Sfanta Maria Egipteanca - icoana liturgica a caintei

[altmariustotal ortodox]

Sfanta Maria Egipteanca - icoana liturgica a caintei

"Impinsa inapoi de maini de la usa lacasului sfant, Maria Egipteanca, desfranata aprinsa, cade in prag. Preoti, faclii, acoliti. Tremura in flacari asupra vederii sale stinse. Iar cand in sfarsit a murit, cu ochi arzand si coama ca flacara intunecata, auriul leu al pustiei a venit sa dea inapoi pantecului pamantului trupu-i ars si uscat".

In Postul Mare, marele anotimp al caintei in Biserica crestina, liturghia occidentala foloseste figurile biblice ale caintei, inclusiv pe Maria Magdalena, spre a ilustra tema saptamanilor ce conduc spre Pasti. In Rasarit cea de-a cincea duminica din Postul Mare praznuieste si ea pe Sfanta Maria Egipteanca ca model al pocaintei. Viata ei se citeste in miercurea acelei saptamani la utrenie si e prezentata ca o icoana in cuvinte a adevarurilor teologice privitoare la cainta.

Cine era aceasta Marie? Istoria ei se povestea in cercurile monahale ale Rasaritului incepand din secolul VI circuland foarte repede in forme latine si in Occident. Era atat de bine cunoscuta ca un model al pocaintei, incat unii au crezut ca ar fi vorba de o parte a istoriei necunoscute a Mariei Magdalena. Chiar si personaje cultivate ca Honorius de Autun le-a confundat:

"Se spune ca dupa ce ea (Maria Magdalena) impreuna cu ceilalti ucenici a vazut pe Domnul inaltandu-se la cer si a primit pe Duhul Sfant impreuna cu ceilalti, din dragoste pentru El n-a mai vrut sa vada barbat, ci venind in pustie, a locuit multi ani intr-o pestera. Cand un preot ratacindu-se a venit la ea si a intrebat-o cine era, ea a raspuns ca era Maria pacatoasa si ca el fusese trimis sa ingroape trupul ei. Cu aceste cuvinte s-a despartit ea cu fala de aceasta lume, pe care multa vreme o infiorase, si cantand un imn de lauda impreuna cu ingerii, s-a dus la Domnul, pe Care mult L-a iubit si Care i-a iertat mult si i-a ingaduit sa culeaga intr-o gradina inmiresmata crini impreuna cu dalbele fecioare".

Viata apostolica a Fericitei Maria Magdalena din secolul XI respinge cu indignare o asemenea confuzie: "Este un lucru extrem de fals si imprumutat de facatorii de povesti din faptele pocaitei egiptene". Miezul istoriilor este acelasi: pacatul cel mai adanc se preface prin dragostea lui Hristos in slava cea mai mare, istoria Mariei Egipteanca fiind elaborata spre a face limpede cu prisosinta acest adevar.

VVilliam of Malmesbury, care include o versiune a istoriei ei in lucrarea sa Minunile Fecioarei Maria, spune ca Maria Egipteanca "era o stricata pur si simplu din amuzament", un detaliu reluat cu claritate in versiunea liturgica a textului: "Vreme de aproape saptesprezece ani am trait ca o vapaie pentru stricaciunea publica si nicidecum pentru bani.. voiam sa o fac si o faceam pe nimic".

Cainta ei a fost deopotriva de dramatica; singura in desert cu un minimum de hrana si de bautura, acoperita numai de parul ei, ea a aparut preotului Zosima ca un inger sau o stafie, licarind spre el in lumina lunii, in versiunea latina cea mai populara, istoria Mariei Egipteanca era urmatoarea:

In tineretea ei, Maria a ales sa duca o viata destrabalata in Alexandria pana cand intr-o zi, manata de curiozitate, s-a alaturat unor pelerini ce mergeau cu corabia spre Ierusalim. Pe drum a sedus pe multi dintre tovarasii ei de drum si a continuat sa duca aceeasi viata si in Ierusalim. In ziua inchinata cinstirii Sfintei Cruci, Maria a mers impreuna cu ceilalti spre usa bisericii Sfantului Mormant unde era expusa relicva adevaratei cruci. A vrut si ea sa intre in biserica impreuna cu ceilalti pelerini, dar in prag o putere nevazuta parea sa o impiedice sa intre. Deodata cainta i-a umplut inima si a inceput sa planga rugandu-se Mariei, Maica lui Dumnezeu, sa o ajute. Dimineata a putut intra in biserica sa se inchine Sfintei Cruci. Numaidecat ea paraseste cetatea si trece dincolo de Iordan, luand cu sine numai putina paine pe care o cumparase cu cei cativa banuti pe care ii daduse un pelerin. A trait in pustie vreme de patruzeci si sapte de ani, pana cand un monah preot, Zosima, a dat peste ea din randuiala lui Dumnezeu, a ascultat povestea ei, a impartasit-o, iar dupa catva timp s-a intors ca sa o ingroape, fiind ajutat la saparea mormantului de catre un leu.

Istoria pare alcatuita din doua parti: o femeie pacatoasa la Sfantul Mormant si, respectiv, o femeie caindu-se in pustie. Nu e nimic imposibil in ce priveste cadrul acestor povestiri, iar cele doua parti ale ei au paralele independente si in alte istorii.

O alta forma a povestirii cuprinzand ambele parti se gaseste in Viata Sfantului Chiriac scrisa de Chiril din Skythopolis la mijlocul secolului VI. Ea este mai putin detaliata decat versiunea clasica a patriarhului Sofronie din secolul VII, dar urmeaza aceleiasi linii. Povestea circula in mediile monahale:

"Socotesc ca e bine sa mentionez aici o istorie ziditoare pe care mi-a spus-o avva Ioan. Cand mergeam odata in pustie, mi-a aratat un loc care, mi-a spus el, era mormantul Fericitei Maria. Plin de uimire, l-am rugat sa-mi vorbeasca despre ea. Iata ce mi-a spus, raspunzandu-mi: "Cu putina vreme in urma, mergand cu ucenicul meu Panamon la casa lui Chiriac, uitandu-ma in departare am vazut o faptura omeneasca langa un tamarisc salbatic. Crezand ca este un pustnic al pustiei - erau multi pe acolo - ne-am grabit sa mergem sa-l salutam. Dar cand ne-am apropiat de locul acela, acesta a disparut. Cuprinsi de frica si de spaima, am inceput sa ne rugam, socotind ca vazuseram un duh rau. Dar cand am spus "Amin" ne-am uitat de jur-imprejur si am descoperit o pestera subpamanteana si am ghicit ca adevaratul slujitor al lui Dumnezeu a intrat aici spre a se ascunde de noi. Ne-am apropiat de pestera si l-am chemat cu aceste cuvinte: "Nu ne lipsi de binecuvantarea ta, parinte, si de folosul grairii cu tine." In cele din urma el ne-a raspuns: "Ce vreti de la mine? Sunt o femeie."

Apoi ne-a intrebat: "Unde mergeti?" Iar noi am raspuns: "La chilia lui Chiriac, dar mai intai spune-ne numele tau si cum traiesti si cum ai ajuns aici." "Mergeti, a spus ea, iar cand va veti intoarce va voi spune toate acestea." Dar cand am staruit ca nu vom pleca cu siguranta fara a fi aflat care este povestea ei, ea ne-a raspuns: "Ma numesc Maria; si eram o fecioara a bisericii Invierii lui Hristos, dar prin amagirea diavolului am ajuns sminteala multora. Temandu-ma de faptul ca, desi facusem pocainta, din pricina smintelii voi adauga pacat la pacat (Ecleziastul 3, 29) L-am rugat pe Dumnezeu sa departeze pricina smintelii, intr-o zi, cand inima mea era plina de zdrobire si frica lui Dumnezeu, am coborat la Sfantul Siloam, am umplut un ulcior cu apa, am luat un cos cu niste paini mici si, incredintandu-ma lui Dumnezeu, am parasit noaptea sfanta cetate. El m-a condus aici si iata am fost aici optsprezece ani si prin harul lui Dumnezeu apa nu mi-a lipsit, nici painile nu s-au imputinat din cos pana in ziua de astazi. N-am vazut alte fapturi pana la voi astazi. Acum mergeti, a spus ea, si vedeti-va de drum si la intoarcere veniti sa ma vedeti." Dupa cuvintele ei, ne-am dus la chilia avvei Chiriac, si printre altele, i-am povestit si lui istoria. Avva Chiriac s-a minunat si a spus: "Slava Tie, Dumnezeul meu, Care tii ascunsa o atat de mare sfintenie. Mergeti, copiii mei, si faceti asa cum v-a spus voua." Am primit binecuvantarea batranului si ne-am intors in pestera. Am batut, asa cum e obiceiul la chiliile pustnicilor. Neprimind nici un raspuns, am patruns inauntru si am gasit ca femeia murise. Cum nu stiam cum sa o scoatem afara si sa o ingropam, ne-am dus la lavra noastra din Sucea si le-am spus tuturor ceea ce se intamplase. Ne-am intors cu lucrurile necesare pentru ingropaciune si am ingropat-o in pestera, umpland gura acesteia cu pietre." Iata ce mi-a spus avva Ioan si, asa cum spuneam, am socotit necesar sa astern aceasta in scris spre a misca spre zdrobire inimile celor ce o asculta si o citesc si sa dea slava lui Hristos, Care da rabdare pana la sfarsit celor ce-L iubesc pe El".

Aceasta istorie a unei pacatoase de la biserica Sfantului Mormant traindu-si cainta in secret in pustie a fost elaborata si amplificata intr-o alta versiune. Istoria unei calugarite seduse in Ierusalim era se pare curenta printre parintii pustiei si aceasta versiune elaboreaza ideile principale cu multe detalii.

"Un pustnic a povestit aceasta istorie fratilor: Cand traiam in pustie pe stancile lui Arnona, intr-o zi mi-a venit o slabiciune a sufletului si gandurile mi-au spus mie: "Iesi sa te plimbi in pustie." Am ajuns la un parau uscat; era seara tarziu si in lumina lunii mi-am atintit privirea asupra unei fiinte aflate in departare pe care am vazut-o sezand pe o stanca. Apoi am cugetat ca, si daca ar fi un leu, nu trebuie sa ma tem, ci sa ma incredintez harului lui Hristos. Asa ca m-am apropiat de stanca langa care se afla o deschizatura stramta. Indata fiinta pe care o vazusem s-a ascuns in pestera. Cand am ajuns in varful stancii, am gasit acolo un cos plin de paine si un ulcior cu apa ceea ce mi-a aratat ca trebuie sa fi fost o fiinta omeneasca. I-am strigat: "Slujitorul lui Dumnezeu, fii atat de bun si iesi afara ca sa fiu binecuvantat de tine." El a ramas tacut dar cand mi-am innoit chemarea in mai multe randuri mi-a raspuns astfel: "Iarta-ma, parinte, dar nu pot iesi afara." Cand am intrebat de ce, el mi-a raspuns: "Trebuie sa stii ca sunt femeie si ca sunt goala." La aceste cuvinte mi-am infasurat mantaua pe care o am si am azvarlit-o prin deschizatura stancii spunandu-i: "Iata! Acopera-te si iesi afara!", si ea a facut asa. Cand a iesit afara, am inaltat o rugaciune catre Dumnezeu si ne-am asezat. Apoi am intrebat-o: "Maica mea, fii buna si spune-mi ce s-a intamplat cu tine, de cata vreme esti aici? De ce ai facut aceasta calatorie? Si cum ai gasit aceasta pestera?" Ea a inceput sa-mi vorbeasca despre sine astfel: "Odinioara eram o fecioara inchinata si vietuind la Sfantul Mormant. Unul dintre monahii care isi avea chilia la poarta, a ajuns sa ma cunoasca. Obisnuiam sa ma intalnesc cu el atat de des incat in cele din urma s-a intamplat ca am cazut in pacat. Ma duceam la casa lui si el venea la casa mea. I

ntr-o zi, du-candu-ma ca de obicei la chilia lui l-am auzit plangand inaintea lui Dumnezeu si marturisindu-se Lui. Am batut la usa, dar el, din pricina a ceea ce facuse cu mine, nu mi-a deschis. A continuat sa planga si sa se marturiseasca. Vazand aceasta, mi-am spus: "El se caieste pentru pacatele sale, dar eu nu ma caiesc pentru ale mele. El isi plange greselile sale; mi le voi plange si eu pe ale mele!" Intrand in chilia mea singura, m-am imbracat saracacios, mi-am umplut acest cos cu paini mici si acest ulcior cu apa dupa care m-am dus la Sfantul Mormant. Acolo m-am rugat, cerand ca marele si minunatul Dumnezeu care a venit sa mantuiasca pe cei pierduti si sa ridice pe cei cazuti, Cel ce-i asculta pe toti cei ce-I graiesc in adevar, sa-si arate mila Sa fata de mine, o femeie pacatoasa si daca va gasi cainta si prefacerea sufletului meu bine-primita, sa binecuvanteze aceste paini si aceasta apa ca ele sa-mi ajunga pana la sfarsitul vietii mele, astfel ca nici una din nevoile trupului sa nu-mi poata fi un pretext pentru intreruperea laudei neincetate. Dupa care am intrat la Sfanta Golgota unde am inaltat aceeasi rugaciune si atingand varful pietrei sfinte, am chemat numele sfant al lui Dumnezeu. Apoi ajungand la Ierihon si trecand peste Iordan, am luat-o de-a lungul Marii Moarte, fiindca in acea vreme apele nu erau foarte inalte. Am strabatut munti si am ratacit in pustie si am avut norocul de a gasi acest parau uscat. Cand am urcat aceasta stanca, am gasit pestera de aici si cand am intrat in ea stramtoarea ei mi-a placut foarte mult fiindca m-a facut sa ma gandesc ca bunul Dumnezeu mi-a daruit-o ca loc de refugiu. Sunt aici de treizeci de ani fara sa fi vazut pe nimeni altcineva afara de tine. Cosul cu paini si ulciorul de apa mi-au fost de ajuns pentru nevoile mele pana astazi. Dupa o vreme hainele mi s-au rupt, dar parul mi-a crescut si ma acopeream cu el astfel ca nici caldura nici raceala nu m-au facut sa sufar prin harul lui Hristos."

Dupa aceste cuvinte m-a rugat sa iau cateva paini, caci a simtit ca-mi era tare foame. Am mancat si am baut apa. M-am uitat in cos si am vazut ca painile erau tot atatea cate fusesera la inceput iar apa nu scazuse, si am laudat pe Dumnezeu. Am vrut sa-i las ei mantaua mea veche, dar ea n-a vrut sa o primeasca. A spus: "imi vei aduce haine noi", lucru care mi-a placut foarte mult si am rugat-o sa ma astepte tot aici. Am inaltat o rugaciune catre Dumnezeu si am plecat, insemnandu-mi cararea pentru intoarcere. M-am intors la biserica satului din apropiere si i-am spus preotului despre toate acestea. El a spus credinciosilor ca un sfant traieste in imprejurimi gol si ca cei ce au mai multe haine sa ii daruiasca una. Prietenii lui Hristos au daruit cu ravna multe haine si eu am luat ceea ce era de trebuinta si am plecat bucuros cu nadejdea de a vedea aceasta maica duhovniceasca. Dar n-am mai putut gasi pestera si m-am ostenit mult cautand-o. Si cand in cele din urma am vazut-o din intamplare, femeia insuflata de Dumnezeu nu a mai putut fi gasita acolo; absenta ei m-a intristat adanc. Cateva zile mai tarziu cativa pustnici au venit sa ma viziteze si ei mi-au spus aceasta istorie: "Cand am ajuns la tarmul marii, am vazut noaptea in pustie un pustnic acoperit peste tot de parul sau. Cand l-am rugat sa ne binecuvanteze el a fugit repede, intrand intr-o mica pestera pe care am gasit-o in apropiere. Am vrut sa intram, dar el ne-a implorat: "Slujitori ai lui Hristos, nu ma tulburati; iata, in varful stancii e un cos cu paini si un ulcior cu apa. Fiti buni si va serviti singuri." A inaltat o rugaciune pentru noi lui Dumnezeu si cand am ajuns in varf am gasit lucrurile asa cum le spusese. Ne-am asezat si desi am mancat painea nu s-a imputinat si desi am baut apa din ulcior, el a ramas plin. Am ramas tacuti tot restul noptii, in zori ne-am sculat ca sa fim binecuvantati de pustnic si l-am gasit adormit in Domnul. Atunci am descoperit ca el era o femeie care era goala si se acoperea cu parul ei. Am primit binecuvantare de la trupul ei si am pravalit o piatra la intrarea pesterii. Apoi, inaltand o rugaciune lui Dumnezeu, ne-am dus de acolo."

Atunci am inteles ca el vorbea de sfanta maica, odinioara inchinata fecioara si i-a spus ceea ce aflasem de la ea. Si impreuna am slavit pe Dumnezeu Caruia fie marirea in vecii vecilor. Amin".

Astfel de istorii contin elemente care, combinate, se regasesc in lunga relatare despre Maria Egipteanca scrisa de patriarhul Sofronie, si care a devenit textul folosit in cult pentru Postul Mare. In spatele formei literare sunt diferite detalii istorice, printre ele faptul ca Alexandria si Ierusalimul, ca majoritatea marilor orase, aveau femei ce erau prostituate; si faptul ca impactul crestinismului in Egipt si Palestina a luat adesea forma fugii in pustie.

Momentul convertirii, ca si detaliile vietii dinainte si dupa acel moment, sunt evidentiate in relatare spre a accentua nevoia caintei pentru fiecare si puterea milei mantuitoare a lui Hristos pentru toti, si de aceea nu este nevoie sa negam o anume istoricitate acestor povestiri.

Istoria Mariei Egipteanca ne ofera un tablou inca si mai dramatic si mai viu decat relatarile despre fecioara din Ierusalim. Mai intai ea ne prezinta independenta fata egipteana umbland prin cetate gata totdeauna pentru o alta aventura, seducand marinarii ca sa o ia la bordul corabiei pentru Ierusalim.

In Ierusalim, printre multimile adunate de praznic, istoria ne-o descrie pe Maria, socata de impactul realitatii, indreptandu-se neintarziat spre desert ca sa lupte singura cu placerea si desfranarea dinauntrul ei, printre stanci si nisip, intalnirea cu Zosima nu e mai putin vie: Maria, vie si trezita la viata, e curtenitoare atunci cand intalneste pe bunul, controlatul si evlaviosul monah dintr-un asezamant monastic conventional; vorbeste cu el in lumina lunii, povestindu-i pentru prima data istoria ei, grijulie intotdeauna sa nu socheze; iar Zosima, lovit de iubire si adoratie, revine la porunca ei, docil si umil ca un iubit.

Dar istoria Mariei Egipteanca are o semnificatie mai profunda decat pur si simplu cea a povestirii dramatice a unei placeri convertite in iubire. Ea este in mod evident plina de simboluri ascunse, cel mai important dintre ele fiind contrastul dintre monahul cel bun si autosatisfacut, ce se bazeaza in ce priveste mantuirea pe propriile sale fapte, si Maria, femeia pacatoasa care primeste darul simplu al mantuirii de la Hristos fara nici un fel de fapte, cercetare de sine, Taine sau rugaciuni, ci numai din pricina marii ei nevoi.

Si alte simboluri subliniaza aceasta tema centrala: Maria ia cu sine in desert trei bucati de paine care, ca si painile profetului Ilie, nu scad; trece deasupra apelor Iordanului, simbolul botezului; e vazuta umbland pe ape si in pace cu intreaga creatie: un leu vine din desert la ingroparea ei, iar leul este semnul Domnului pacii. Aceste detalii cu semnificatie crestina nu treceau neobservate de auditorii care ascultau lectura acestei istorii.

Istoria Mariei Egipteanca apartine traditiei monastice, intrucat monahul este acela care se priveste pe sine insusi intre crestini drept cel mai in nevoie de mila, drept cel ce se caieste, drept pacatos si care, de aceea, poate da numai mila. Chiar si obisnuinta oarba si dominatoare a placerii, spune aceasta istorie, poate fi rupta si persoana poate fi eliberata pentru iubire si pentru viata. Singura necesitate este o constientizare reala a nevoii si, prin urmare, a posibilitatii primirii mantuirii lui Hristos.

Chiar si unii dintre monahi gaseau aceasta istorie extrem de adecvata in raport cu experienta lor anterioara: amma Sara, avva Moise si avva Apollo, de exemplu, pacatuisera fiecare intr-un fel sau altul in mod public si dramatic. Mai mult, ei au vazut in imaginea prostituatei un mod de descriere a unei experiente interioare:

"Mai zicea iarasi batranul fratelui pentru sufletul cel ce va sa se pocaiasca: "Intr-o cetate era o femeie frumoasa si multi ibovnici avea; si venind la dansa un boier i-a zis: "Fagaduieste-te mie ca vei pazi curatenia si eu te iau de femeie." Iar ea i s-a fagaduit. Si luand-o, a dus-o la casa sa. Iar ibovnicii ei cautand-o ziceau: "Cutare boier a luat-o la casa lui. Deci de vom merge la casa lui si va afla, ne pedepseste; ci veniti pe dupa casa, sa-i fluieram ei si, cunoscand glasul fluieraturii, sa pogoare la noi si noi nevinovati ne aflam." Iar ea auzind fluieratura, si-a astupat urechile sale si a sarit in camara cea mai dinauntru si a incuiat usile." Si zicea batranul, ca femeia pacatoasa este sufletul, iar ibovnicii ei sunt patimile si oamenii, iar boierul este Hristos, iar casa cea mai dinauntru este locasul cel vesnic, iar cei ce ii fluiera ei sunt viclenii draci, iar el (sufletul) totdeauna fuge catre Domnul".

Istoria Mariei Egipteanca combina elemente gasite in diferite surse, in spatele carora sunt femei istorice reale care au fost atat prostituate, cat si penitente; istoria a fost amplificata cu detalii ce sporesc semnificatia temei caintei urmarind zidirea cititorilor sau ascultatorilor ei. Ca si istoria Sfintei Maria Magdalena, ea ofera de fapt un adevar teologic despre mantuire cu o fata umana si mai cu seama unul elocvent pentru cei ce o asculta:

"Puterea Crucii Tale, Hristoase, a facut minune, caci si cea care mai inainte era desfranata s-a nevoit cu nevointa pustniceasca. De unde si lepadand neputinta, vitejeste a stat impotriva diavolului. Pentru aceasta dobandind cununa de biruinta, se roaga pentru sufletele noastre".

Benedicta Ward
Vietile sfintelor care mai inainte au fost desfranate, Editura Deisis

Cumpara cartea "Vietile sfintelor care mai inainte au fost desfranate"