Sfantul Simeon, Izvoratorul de Mir - Stefan Nemanja

[altmariustotal ortodox]

Sfantul Cuvios Simeon, Izvoratorul de Mir, numit mai inainte Stefan Nemanja, este un sfant de origine sarba, care a trait intre anii 1113-1199. Viata acestuia poate fi impartita in doua mari perioade: prima, domneasca, in care a fost mare jupan al sarbilor, iar a doua, monahala, in care a ctitorit Manastirea Hilandar si s-a calugarit, sub numele de Simeon. El este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 13/26 februarie.

Stefan Nemanja, un domnitor sfant

La inceputul secolului al XII-lea, sarbii locuiau in cateva state separate. Tatal lui Stefan Nemanja, anume printul Zavida de Zahumlje, se tragea din dinastia conducatoare a statului Raska, cel mai de seama stat sarb. Dupa un conflict cu fratele sau, Zavida a fost trimis in principatul Duklja, un stat sarb de mica importanta. Se crede ca Zavida era fiul lui Uros I sau al lui Vukan.

Stefan Nemanja s-a nascut in jurul anului 1113, in localitatea Ribnica, din regiunea Zeta, actuala Podgorica, din Muntenegru. Deoarece aceasta regiune, unde fusese exilat tatal sau, se afla sub jurisdictia Bisericii din Apus, copilul a fost botezat de un preot romano-catolic, insa, cand Zavida s-a intors in Raska, el si-a dus copilul la episcopul Calinic de Ras, care l-a primit in Biserica Ortodoxa, dupa randuiala canonica; slujba a avut loc in Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel, din Ras.

Zavida s-a intors in Raska dupa alungarea celorlalte rude ale sale, de catre armata bizantina. In anul 1163, marele print de Raska a fost inlocuit cu Stefan Tihomir, cel mai mare frate al lui Nemanja. Aceasta schimbare a fost savarsita din vointa imparatului bizantin Manuel I Comnenul (1143-1180). Ceilalti frati ai lui Tihomir, printre care si Nemanja, au devenit printi secundari, in regiuni mai mici ale statului.

Nemanja a fost randuit sa conduca penste regiunile Ibar, Toplica, Rasina si Reke. Mai tarziu, imparatul bizantin ii va incredinta lui Neamanja si regiunea Dubocica, impreuna cu un rang imperial mai de seama. Mai inainte de aceasta insa, tanarul Nemanja s-a intalnit de mai multe ori cu marele imparat. Se crede ca Ana, sotia lui Nemanja, era de origine bizantina, drept pentru care, imparatul ii trata cu multa simpatie. Spre sfarsitul vietii, Ana Nemanja a imbratisat si ea viata monahala, sub numele de Anastasia. Pentru viata ei curata, Dumnezeu o va randui in ceata sfintilor, ea fiind praznuita de Biserica Ortodoxa in ziua de 22 iunie.

Stefan Nemanja si printesa Ana au primit de la Dumnezeu sase copii: fiul Vukan, mare print de Duklja si Travunija; fiica Vuka, calugarita sub numele de Eftimia; fiul Stefan, intaiul-incoronat al Serbiei; alte doua fiice, necunoscute cu numele; fiul Rastko, calugarit sub numele de Sava, hirotonit ca intai arhiepiscop al Serbiei si canonizat.

Stefan Nemanja era foarte iubit de poporul sarb, el fiind un conducator drept si iubitor de Dumnezeu. In anul 1165, impreuna cu sotia sa, el a construit doua manastiri: Manastirea Maicii Domnului, la confluenta raurilor Kosanica-Toplica, si Manastirea Sfantul Nicolae, din Kursumlija.

Din invidie si din sete de putere, fratele sau, chemandu-l pe Nemanja la sfatuire, l-a arestat si l-a inchis intr-o pestera din apropierea cetatii. Cat timp a petrecut in pestera, vrednicul Nemanja a fost hranit, in chip minunat, de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Nu dupa multa vreme insa, in anul 1166, cu ajutorul poporului si al preotilor, Nemanja l-a detronat pe Tihomir, devenind mare print al sarbilor.

Razbunator din fire, Tihomir si-a adunat o armata de mercenari (turci, franci si greci) si a pornit in omorarea lui Nemanja. In anul 1168, Nemanja l-a infrant pe Tihomir, in lupta de la Pantin, in apropiere de Zvecan. Vazand ca este infrant, Tihomir s-a inecat singur in raul Sitnica. In urma luptei, Nemanja a capturat doi alti frati de-ai sai, anume pe Stefan Miroslav si Stefan Stratimir. Iubitor de pace si temator de Dumnezeu, Nemanja i-a iertat pe cei doi, dandu-le inapoi rangurile de conducere.

Vrand sa multumeasca sfantului care l-a hranit in pestera, printul a zidit Manastirea Sfantul Gheorghe, in apropiere de Ras, capitala sa. Mai tarziu, aceasta manastire se va numi Durdevi Stupovi. El mai este numit ctitor si al urmatoarelor locasuri: Manastirea Sfantul Nicolae, din Kazanovici; Manastirea Maicii Domnului, din Ras; Biserica Maicii Domnului, de pe raul Bistrica.

In anul 1172, printul Nemanja a incercat sa dobandeasca independenta statului sau, fata de bizantini, insa nu a reusit. Fiind invins in lupta, el s-a predat pe sine imparatului bizantin. El a venit la imparatul Manuel I Comnenul cu capul descoperit si cu picioarele goale, in semn de supunere, si i-a daruit acestuia sabia sa. De asemenea, Nemanja i-a fagaduit imparatului ca va ramane fidel imperiului. La randul sau, imparatul l-a luat pe print cu sine, spre a-l prezenta poporului sau.

Nemanja va ramane fidel imperiului numai pana la moartea imparatului Manuel, survenita in anul 1180. In urmatorii ani, printul sarb s-a luptat din rasputeri cu ereticii bogomili, intarind astfel dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe.

Dupa moartea imparatului bizantin, Nemanja si-a castigat independenta si a cucerit mai multe principate invecinate, precum: Duklja, Korcula, Vis, Nis, Svrljig, Kozelj, Ravno, Prizren si Skopje. Toate aceste teritorii erau locuite predominant de sarbi. In calitate de domnitor peste Skopje si Nis, el a reconstruit Manastirea Sfintii Arhangheli, din Skopje, si Manastirea Sfantul Pantelimon, din Nis. In anul 1189, in localitatea Nis, marele print sarb s-a intalnit cu imparatul roman Frederic I Barbarosa.

In anul 1190, in semn de recunostinta fata de Dumnezeu, care l-a ajutat sa adune la un loc poporul sarb si sa iasa biruitor in lupta cu ereticii, printul Nemanja a terminat de zidit Manastirea Studenica, inchinata Maicii Domnului, pe malul raului Studenica, pastrata pana astazi. Biserica manastirii, zidita din marmura alba, este considerata, pana astazi, "mama tuturor bisericilor sarbesti". Totodata, el a raspandit Ortodoxia in regiunea Duklja, tot atat de puternic precum in Raska.

De-a lungul domniei sale, Stefan Nemanja a daruit mari daruri catre urmatoarele biserici: Biserica Sfantului Mormant, din Ierusalim; Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, din Ierusalim; Manastirea Sfantul Teodosie, de langa Betleem; Biserica Sfanta Sofia, din Constantinopol; Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel, din Roma; Manastirea Maicii Domnului numita "Evergethide"; Biserica Sfantul Dimitrie, din Tesalonic; Biserica Sfantul Nicolae, din Bari.

 

In anul 1190, noul imparat bizantin, Isaac al II-lea Anghelos, a pornit la lupta impotriva sarbilor si i-a invins, in lupta de la Ravno. Fiind semnat un tratat de pace, printul Nemanja si-a pastrat independenta, insa imperiul bizantin a luat inapoi regiunile Nis, Ravno si Skopje. Cel de-al doilea fiu al lui Nemanja, Stefan, intaiul domn incoronat al Serbiei, s-a casatorit cu nepoata imparatesei Eudoxia, fiind inaltat la rangul de "sebastocrator", al doilea in importanta, dupa imparat.

In anul 1195, socrul fiului sau a fost numit imparat bizantin, sub numele de Alexie al III-lea Anghelos, functie pe care o va detine pana in anul 1202. Astfel, in data de 25 martie 1195, vrednicul Nemanja a intrunit un "Consiliu de Stat", abdicand de la conducere, in favoarea fiului sau, numit tot Stefan. Tot acum, fiului sau Vukan, el i-a daruit pricipatele Duklja si Travunija, precum si regiunile Hvosno si Toplica.

Sfantul Cuvios Simeon, Izvoratorul de Mir

La varsta de 82 de ani, marele domn sarb Stefan Nemanja s-a inchinat intru totul lui Dumnezeu, caruia I-a slujit toata viata, conducand cu dreptate, zidind biserici si aparand Ortodoxia. Astfel, dupa abdicarea de bunavoie, renuntand la toata faima si bunastarea, Nemanja a depus voturile monahale in Manastirea Studenica, primind numele de Simeon. Sotia lui, doamna Ana, a depus si ea voturile monahale, in Manastirea Maicii Domnului, din Ras, primind numele de Anastasia. Mai tarziu, ea va fi canonizata, cu denumirea "Sfanta Anastasia, maica Serbiei".

 

Dupa doi ani de vietuire monahala in manastirea sa de metanie, Cuviosul Simeon va pleca in Sfantul Munte Athos, in Manastirea Vatoped, unde se nevoia fiul sau cel mai mic, calugarit sub numele de Sava. In scurt timp, cei doi cuviosi, tata si fiu, vor trece pe la toate manastirile din Sfantul Munte, dand fiecareia mari daruri. Cei doi vor ctitori si alte sase paraclise, avand urmatoarele hramuri: Mantuitorul Iisus Hristos; Sfintii Doctori-fara-de-arginti; Sfantul Mare Mucenic Gheorghe; Sfantul Mucenic Teodor; Sfantul Ioan Botezatorul; Sfantul Ierarh Nicolae.

In anul 1198, imparatul bizantin Alexie, socrul fiului sau cel mare, le-a incredintat acestora Manastirea Hilandar, aflata in ruina. Mai mult, imparatul a emis si un act imperial (hrisobul) prin care hotara ca Manastirea Hilandar sa fie manastirea calugarilor din Serbia. La randul sau, Stefan, fiul cel mare al Cuviosului Simeon, ajuns domn al Serbiei, va publica si el un act domnesc, prin care va inchina noii manastiri nenumarate bunuri din Serbia.

In noua manastire, Cuviosul Simeon va mai trai doar opt luni. Ultimele luni din viata, sfantul si le-a petrecut in chip ascetic, nevoindu-se mai mult decat toti ceilalti monahi din obste. Mai tarziu, Cuviosul Sava, fiul sau cel mic, va fi hirotonit drept intaiul arhiepiscop al Serbiei. Potrivit acestuia, care consemneaza in scris viata tatalui sau, Cuviosul Simeon a trecut la cele vesnice in ziua de 13 februarie 1199, inaintea icoanei Maicii Domnului "Indrumatoarea" (Hodighitria), adusa de acesta din Serbia.

La numai un an dupa adormirea sa, Cuviosul Simeon a fost cinstit ca sfant, de monahii din Sfantul Munte. Canonizarea oficiala a Cuviosului Simeon, din partea Bisericii Ortodoxe a Serbiei, a avut loc tot in anul 1200. Din dragoste fata de cei iubiti ai Sai, Dumnezeu a daruit cinstitelor lui Moaste un mare dar, facandu-le izvoratoare de mir. In ultimele trei secole insa, pentru pacatele noastre, cinstitele sale Moaste nu au mai izvorat mir, ci doar o minunata mireasma.

Intre timp, in Serbia se pornise razboi intre Stefan si Vukan, cei doi fii ai lui Nemanja, ramasi la conducere. Pentru aceasta, Cuviosul Sava, fratele lor si fiul cel mic al lui Nemanja, ajuns arhiepiscop al Serbiei, va aduce in tara cinstitele Moaste ale Cuviosului Simeon (tatal celor trei), pe care le va aseza in Manastirea Studenica. Din mila lui Dumnezeu, vrednicul Sava va reusi sa-si impace fratii, chiar langa mormantul tatalui lor.

Odata cu mutarea cinstitelor sale Moaste in Serbia, din mormantul sau de la Manastirea Hilandar, a crescut in chip minunat, fara samanta, o vita-de-vie care se pastreaza pana astazi. Potrivit traditiei, strugurii roditi de aceasta au darul de a tamadui pantecele sterpe, spre nasterea de prunci.

Mai tarziu, in Manastirea Studenica vor fi aduse si trupurile celor doi fii ai Cuviosului Simeon, anume Stefan si Vukan. Fiul cel mic al cuviosului, anume Sfantul Sava, trece la cele vesnice in ziua de 13/26 ianuarie 1236, in cetatea Tarnovo. In anul 1237, cinstitele Moaste ale Sfantului Sava vor fi duse in Manastirea Milesevo, de unde, in anul 1594, turcii le vor fura si le vor arde in foc (pe colina Vracear, in Belgrad). In biserica din Manastirea Studenica va mai fi adus si trupul regelui Radoslav, nepotul Cuviosului Simeon. Dupa canonizare, cinstitele Moaste ale Sfintei Anastasia, sotia Cuviosului Simeon, numita initial Ana, au fost si ele aduse in Manastirea Studenica.

Teodor Danalache