altmarius

cultură şi spiritualitate

Sfanta Mucenita Eugenia

Sfânta Mucenita Eugenia este cinstita pe 24 decembrie. Sfânta Eugenia s-a născut şi a crescut la Roma şi era din părinţi de neam însemnat. Pe părinţii săi îi chema Filip şi Evghenía. Fără ştirea părinţilor, şi însoţită de doi slujitori de-ai ei, Prótan şi Yákinthos, a plecat în taină de acasa şi s-a dus la un oarecare episcop, căruia i s-a înfăţişat îmbrăcată în haine bărbăteşti. Primeste Dumnezeiescul Botez, iar mai apoi şi-a tăiat părul şi şi-a schimbat numele în Evghenie. In manastire petrecea cu fel de fel de osteneli, cu trudă, cu nevoinţă duhovnicească, cu rugăciuni şi slujbe de toată noaptea. Atât de mult s-a învrednicit în faţa Lui Dumnezeu, luminând ca o stea cu virtuţile ei, încât toţi fraţii o rugau să le stea în preajmă ca să îi apere cu rugăciunile ei. După ce stareţul mănăstirii a trecut la Domnul, cu multe cuvinte şi rugăminţi, îl rugau pe Evghénios să le fie stareţ, dar el nu vroia. A acceptat până la urmă, doar pentru dragostea fraţilor. Iar Evghénios strălucea mai mult decât toţi în cuvânt şi în faptă, şi pe toţi îi atrăgea la dreapta credinţă prin cuvintele sale, aşa cum magnetul atrage fierul.

Dar o oarecare femeie, pe nume Melanthía (care se tâlcuieşte "cea cu sufletul negru”), învrăjbindu-şi sufletul, şi, văzându-l pe Evghénios – care era frumos la chip – i s-a lipit inima ei cea spurcată de dânsul. Şi, cu diferite pricini şi vorbe înşelătoare, spunând că este bolnavă, l-a chemat la ea acasă pe Evghénios, ca să îi citească o rugăciune şi să se vindece. Iar Evghénios, cu inima zdrobită de durere pentru suferinţa femeii – aşa cum îi place Lui Dumnezeu – s-a lăsat înşelat de vorbele viclene ale Melanthíei, şi, plecând de la mănăstire, s-a dus ca să se roage pentru ea, nepricepând vorbele ei cele înşelătoare. Cuprinsă de patima ei cea trupească, şi, neputându-se stăpâni, după ce a poruncit slujnicelor sale să iasă afară, Melanthía, orbeşte s-a năpustit asupra lui Evghénios ca să-şi împlinească pofta sa.

Însă, din lucrare dumnezeiască, nu a putut să săvârşească fărădelegea aceasta, care este urâciune înaintea Lui Dumnezeu, şi a fost dată înapoi. Apoi, s-a apucat şi a scris eparhului cetăţii că stareţul mănăstirii aceleia, înşelând cu vorbe meşteşugite mai multe fete neprihănite, a veni şi la ea, şi a încercat să o îndemne la păcat. Eparhul (care era chiar tatăl Eugeniei), cum a auzit aceasta, a trimis imediat ca să îi fie adus înainte stareţul acelei mănăstiri, împreună cu restul obştii, legaţi cu lanţuri, pentru a fi judecaţi, ca unii care se fac vinovaţi de fapte de ruşine împotriva legilor cetăţii. Imediat ce au fost aduşi toţi în faţa eparhului (care era şi judecător), mai întâi a vorbit Melanthía, care începu să arunce vorbe de ocară, cu blestemata ei gură, pe chipul cel cuvios al lui Evghénios, botjocorindu-l cu multe cuvinte, şi, cu îndrăznire strigând către toţi, şi arătându-l cu degetul prietenilor, ca pe cel ce a făcut fapta cea neruşinată. Asemenea şi pe monahi, cu vorbe urâte îi numea desfrânaţi, şi, cu îndrăzneală, striga cu voce tare: "Ascultaţi-mă, toţi, oameni bun, vă spun adevărul! Doamne, Dumnezeule arată dreptatea ta!”.

Când a auzit aceasta, Evghénios, îndată îşi rupse mantia călugărească şi zise către cei care erau de faţă, cu multă îndrăznire: "S-ar cuveni ca noi să mulţumim Lui Dumnezeu pentru că suntem batjocoriţi şi suferim chinuri pe trup pentru numele Lui, dar, pentru ca să nu fie batjocorit chipul ce-l purtăm (cinul călugăresc), eu vădesc tuturor acum că sunt femeie după fire, fiică de judecător, iar judecător este chiar acesta pe care îl vedeţi şi care acum mă judecă. Iar mama mea este soţia lui, ea m-a născut. Iar aceştia (doi) sunt fraţii mei, pentru că nu îi pot numi slugi”. Pe când Eugenia spunea toate acestea, toţi care erau de faţă rămăseseră muţi de uimire. Ce lucru minunat! Cum a pedepsit Dumnezeiasca Judecată pe Melanthía cea defăimătoare! Toţi care auzeau despre aceasta se minuna, fiecare în felul său.

Iar tatăl Eugeniei, îndată părăsind toată slava, bogăţia şi strălucirea lumească, a primit Dumnezeiescul Botez şi s-a făcut arhipăstor locuitorilor cetăţii, iar spre sfârşitul vieţii sale a primit moarte mucenicească din partea necredincioşilor, mergând la bucuria cereştilor lăcaşuri.

La scurt timp, soţia lui (mama Eugeniei), făcându-i-se dor de ţara sa, şi-a luat fiica şi a plecat la Roma. Şi s-a dat poruncă împărătească ca toţi locuitorii cetăţii să jertfească idolilor, iar altfel, vor fi omorâţi. Iar Eugenia, a cărei faţă strălucea pentru dragostea ce o avea pentru Hristos, şi fiind vădită ca fiind creştină, i-au legat o piatră mare de gât şi au aruncat-o în apă ca să se înece. Ieşind nevătămată şi din apă, la sfârşit i-au tăiat capul cu sabia, luându-şi sfârşitul chinurilor sale, şi, cu bucurie, s-a dus la Mirele său, Hristos.

Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Eugenia

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Eugenia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Cuvioase Muceniţe Eugenia

De slava cea trecătoare a lumii fugind, pe Hristos L-ai iubit, păzind nevătămat bunul neam al sufletului tău, muceniţă de Dumnezeu înţelepţită, Sfântă Eugenia, Prealăudată.

 

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor