Sfântul Nicolae: o lecţie de primire

[altmariustotal catolic]

De Nicola Gori

Există un sfânt care uneşte Orientul şi Occidentul, mari şi mici, protestanţi şi catolici, nordul şi sudul Europei, Mediteranei şi Asiei. Este Nicolae de Myra mai bine cunoscut Nicolae de Bari, după locul unde se păstrează rămăşiţele sale pământeşti. Vorbim despre asta cu episcopul de Mileto-Nicotera-Tropea, Monseniorul Luigi Renzo, care a scris o carte chiar despre sfânt şi legăturile sale cu Calabria.

Ce reprezintă sfântul Nicolae pentru regiune?

Să explic ce reprezintă episcopul de Myra este un pic motivul care m-a determinat să scriu cartea cu titlul Sfântul Nicolae, sfântul cel mai venerat din Calabria, îndeosebi în Dieceza de Mileto-Nicotera-Tropea [San Nicola, il Santo pi? venerato in Calabria, in particolare nella Diocesi di Mileto-Nicotera-Tropea]. În mod esenţial, pentru că este un mare atrăgător de cult. În Calabria evlavia faţă de el este răspândită pretutindeni. Nouăzeci şi nouă de parohii din cele o mie sunt dedicate sfântului Nicolae, deci 10% din total. În dieceza unde sunt episcop, 26 de parohii din 130 sunt dedicate lui. În toată Calabria există 409 primării: dintre acestea, 53 îl au pe sfântul Nicolae ca patron, deci, peste 10%. Asta m-a impresionat şi m-a convins să fac această investigaţie din care s-a născut cartea. Nicolae este sfântul cel mai venerat, chiar dacă, sub anumite aspecte, cel mai iubit în rândul oamenilor este Francisc de Paola. Însă trebuie recunoscut că instituţional cultul său nu este răspândit ca acela al sfântului Nicolae.

Cui se datorează această mare răspândire?

Sfântul Nicolae este un sfânt de origine bizantină şi, în acelaşi timp, este sfântul pe care normanzii l-au făcut cunoscut în toată regiunea. Lor li se datorează răspândirea cultului şi ei sunt cei care au întemeiat trei dieceze în secolul al XI-lea: Mileto, San Marco Argentano şi Martirano. Dintre acestea două - Mileto şi San Marco Argentano - au catedrala dedicată sfântului Nicolae. Această răspândire se explică prin angajarea normanzilor de a latiniza Calabria prin voinţa papei într-o epocă în care regiunea era sub guvernul bizantin. Acest sfânt a reuşit să lege împreună fie tradiţia bizantină proprie Calabriei, fie noile exigenţe de evlavie răspândite de normanzi. Deci a apropiat tradiţia orientală şi occidentală.

Aţi făcut referinţă la Orient. Ce rol are sfântul Nicolae în domeniul dialogului ecumenic?

Sfântul Nicolae este o punte extraordinară cu Orientul. Este un sfânt oriental care s-a afirmat în manieră fenomenală în Occident când relicvele au fost aduse la Bari. El constituie şi astăzi un motiv puternic pentru a apropia Orientul şi Occidentul. În acest sens, este un proiect profetic acela al Conferinţei Episcopale Italiene de a organiza pentru luna februarie la Bari, centru propulsor al cultului adus sfântului, întâlnirea de reflecţie şi spiritualitate despre tema "Mediterana frontieră de pace". Este cu siguranţă locul cel mai potrivit. Am fost recent, cu un grup de la catedrala din Mileto, în bazilica "Sfântul Nicolae" pentru o înfrăţire. Lucru care m-a impresionat, şi pe care nu-l ştiam, este că tocmai în faţa bazilicii a fost o statuie donată de Vladimir Putin ca semn de mulţumire pentru peregrinatio a relicvelor sfântului la Moscova. Deci, cred că sfântul poate să fie un punct de contact din punctul de vedere existenţial şi devoţional, dar şi teologic. Centrul studiilor nicolaeiene de la Bari face mult sub acest aspect.

De ce Nicolae este atât de iubit de oameni?

A fost sfântul care a avut o atenţie foarte mare faţă de cei din urmă şi faţă de cei săraci, cu o deschidere faţă de cel care vine de departe, cum sunt străinii. Aceasta este marea actualitate a sfântului. Să ne gândim la fenomenul migranţilor. Găsim un motiv de stimulent la primire, tocmai de la viaţa şi de la exemplul lui Nicolae faţă de persoanele aflate în stare de necesitate. El intervenea fără să se arate, acţiona în tăcere. Actualitatea o văd şi în asta. În societatea noastră, în cultura noastră fără rădăcini, cred că o figură aşa de extraordinară, de mare atracţie, comună pentru Orient şi Occident, este în măsură să pună în criză individualismul despre care se vorbeşte astăzi. Pentru că sfântul Nicolae a ales persoana, omul, nu puterea, nu afirmarea de sine, aşa cum se face astăzi în schimb. El pune în criză societatea consumului. Chiar duminică 1 decembrie, papa Francisc a lansat un avertisment cu privire la riscul consumismului. A promova consumismul înseamnă a da importanţă absolută lucrurilor. Sfântul Nicolae cu atitudinea sa, cu modul său de a face, cu mărturia sa, ne spune contrariul. Adică, nu sunt importante lucrurile, de care el se dezlipeşte pentru a le da celor săraci, ci persoanele. El ne învaţă că atunci când întâlnim o persoană care are nevoie, în acea persoană trebuie să-l vedem pe Isus şi trebuie deci să facem totul pentru a o ajuta. Cred că aceste motivaţii profunde ating inima oamenilor şi de aceea sfântul va continua să aibă o mare relevanţă în evlavia populară. Apoi există faptul că adesea figura sa este legată cu aceea a lui "Santa Claus", deci a lui Moş Crăciun, dar este un aspect artificial care n-ar nimic de-a face cu spiritualitatea sa şi cu mesajul. În Kuhsthistorisches Museum din Viena există celebra "Pală a Sfântului Casian", în care Antonello din Messina l-a reprezentat pe sfântul Nicolae. Cu o interpretare un pic ascetică, pare că în momentul în care oferă caritatea, rămâne un pic dezgustat, poate pentru că imaginea sa este exploatată pentru scopuri "comerciale".

Cât de important este astăzi să se redescopere mesajul său?

Pentru cultura noastră fără identitate, fără rădăcini, este important să înţelegem că Nicolae este un păzitor, un apărător al adevărului. Cunoaştem poziţia fermă pe care a luat-o faţă de Arie în timpul conciliului din Niceea. Atitudinea episcopului nostru este o referinţă la principiile ferme care trebuie să lumineze şi să dea chip identităţii noastre umane şi religioase. Acesta este un aspect interesant al personalităţii sale.

(După L'Osservatore Romano, 6 decembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Foto: Wikipedia