur neprihanit, nu judeca, invata sa taci (unii oameni chiar au lucruri interesante de spus), cauta-L pe Dumnezeu pana se va lasa descoperit (si atunci vei gusta fericirea).
Aceste exemple nu au caracter definitoriu, exemplul hristic fiind mult mai complex, si nu e vorba de a intra intr-o limita, ci de revenirea la forma primordiala a omului inainte de cadere.
Balanta inclina favorabil pentru negarea valorilor, insa va exista un punct in care toate lucrurile vor fi supuse testului, iar de acolo fiecare va intelege ca jocul de-a umanitatea are un pret, in functie de alegerile facute.
Intr-un fel orice decizie e grea, dar pana la urma sufletul este cel care se va deteriora, si ferice de cei care vor putea ramane intacti, noi restul incercand marea fericirii cu degetul credintei ca o solutie pentru tot balansul de pana acum in care ne-am complacut.
Oricum, procesul devenirii nu e un joc al cuvintelor dragute, e ucenicia celor mai frumoase dureri, dar la capatul drumului va exista vara unui nou inceput sau balanta ultimei calatorii."
Inaltator imn al increderii, Ingrid T., sa luam aminte:
"Ne cladim destinele unii pe greselile altora. Este un cerc vicios, cu totii fiind aparent victimele irecuperabile ale legii cauza-efect, iar sensul vietii pare acum asemeni unei parade a regretelor, de parca totul se reduce la o competitie a preturilor ce le-am platit vietii.
Vrem sa cladim cu incredere, pretindem incredere, insa nu ne permitem luxul de a ne-o asuma. Viata ne-a invatat sa fim precauti, oamenii ne-au dovedit golul pe care sunt in stare sa-l lase in urma lor, iar tot raul acesta are din pacate efectul de domino.
Nu stim de unde a inceput totul, insa nu pare sa ne preocupe foarte tare unde se va sfarsi. Poate ca piesele din fata ta n-au fost inca daramate, iar tu esti inca in picioare, insa zgomotul pieselor ce cad in vecinatate te invata teama.
Poate nu-ti va fi dat sa cunosti pana la urma caderea, insa cu siguranta n-ai sa uiti de zgomotul acesteia, fiind condamnat sa traiesti cu el in tample.
Increderea este atunci cand apuci mana ce ti-a fost intinsa fara sa te temi de ceea ce va pretinde in schimb. Increderea este capacitatea de a acorda credit omului din fata ta, neavand o baza pentru a face asta, insa nici pentru a-l desfiinta.
Tot ce stii este ca ti-a intins o mana, nu ti-a gresit niciodata pana atunci, dar ganduri de nesiguranta isi fac neintarziat aparitia. Orice lucru bun isi are un pret, te gandesti, si niciodata unul sa nu usture.
Tu pari sa porti pe umerii tai toate poverile vietii si-n ochi toata durerea lumii, incercand sa-ti demonstrezi neputinta, insa esecul nu este suficient pentru a-ti justifica faptele.
E drept, cel agresat ajunge adesea agresor, dar nu suntem oare capabili sa manipulam acest mecanism de aparare si sa ne dezvoltam avand alte baze, altele decat cele ale esecului? De ce piatra din colt pare mereu patata de greselile lumii?
Poate ca nu este sanatos sa actionam negand durerea ce ne-a fost provocata, nu ne pretinde nimeni sa fim tabula rasa, insa a te lasa posedat de ea este cu totul o alta problema.
Vei uita binele mainii ce ti-a fost intinsa, insa niciodata nu vei uita ca ti-a dat drumul, deoarece in neincrederea ta o strangeai prea tare.
Tu esti cel mai neindreptatit din lume, dar pretul mainii tale intinse care este?"
Credinta muta muntii, cata vreme cruzimea plastelinizeaza doar munti de hartie colorata. Nu mai tortura bunavointa, nici inocenta, nici zambetul.
Marius Matei
Marius Matei
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius