Sfârşitul lui Ștefan cel Mare. S-a călugărit domniorul înainte de moarte?

[altmariusistoric]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/sfarsitul-lui-stef...

Autor Doru Ţuinea

Pe 2 iulie 1504 se încheia cea mai lungă domnie din perioada Evului Mediu a ţărilor române – 47 de ani. Ştefan cel Mare se stingea din viaţă la Suceava după ce aproape tot timpul cât s-a aflat pe tronul Moldovei a suferit de pe urma unei răni netratate corespunzător, căreia i s-a adăugat podagra (guta), o boală întâlnită adesea în rândul seniorilor medievali. La mai bine de 500 de ani de la dispariţia sa, Ştefan cel Mare rămâne în mentalul colectiv drept unul dintre cei mai importanţi lideri ai acestui spaţiu – iar comemorarea acestuia e un prilej potrivit pentru a-i evidenţia moştenirea. 

Domnind aproape o jumătate de secol, Ștefan cel Mare a purtat în cea mai mare parte din acest răstimp urmele rănii suferite la piciorul stâng, din timpul asediului eșuat de la Chilia, din anul 1462. Documentele interne moldovenești, dar și cele emise de cancelariile altor state amintesc despre prezența pe lângă voievod a mai multor „bărbieri”, adică persoane cu oarecare pricepere și cunoștințe în domeniul medical. Cel dintâi medic menționat de documente este un anume Ioan (sau Zoan), genovez la origine, care se afla la Suceava în anul 1468. Dar pentru tratarea rănii voievodului au trimis „bărbieri” și venețienii, habsburgii, polonii, chiar și tătarii. De pildă, venețianul Matteo Muriano, ajuns în Moldova în 1502 și plătit de domn cu suma de 400 de ducați, nu reușește să amelioreze durerile tot mai chinuitoare, deși trimisese să fie cumpărate mai multe medicamente și leacuri din Veneția.

Rănii provocate de sulița de la Chilia i s-a adăugat o altă afecțiune răspândită în acea perioadă, şi anume guta (sau podagra, cum e ea numită în izvoarele contemporane interne), boală care avea să-i afecteze mobilitatea ambelor picioare – astfel încât o cronică lituaniană contemporană cuprinde precizarea că Ștefan cel Mare, cu prilejul bătăliei de la Codrii Cosminului, din octombrie 1497, a fost adus într-o sanie la locul evenimentului, deoarece „era foarte neputincios de picioare”. Această mărturie are rolul de a exemplifica agravarea gutei și slăbirea accentuată a sănătății voievodului. De altfel, în anii imediat următori, Ștefan cel Mare a trimis mai mulți soli după medici, atât la Veneția, cât și la Curtea împăratului Maximilian de Habsburg, prin mjlocirea regelui Vladislav al II-lea al Ungariei.

„A răposat robul lui Dumnezeu, domnul Ion Ștefan voievod... ca la 3 ceasuri din zi” 

Unii dintre medicii solicitaţi au ajuns la Suceava și au încercat să-l vindece pe domn, dar niciunul nu a reușit să stopeze avansul rapid al bolii. De altfel, guta era una dintre cele mai întâlnite afecțiuni medicale în rândul seniorilor medievali, agravată de consumul de carne de vânat și de consumul de vin. Guta a grăbit sfârșitul și altor contemporani de-ai lui Ștefan cel Mare, precum regele Matia Corvinul al Ungariei, regele Cazimir al IV-lea al Poloniei, sultanul otoman Mehmed al II-lea sau ginerele lui Ștefan cel Mare, cneazul Ivan cel Tânăr.

În vara anului 1504, starea de sănătate a domnului era supravegheată de trei medici: Hieronimo da Cesena, adus din Veneția, un alt medic trimis de la Buda, iar un al treilea era medicul evreu aflat în slujba hanului tătar Mengli Ghirai. Boala cuprinsese de-acum ambele picoare, astfel că doctorii hotărăsc să ardă rănile ca ultimă încercare de salvare a vieții. Fără succes, căci vajnicul domnitor al Moldovei se stinge. În letopisețul țării se menționează: „În anul 7012 [=1504], luna iulie 2, marți, a răposat robul lui Dumnezeu, domnul Ion Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei, ca la 3 ceasuri din zi”. E înmormântat câteva zile mai târziu, într-o criptă de la biserica Mănăstirii Putna. Pe lespedea mormântului a fost inscripționat un text pe care-l hotărâse domnul din timpul vieţii:

„† Binecinstitorul domn, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, ctitor și ziditor al sfântului lăcașului acestuia, care aici zace. Și s-a strămutat la veșnicele lăcașuri în anul 7<...>, luna..., și a domnit ani...”. 

S-a călugărit Ștefan înainte de moarte? 

În ultimii ani, unii dintre istoricii mai mult sau mai puțin familiarizați cu istoria și epoca lui Ștefan au avansat posibilitatea ca, în perioada de grea suferință de la sfârșitul vieții, domnul Moldovei să fi renunțat la domnie pentru haina călugărească, luându-și numele de Simion. Susţinătorii acestei ipoteze trimit mai cu seamă la detalii legate de înmormântarea lui Ștefan cel Mare. Despre aceasta s-au păstrat puţine informaţii în sursele vremii, totuşi, ştim că voievodul a fost înhumat fără sicriu, pe un pat de fier, iar capul i-a fost așezat pe un postament zidit din cărămidă.

Aceste detalii nu susțin în niciun caz ipoteza călugăririi lui Ștefan cel Mare, căci ele sunt practici întâlnite și cunoscute în acele vremuri, neavând nicio legătură cu presupusa trecere în monahism a domnitorului. Istoricii Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely, specialiști incontestabili ai istoriei lui Ștefan cel Mare, au demonstrat în chip convingător că Ștefan cel Mare și-a încheiat domnia în momentul morții, murind ca domn și nu ca monah.

Asemenea lui Ștefan cel Mare, și Ana, soția lui Alexandru cel Bun, fusese înmormântată pe bare de fier, ceea ce nu înseamnă că fosta doamnă a Moldovei se călugărise înainte de a se stinge din viață. În realitate, această practică favoriza descompunerea trupurilor înhumate în morminte zidite, aflate în interiorul bisericilor, și nu are nicio legătură cu ipoteticul statut de călugăr al defunctului.

Mai mult decât atât, niciunul dintre izvoarele vremii nu conține nici măcar vreo aluzie la trecerea în monahism a domnului, ori, dacă se întâmpla cu adevărat, călugărirea lui Ștefan cel Mare nu putea fi ocolită de sursele contemporane, mai ales de documentele mănăstirii Putna. De altfel, așa cum am văzut mai sus, pe piatra de mormânt este numele lui „Io Ștefan voievod” și nu vreun nume de călugăr, cum era obligatoriu a se proceda în cazul în care domnul ar fi trecut în monahism.