Sfantul Sisoe, la mormantul lui Alexandru cel Mare

[altmariustotal ortodox]

Sfantul Sisoe, ca ucenic al Sfantului Antonie cel Mare, a insufletit pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Atat pentru smerenia sa, cat si pentru nevointele lui indelungate, sfantul a primit de la Dumnezeu mari daruri duhovnicesti. Astfel, sfantul vindeca bolnavii, scotea duhurile necurate din oameni si chiar invia mortii. Sfantul Cuvios Sisoe cel Mare a trecut la cele vesnice in anul 429.

In vechile manastiri si biserici ortodoxe apare o fresca deosebita cu Sfantul Sisoe. Acesta apare infatisat tanguindu-se pe marginea unui mormant deschis in care se vad oasele unui om. Citind inscriptia marginala, aflam ca sfantul se tanguieste gandindu-se la moarte, privind spre oasele imparatului Alexandru cel Mare.

Alexandru al III-lea Macedon, cunoscut mai ales cu supranumele de "Alexandru cel Mare", s-a nascut in ziua de 21 iulie 356 i.Hr. Fiind numit rege al Macedoniei, intre anii 336-323 i.Hr, tanarul Alexandru va ajunge stapanul celui mai mare imperiu cucerit vreodata. Marele cuceritor a murit in ziua de 11 iunie 323 i.Hr, la varsta de numai 33 de ani, in urma unei otraviri sau a unei boli.

Trupul neinsufletit al regelui a fost asezat intr-un sarcofag de aur, iar mai apoi intr-o caseta mare tot din aur. In drum spre monumentul funerar, Ptolemeu a deturnat convoiul funerar, ducand sarcofagul cu trupul regelui in Memphis, Egipt. Succesorul acestuia, Ptolemeu al II-lea Filadelful, a mutat sarcofagul in Alexandria, unde va si ramane vreme indelungata. Ptolemeu al IX-lea Latiros, unul dintre succesorii lui Ptolemeu I, topeste sarcofagul de aur pentru fabricarea de monezi, asezand trupul regelui intr-o caseta de sticla. In cele din urma, in anul 200, imparatul Septimius Sever a inchis mormantul regelui pentru public.

Sfantul Sisoe, la mormantul lui Alexandru cel Mare

Indata dupa cucerirea Constantinopolului, in anul 1452, printre icoanele zugravite de grecii aflati sub stapanire otomana a inceput sa fie intalnita o noua reprezentare: Cuviosul Sisoe, un sfant traitor in secolul al IV-lea, si un imparat si mai vechi, anume Alexandru cel Mare. Aceasta icoana, numita uneori "Uimirea lui Sisoe", este o trimitere directa spre cugetarea la moarte, insa nu la moartea unui singur om, ci la moartea unui intreg imperiu lumesc.

Se spune ca, intr-o zi, Cuviosul Sisoe s-a oprit langa mormantul lui Alexandru cel Mare. Privind spre trupul neinsufletit al celui care fusese pana nu demult unul dintre cei mai mari cuceritori si imparati ai lumii, sfantul a inceput sa cugete la zadarnicia vietii omenesti, varsand lacrimi pentru neajunsurile vietii omenesti.

In aceasta icoana, sfantul este zugravit stand langa mormantul deschis al regelui si privind spre oasele goale ale acestuia. Inscriptia de pe marginea frescei ne spune urmatoarele: "Sisoe, marele ascet, inaintea mormantului lui Alexandru, rege al grecilor, care pana odinioara era invesmantat in slava. Uimit, sfantul se tanguie pentru desartaciunea lucrurilor lumesti si nestatornicia slavei pamantesti, zicand: "Infatisarea ta simpla, morminte, ma inspaimanta si imi face inima sa verse lacrimi, cugetand la datoria pe care noi, toti oamenii, o avem de platit. Cum as putea oare sa o infrunt?! O, moarte! Cine poate scapa de tine?!"

Pe langa valoare ei duhovniceasca, invatand mintea omului sa cugete la moarte, aparitia acestei fresce este motivata si de anumite cauze istorice. Inca din vremea Sfantului Constantin cel Mare, bizantinii vedeau in Alexandru cel Mare un model perfect de conducator imperial; regele macedonean capatase de multa vreme o aura minunata. Istoricul Dion Cassius marturiseste despre vizita imparatului Augustus la mormantul lui Alexandru cel Mare, zicand: "Dupa ce a vizitat mormantul regelui macedonean, fiind intrebat daca nu cumva doreste sa viziteze si mormintele regilor Ptolemei, imparatul a raspuns: "Am venit aici sa vad un rege, iar nu oameni morti."

In conceptia romanilor, un imperiu care se intindea pe toata suprafata cunoscuta a lumii era cu adevarat ultima etapa din istoria omenirii. In pofida mortii sale, Alexandru cel Mare inca era vazut drept o continuare a imperiului sau, iar nu un muritor de rand. Modul in care lumea de atunci il vedea pe Alexandru cel Mare, inca invesmantat in slava, nu se potrivea invataturii crestine despre desartaciunea acestei vieti si vesnicia celei viitoare.

Cand capitala bizantina a fost cucerita, istoria nu s-a incheiat, precum afirmau cei ce vedeau in imperiu un stadiu vesnic al omenirii. Pentru aceasta, zugravii bizantini au inceput a-l reprezenta pe Alexandru cel Mare drept un om de rand, la fel de pieritor ca toti ceilalti. In contrast cu regele macedonean, care a cucerit lumea cunoscuta de pana atunci, Cuviosul Sisoe a reusit sa o cucereasca pe cea nevazuta inca si vesnica.

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache

Senior editor