altmarius

cultură şi spiritualitate

„Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică”

Oltenia
„Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică”

Între cele mai noi apariţii de la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului se numără lucrarea cu titlul „Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică”, semnată de pr. dr. Ştefan Zară. Cartea beneficiază de un generos „Cuvânt înainte” al Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, şi-a completat de curând lista publicaţiilor teologice printr-o nouă lucrare, de data aceasta o monografie patristică, semnată de pr. dr. Ştefan Zară. Lucrarea însumează o laborioasă cercetare doctorală, încheiată la Facultatea de Teologie din Sibiu, sub coordonarea marelui nostru patrolog, arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu. Lucrarea este închinată Sfântului Ambrozie de Medionalum şi face parte din colecţia „Studia Academica”.

Un veghetor al moștenirii patristice

Importanţa deosebită a Sfântului Ambrozie pentru viaţa şi teologia Bisericii este subliniată de IPS Părinte Varsanufie în „Cuvântul de binecuvântare” de la începutul lucrării. Titlul acestei însemnări, „Sfântul Ambrozie al Mediolanului, veghetor al moștenirii patristice a Bisericii”, evidenţiază dintru început valoarea inestimabilă a învăţăturilor Sfântului Părinte, mereu actuale şi inepuzabile în contextul provocărilor actuale. „Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului, este Părintele Bisericii nedespărțite care prin toate scrierile sale redescoperă centralitatea Sfintei Scripturi, Cuvântul lui Dumnezeu împărtășit oamenilor din iubire, în viața creștină și, în același timp, revalorizează Scriptura ca izvor primar al adevărului de cre­dință. În teologia Sfântului Ambrozie, unitatea dintre cuvânt, propovăduire și viețuire se dovedește a fi indestructibilă. Interpretarea Sfintei Scripturi, împărtășirea de Cuvântul lui Dumnezeu, ca pregătire pentru cuminecarea cu Trupul și Sângele Mântuitorului la Sfânta Liturghie, dar și mărturisirea dreptei credințe ca datorie a slujitorului Bisericii sunt principalele coordonate ale scrierilor sale. Slova scrisă devine în opera Sfântului Ambrozie mărturie a lucrării harului lui Dumnezeu în viața oamenilor și putere mântuitoare ca manifestare a Cuvântului lui Dumnezeu în cuvintele oamenilor” (p. 9). Nu în ultimul rând, în cuprinsul însemnării sale, Arhiepiscopul Râmnicului evidenţiază devotamentul şi acrivia academică a autorului faţă de subiectul ales, cu precizarea faptului că „pr. Ştefan Zară se dovedește a fi un bun cunoscător al vieții și activității Sfântului Ambrozie, dar și al întregii perioade patristice a Bisericii, insistând cu acrivie asupra faptului că Sfântul Ambrozie este un moștenitor autentic al Părinților de odinioară, formând la rândul său ucenici care au dus mai departe această moștenire. Scris într-un stil elegant și accesibil oricui, volumul nu se adresează doar specialiștilor în literatura patristică, ci tuturor credincioșilor Bisericii noastre, însetați de aprofundarea dreptei cre­dințe” (pp. 10-11).

„Mărturisitor al Teologiei Răsăritene în Apus”

Cea de a doua recomandare vine din partea arhid. prof. univ. dr. Ioan Caraza, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Sfinţia Sa dezvoltă mai întâi o analiză minuţioasă asupra lucrării mărturisitoare pe care Sfântul Ambrozie a împlinit-o în Apus. Sunt amintite în acest sens câteva elemente de specificitate din teologia Sfântului Părinte, cum ar fi de pildă: doctrina trinitară antiariană, hristologia, pnevmatologia, dar şi puternica legătură de gândire şi trăire duhovnicească cu duhul Părinţilor Capadocieni. „Autorul precizează în acest capitol direcţiile fundamentale ale învăţăturii teologice şi pastorale ale Bisericii, bazându-se pe izvoarele istorice principale ale operelor sale. Deşi teologia sa a folosit izvoare de primă mână din Răsărit mai mult de nevoie decât din strategie, totuşi el are meritul deosebit de a cultiva raporturile dintre Apus şi Răsărit ca o necesitate. Învăţătura sa pastorală este tratată şi ana­lizată în capitolul al IV-lea, cu sublinierea rolului preoţiei şi al lucrării acesteia prin predici, cateheze şi imne. Opera în acest sens analizată este primul tratat despre preoţie din Apus, «De officiis ministrorum», inspirată tot din Tradiţia Răsăriteană conturată de Sfinții Părinţi Capadocieni prin Liturghie, preoţie şi teologie a creaţiei” (Referat de apreciere cu titul: „Sfântul Ambrozie al Mediolanului - mărturisitor al Teologiei Răsăritene în Apus”).

„Una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un teolog român o aduce Sfântului Ambrozie”

Cea de a treia „nota bene” pe care o primeşte lucrarea de faţă poartă semnătura pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie din Sibiu. Cucernicul profesor îşi conturează ideile sub titlul „Uimitoarea viață în Hristos a unui om care a trăit Evanghelia ca pe un dar ceresc...”. Se evidenţiază în caracterul de sinteză al lucrării şi deosebita notă hagiografică pe care o imprimă autorul în frumoasa sa incursiune în fascinanta lume a ideilor ambroziene. „Suntem dinaintea unei cărți de sinteză, fără precedent în limba română, asupra vieții Sfântului Ambrozie, episcopul de Mediolanum. Numită «Monografie patristică», lucrarea părintelui Ștefan Zară încântă. Tonul scriiturii aduce aminte de mărturiile pe care Fericitul Augustin le făcea publice în Confesiunile sale, remarcabil punct de început al romanului psihologic modern. Cine dintre studioșii într-ale teologiei nu-și aduce aminte minunatele cuvinte prin care Augustin se mărturisește înfrânt de către Ambrozie... Bucuros am primit binecuvântarea de a scrie câteva rânduri la această minunată monografie patristică, una dintre cele mai frumoase decla­rații de dragoste pe care un teolog român o aduce Sfântului Ambrozie. Lucrarea dovedește că mai avem mult, foarte mult de muncă. Ne dovedește că efortul uman al scrierii trebuie susținut de rugăciune, după cum textul liturgic susține logica construirii acestei minunate lucrări mărturisitoare”.

Lucrarea pr. dr. Ştefan Zară însumează 268 de pagni de analiză teologico-patristică, însumând deopotrivă cele peste 300 de surse bibliografice şi anexe.

Vizualizări: 106

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor