INTRODUCERE
"Aceasta sa faceti spre pomenirea Mea. Fiindca de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Domnului o vestiti pana cand El va veni" (1 Cor. 11, 24-26).
Urmand poruncii Mantuitorului: "aceasta sa faceti intru pomenirea Mea!" (Lc. 22, 19; 1 Cor. 11, 24) "fiindca de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta moartea Domnului o vestiti pana cand El va veni" (1 Cor. 11, 26), crestinii s-au adunat inca de la inceputul Bisericii, in zi deDuminica, intr-un anumit loc, sa comemoreze invierea Domnului si sa celebreze a doua Sa venire, savarsind Taina Euharistiei, instituita de El insusi. In Epistola lui Barnaba, scrisa la sfarsitul secolului I, se spune: "De aceea,sarbatorim cu bucurie ziua a opta, dupa sambata, in care Hristos a inviat si, dupa ce S-a aratat, S-a inaltat la ceruri" , iar Invatatura celor doisprezece Apostoli indeamna: "Cand va adunati in duminica Domnului, frangeti painea si multumiti, dupa ce mai intai v-ati marturisit pacatele voastre, ca jertfa voastra sa fie curata".
Sfantul Iustin Martirul, pe la anul 150, ne ofera in prima sa Apologie descrierea Liturghiei euharistice astfel: "Hrana aceasta se numeste la noi euharistie. Nimeni nu poate participa la ea decat numai cel ce crede ca cele propovaduite de noi sunt adevarate si care a trecut prin baia iertarii pacatelor si a renasterii, traind mai departe asa cum ne-a transmis Hristos. Caci noi nu primim acestea ca pe o paine comuna si nici ca pe o bautura comuna: ci, dupa cum prin Cuvantul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, S-a intrupat si a avut in vederea mantuirii noastre si trup si sange, tot astfel si hrana transformata in euharistie prin rugaciunea cuvantului celui de la El, hrana aceasta prin care se hranesc sangele si trupurile noastre prin schimbare, am fost invatati ca este atat trupul, cat si sangele Acelui Iisus intrupat".
CAPITOLUL I
SFANTA LITURGHIE, STRUCTURA DE COMUNIUNE SI INAINTARE SPRE IMPARATIA LUI DUMNEZEU
Liturghia ortodoxa, al carui text este o sinteza facuta la Constantinopol din Liturghiile locale, folosite la Antiohia si Cezareea, are o structura care corespunde celor doua directii in care se misca Biserica in trimiterea ei in lume: cea apostolica, misionara si cea euharistica, pastorala.
De aceea Sfanta Liturghie, inima spiritualitatii crestine ortodoxe, misca Biserica in misiunea ei inlauntru si in afara. Fiecare savarsire a Sfintei Liturghii este un prilej si mijloc de inaintare spre Imparatia Sfintei Treimi si in acelasi timp de pregatire si trimitere in misiune. Hristos insusi ne conduce spre aceasta Imparatie prin cuvant, prin actele liturgice si prin puterea Sa pe care ne-o daruieste in Sfanta Euharistie. In intreaga Sfanta Liturghie se realizeaza intalnirea si comuniunea cu Hristos cel rastignit, inviat si inaltat, caci El este prezent si lucrator in diferite grade si moduri, mai intai prin cuvant si apoi prin impartasirea cu insusi Trupul si Sangele Sau. Cele doua vohoduri de la Liturghie sublineaza aceasta.
In afara de proscomidie, care a devenit un ritual in sine savarsit de preot, Liturghia este compusa din doua parti: liturghia catehumenilor, sau slujba cuvantului, adica partea kerigmatica, misionara si liturghia credinciosilor, sau slujba euharistica, adica partea sacramentala, pastorala sau eclesiala. Cele doua parti sunt strans legate intre ele, asa incat ele formeaza o singura slujba divina. Cuvantul cheama la comuniune si pregateste Euharistia, de aceea Liturghia Tainei euharistice urmeaza Liturghiei cuvantului si nu invers, caci Liturghia Tainei cere o pregatire. Liturghia cuvantului culmineaza si se implineste in Liturghia euharistica.
In prima parte a Liturghiei ne impartasim cu cuvantul si apoi, in partea a doua, cu insusi Trupul si Sangele lui Hristos, ca anticipare a impartasirii depline de El in Imparatia viitoare a lui Dumnezeu, asa cum ne rugam dupa impartasirea cu Sfintele Taine: "O, Pastile cele mari si preasfinte, Hristoase! O, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Dane noua sa ne impartasim cu Tine, mai cu adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale".
Caracterul kerygmatic si misionar al primei parti este dat in cantarea antifoanelor, compuse din versete din psalmi, a imnului "Unule-Nascut, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu", a fericirilor (Mt. 5, 3-12) si in special in lecturile biblice, Apostolul si Evanghelia, urmate de omilie sau comentariu. Prin toate acestea se transmite mesajul Evangheliei, credinta Bisericii. La aceasta parte sunt invitati toti, cei credinciosi dar si cei nebotezati si necredinciosi, caci Evanghelia are valoare universala, ea este adresata tuturor. Toti, credinciosi si necredinciosi sunt "cei chemati" prin cuvantul lui Dumnezeu, cei necredinciosi sa vina la credinta, sa primeasca Evanghelia mantuirii, cei credinciosi sa-si innoiasca si sporeasca credinta in vederea impartasirii euharistice.
"Trimiterea" sau chemarea misionara a Bisericii isi are temeiul ei profund in universalitatea mantuirii in si prin Iisus Hristos. Deja alegerea celor doisprezece Apostoli, care reprezinta cele douasprezece semintii ale lui Israel si apoi trimiterea lor in toata lumea: "mergeti si invatati toate neamurile" (Mt. 28, 19), "mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura" (Mc. 16, 15), indica universalitatea Evangheliei lui Iisus Hristos. Prezenta atator neamuri la pogorarea Duhului Sfant peste Apostoli (F.A. 2, 9-22) arata de asemenea "ca Domnul nu este partinitor, ci, in orice neam, celui ce se teme de El si face dreptate bineplacut ii este cuvantul pe care El l-a trimis fiilor lui Israel, binevestind pacea prin Iisus Hristos. Acesta este Domn al tuturor" (F.A., 10, 34- 26). Aceasta constituie una din ideile fundamentale ale Noului Testament pe care Biserica a aparat-o chiar de la inceputul ei si pe temeiul careia ea a primit in prima parte a Sfintei Liturghii si pe cei ce urmau sa vina la credinta si sa se boteze. La sfarsitul primei parti a Liturghiei preotul impreuna cu comunitatea se roaga pentru acestia: "si-i invredniceste pe dansii, la vremea potrivita, de baia nasterii celei de a doua, de iertarea pacatelor si de vesmantul nestricaciunii; uneste-i pe dansii cu sfanta Ta soborniceasca si apostoleasca Biserica si-i numara pe dansii cu turma Ta cea aleasa".
Caracterul sacramental al Liturghiei este dat in savarsirea Sfintei Euharistii, care este cultul de multumire a celor care au primit botezul si sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Daca in prima parte a Liturghiei Biserica cheama pe toti, crestini si necrestini, sa asculte si sa primeasca cuvantul lui Dumnezeu, in partea a doua ea savarseste cu cei credinciosi Sfanta Euharistie pentru a reinnoi si adanci in mod liturgic sacramental comuniunea cu Hristos a fiilor ei. Daca in prima parte ea hraneste pe toti cu cuvantul lui Dumnezeu, in partea a doua, ea ii impartaseste pe fiii sai cei pregatiti pentru aceasta cu insusi Trupul si Sangele Domnului. Cei ce se impartasesc impreuna se afla deja in unitatea si comuniunea credintei. De aceea, inainte de anaforaua liturgica, toti credinciosii spun prin vocea preotului: "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturisim" si apoi rostesc impreuna Simbolul credintei. In rugaciunea din Liturghia sfantului Vasile cel Mare de dupa prefacerea darurilor si inainte de impartasanie, preotul se roaga in numele tuturor: "Iar pe noi toti, care ne impartasim dintr-o paine si dintr-un potir, sa ne unesti unul cu altul prin impartasirea aceluiasi Sfant Duh". La sfarsitul Liturghiei credinciosii se impartasesc impreuna cu Trupul si Sangele Domnului pentru sporirea unitatii si comuniunii lor cu Hristos si intreolalta.
Marturiile Noului Testament sublinieaza atat legatura organica dintre jertfa si invierea Domnului si Taina Euharistiei (In. 6,51-56), cat si cea dintre Euharistie si taina Bisericii ca trup al lui Hristos: "Paharul binecuvantarii pe care noi il binecuvantam nu este oare impartasirea cu Sangele lui Hristos? Painea pe care noi o frangem nu este oare impartasirea cu Trupul lui Hristos? De vreme ce este o singura paine, noi cei multi, un singur trup suntem, fiindca toti dintr-o singura paine ne impartasim" (1 Cor., 10, 16-17). Indata dupa pogorarea Duhului Sfant, comunitatea crestina s-a constituit in jurul Tainei Euharistiei, savarsita in amintirea mortii si invierii Domnului, in ziua cea dintai a saptamanii, Duminica. Biserica nu poate fi definita numai ca o comunitate care se aduna in numele lui Hristos. Sensul ei eclezial, comunitar se desavarseste prin caracterul ei liturgic-euharistic. Identitatea Bisericii este de natura euharistica, de aceea s-a spus pe drept cuvant ca Taina Euharistiei este Taina Bisericii si a Imparatiei.
In Sfanta Euharistie Hristos Cel rastignit, inviat si inaltat ni Se daruieste noua si ne ia in comuniunea cu Sine, in comuniunea cu Dumnezeu cel in Treime. In daruirea lui Hristos fiecarui credincios in parte si comunitatii ca intreg si in actul daruirii responsorice a comunitatii, din puterea daruirii lui Hristos, se realizeaza comuniunea cea mai stransa a credinciosilor cu Hristos si intreolalta, de aceea fiinta Bisericii se reveleaza mai ales in Taina Euharistiei. Euharistia este cea mai importanta marturie si experiere a Imparatiei lui Dumnezeu aici in istorie. In Euharistie Biserica se reveleaza ca sacrament al Imparatiei lui Dumnezeu. Liturghia ortodoxa reia cu insistenta textele biblice care se refera la reconstituirea ce va avea loc la a doua venire a Domnului. In aceasta perspectiva, adunarea liturgica este o anticipare a adunarii eshatologice, cand El "va trimite pe ingerii Sai cu sunet mare de trambita, si pe cei alesi ai Sai ii vor aduna din cele patru vanturi, de la o margine a cerurilor pana la cealalta" (Mt. 24,31). Rugaciunea de dupa Axion din Liturghia sfantului Vasile cel Mare: "Inca ne rugam Tie, pomeneste Doamne sfanta, soborniceasca Biserica, cea de la o margine pana la cealalta a lumii, pe care ai castigat-o cu scump sangele Hristosului Tau si o impaca pe dansa" , este ecoul unei litanii de multumire ce se rostea in Biserica veche dupa impartasire: "Adu-ti aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca s-o izbavesti de tot raul si s-o desavarsesti in dragostea Ta si aduna din cele patru vanturi aceasta Biserica sfintita in imparatia Ta, pe care ai pregatit-o". "Dupa cum aceasta paine era imprastiata pe munti si fiind adunata a ajuns una, tot asa sa se adune Biserica Ta de la marginile lumii in imparatia Ta".
Scopul final al Sfintei Liturghii se implineste in actul impartasirii credinciosilor "deoarece de-abia prin aceasta se incheie Euharistia ca jertfa si ca Taina, caci abia acum se infaptuieste scopul ei de jertfa adusa Tatalui, dar si pentru sfintirea credinciosilor; abia acum se rosteste numele fiecarui credincios, ca la toate Tainele". Acest scop este amintit chiar in rugaciunea a doua pentru cei credinciosi pe care preotul o rosteste in taina: "Da lor sa-Ti slujeasca totdeauna cu frica si cu dragoste si intru nevinovatie si fara de osanda sa se impartaseasca cu Sfintele Tale Taine si sa se invredniceasca de cereasca Ta imparatie". Abia dupa impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului credinciosii pot canta: "Am vazut Lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne, ca Aceasta ne-a mantuit pe noi". Sfanta Liturghie este ca un fel de "paste" saptamanal in care se face trecerea "din moarte la viata si de pe pamant la cer" a celor ce participa cu pregatirea necesara si deplin la ea.
CAPITOLUL II
SFANTA LITURGHIE CA PREGATIRE SI TRIMITERE IN MISIUNE
Daca in Liturghia euharistica se realizeaza Biserica-trupul lui Hristos ca sacrament al Imparatiei lui Dumnezeu, tot in aceasta Hristos ne uneste cu Sine in misiunea, jertfa si invierea Lui, de aceea Sfanta Liturghie este si locul prin excelenta unde crestinii se pregatesc pentru misiune. Caci a fi in comuniune cu Hristos cel rastignit si inviat inseamna a fi patruns de iubirea lui fata de lumea pentru mantuirea careia El si-a dat viata si a te angaja in slujba infaptuirii Imparatiei lui Dumnezeu. Sfanta Liturghie se incheie de aceea cu un act de trimitere: "Cu pace sa iesim", exclama preotul, iar comunitatea raspunde: "intru numele Domnului". Cei care si-au reinnoit comuniunea cu Hristos in Sfanta Liturghie, inaintand cu El spre Imparatia lui Dumnezeu sunt trimisi in lume, dupa cum Apostolii au fost trimisi de Hristos, pentru a fi martori si marturisitori ai Lui, nu pentru a ramane in lume ci pentru a aduce lumea in Biserica. Prin comuniunea cu Hristos in Sfanta Liturghie, realizata prin cuvant, rugaciune si apoi prin impartasirea cu insusi Trupul si Sangele Sau, credinciosii devin martori ai lui Hristos, fara sa fi fost martori istorici ai Lui. Acum canta: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc", de aceea pot spune cu sfantul Apostol Ioan: "va vestim viata de veci care la Tatal era si care noua ni s-a aratat… ca si voi sa aveti partasie cu noi, iar partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau Iisus Hristos" (1 In. 1,2-3). Faptele Apostolilor mentioneaza in repetate randuri ca obstea primilor crestini sporea continuu (2,47), ca numarul ucenicilor se inmultea (6,7), ca in fiecare zi se adauga multime de barbati si femei (5,14; 2,41). "Si mana Domnului era cu ei si mare era numarul celor ce au crezut si s''au intors la Domnul" (11,21,24).
Intr-adevar, Biserica este o comunitate care creste in numar: "cei ce i-au primit cuvantul s-au botezat; si in ziua aceea s-au adaugat ca la trei mii de suflete" (F.A., 2,41). "Iar Domnul ii adauga zilnic Bisericii pe cei ce se mantuiau" (F.A., 2,47). "A adauga" nu inseamna a face nici prozelitism individual, nici a organiza "campanii misionare" cum fac gruparile sectare.
Propovaduirea Evangheliei vizeaza constituirea liturgica-sacramentala a trupului eclesial al lui Hristos. De aceea mobilitatea misionara a Bisericii tine de dinamica ritmului liturgic. Aceasta dinamica nu este decat raspunsul la intrebarea: ce face preotul cu harul preotiei, ce fac crestinii cu credinta si cu harul primit in sfintele Taine ? Ei trebuie sa predice, prin cuvantul si fapta lor, cu ecou, pentru ca cei din afara sa ajunga la intrebarea celor care au ascultat predica Apostolilor in ziua pogorarii Duhului Sfant: "Iar, ei auzind acestea, au fost patrunsi la inima si au zis catre Petru si ceilalti Apostoli; Barbati frati ce sa facem ? Iar Petru le-a zis: Pocaiti-va, si fiecare din voi sa se boteze in numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre si veti primi darul Sfantului Duh" (F.A., 2,37-38). In acest context parabola talantilor are o semnificatie misionara deosebita. Primirea credintei si a harului mantuitor implica mijlocirea lor si altora ca lauda si multumire adusa lui Dumnezeu pentru ele: "Ca tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua si ceea ce i se pare ca are" (Mt. 25, 29). Toti marii comentatori vad, de asemenea, in parabola fiului risipitor o parabola a Bisericii si a lumii. "Un om avea doi fii" (Lc., 15,11). La fel se poate spune si despre Biserica: ea are doi fii, pe cel credincios si pe cel chemat. In nici un caz ea nu trebuie sa uite sau sa abandoneze pe "celalalt fiu".
Prin urmare, Sfanta Liturghie este jertfa de multumire a Bisericii adusa lui Dumnezeu de Hristos si Biserica Sa. Ea are insa si o dimensiune misionara importanta. Intr-un anumit sens misiunea tine de ritmul liturgic al Bisericii. Misiunea este in mod esential un act de marturie (1 In. 1, 1-5), ea presupune viata traita in stransa comuniune cu Dumnezeu. Nu poti depune marturie adevarata despre ceea ce nu ai experiat. Or, comuniunea cu Dumnezeu se realizeaza in mod culminant in Sfanta Liturghie care este o inaintare spre Imparatia Lui.
Liturghia arata ca adorarea lui Dumnezeu "in duh si-n adevar" (In., 4,24) este nedespartita de anamneza, adica de amintirea publica a istoriei mantuirii in totalitatea ei, a Vechiului si a Noului Testament si de lauda si multumirea adusa lui Dumnezeu pentru mantuirea daruita in Fiul Sau. Prin cult in general, prin lecturile biblice, prin imnele dogmatice doxologice, mesajul crestin patrunde in ritmul vietii de toate zilele a credinciosilor. Si aceasta prin Sfanta Liturghie cu atat mai mult, cu cat in ea sunt amintite si actualizate principalele acte ale istoriei mantuirii. Doxologia liturgica ramane de aceea cea mai vie si cea mai autentica expresie a Traditiei apostolice si patristice. In cult si in locasul bisericii, istoria mantuirii este reprezentata in icoane si simboluri, iconografia fiind cea mai directa si explicita metoda de ilustrare si interpretare a evenimentelor din istoria mantuirii.
Din aceste motive cultul, in general, si in special Sfanta Liturghie constituie locul in care crestinii sunt pregatiti pentru misiune, pentru a fi martori, adica vestitori, traitori si implinitori ai Evangheliei lui Hristos. Sfanta Liturghie constituie de aceea punctul de plecare si de sosire a misiunii crestine autentice.
"Liturghia nu este fuga de viata, ci o continua transformare a vietii dupa modelul care este Iisus Hristos, gratie puterii Duhului Sfant. Daca este adevarat ca in Liturghie auzim nu numai mesajul lor, dar si anticipam, in marele eveniment al eliberarii de pacat, comuniunea noastra cu persoana lui Hristos prin prezenta reala a Duhului Sfant, atunci acest eveniment al incorporarii noastre in trupul lui Hristos - aceasta transfigurare a fiintei noastre intr-un madular al lui Hristos - trebuie sa fie clar si proclamat prin toata viata noastra. Liturghia trebuie sa se prelungeasca in situatiile personale de toate zilele. Fiecare credincios in parte este chemat sa intretina o evlavie tainica, pe altarul inimii sale, ca sa traduca in viata propovaduirea Vestii celei Bune "pentru intreaga lume". Fara aceasta continuare, Liturghia ramane pe jumatate neterminata. Deoarece prin evenimentul euharistic noi suntem incorporati in Hristos, pentru a sluji lumea a fi jertfiti pentru ea, noi trebuie sa dam expresie in diaconia practica, in viata comunitara, noua noastra fiinta in Hristos, Care este Slujitorul tuturor. Jertfa Euharistiei trebuie prelungita in jertfe personale pentru cei aflati in nevoie, fata de fratii si surorile pentru care a murit Hristos. Pentru ca Liturghia este participarea la marele fapt al eliberarii de sub dominatia puterilor demonice, atunci prelungirea Liturghiei in viata inseamna o continua eliberare de sub puterile raului care lucreaza inlauntrul nostru, o constanta reorientare si deschidere catre idei si eforturi vizand eliberarea persoanelor umane din toate structurile demonice ale nedreptatii, exploatarii, agoniei si insingurarii, si crearea unei adevarate comuniuni de persoane in iubire".
CAPITOLUL III
ASPECTUL MISIONAR AL SFINTEI LITURGHII
Liturghia este un mediu de prezenta si putere divina, o comuniune de har dumnezeiesc, o bucurie pascala prelungita peste veacuri.
Cina cea de Taina, Jertfa de pe Cruce nu raman acte izolate in istoria si viata Bisericii. De la aceasta izolare le-a salvat insusi Domnul cand a instituit Euharistia si cand a conditionat intrarea in imparatia cerurilor de impartasirea cu Sfintele Taine. Dar aceasta aducere in prezent a evenimentelor trecute din viata lui Iisus nu este doar o amintire. Dumnezeu este prezent in toate lucrarile harice ale Bisericii, prin energiile sale. In plus, Liturghia este manifestarea obiectiva a unei prezente ipostatice a Fiului, fiindca pe Sfantul Altar se afla insusi Domnul, nu numai darul Sau .
In procesul Liturghiei sunt atrasi nu numai crestinii ca persoane individuale ci si comunitatea ca atare. Vocatia misionara a Bisericii este comuna, nu numai individuala. Comunitatea liturgica este o comunitate misionara, ea este o marturie vizibila pentru convertirea altora.
Sfanta Liturghie este o inaintare impreuna spre Imparatia lui Dumnezeu si in acelasi timp un loc in care crestinii se pregatesc pentru misiune. Ei sunt chemati sa medieze comuniunea cu Dumnezeu pe care o celebreaza in Liturghie si altora. De aceea Sfanta Liturghie se incheie cu un act de trimitere: "Cu pace sa iesim!". Aceasta trimitere liturgica se exercita prin marturia evanghelica, chemarea la convertire si iubirea aproapelui.
Biserica are nevoie de marturia evanghelica a fiecarui credincios, caci "nici un dar nu e asa bine primit de Dumnezeu de la noi ca acela de aduce suflete cuvantatoare prin pocainta. Caci toata lumea nu are un pret deopotriva cu al unui suflet. Lumea trece, iar sufletul e nestricacios si ramane. Drept aceea nu ferici pe cei ce aduc bunuri; ci fericeste pe cei ce aduc lui Hristos oi cuvantatoare". "Toti trebuie sa ne aducem pe noi insine daruri lui Dumnezeu, dar si unii pe altii, pentru ca toti ne-am fost dati unii altora ca daruri de catre Dumnezeu. Insa nu ne putem aduce unii pe altii daruri lui Dumnezeu ca pe niste obiecte, ci ca pe niste subiecte, prin libertatea pe care ne-o sporim unii altora, si imbogatiti in legaturile intre noi. Aducand pe altii ca daruri sau aducandu-ne aceia pe noi, se aduc si ei insisi sau ne aducem si noi insine, dar indemnati unii de altii. Rostul nostru este deci sa ne indemnam la aceasta. Iar aceasta o facem indemnandu-ne unii pe altii sa parasim pacatele, pocaindu-ne. Caci pacatul nu este altceva decat un refuz al omului de a se aduce dar lui Dumnezeu. Iar la trezirea pocaintei in altii avem fiecare un rol important, infaptuit prin cuvantul, dar mai ales prin pilda noastra".
Ca loc al intalnirii cu Hristos cel rastignit, inviat si inaltat, Sfanta Liturghie, de la inceput pana la sfarsit, de la proscomidie pana la impartasirea creinciosilor cu Trupul si Sangele Domnului, ca si prin intreaga ambianta in care se desfasoara ea in Biserica, este o epifanie treptata a prezentei personale, duhovnicesti a lui Hristos, in care se disting mai multe moduri ale prezentei si lucrarii Lui ca tot atatea cai de intalnire si comuniune cu noi, toate conducand in final pe credinciosi spre impartasirea si comuniunea deplina euharistic-sacramentala cu El. Prin aceasta prezenta si lucrare a lui Hristos se inaugureaza o treapta noua a relatiei personale cu El a fiecarui credincios, desi aceasta are loc in cadrul comunitatii, in relatie sau comuniune cu ceilalti credinciosi.
Liturghia - este mijlocul prin care Dumnezeu vine si se impreuna cu noi, dar si mediul dumnezeiesc in care crestinul se face capabil - daca voieste - de aceasta impreunare. In ansamblul ei, fiind o reprezentare a iconomiei divine, ea contribuie a ne pregati pentru o gustare mai adevarata a Celor dumnezeiesti. Din acest punct de vedere ea este o mistagogie, o initiere tainica, talcuind sensul adanc al iconomiei. Ea are forta de a deschide Cuvintele Scripturii si constituie mijlocul de a face sa traiasca Logosul pe pamant. Liturghia retraieste misterul crestin, reactualizand istoria si drama Fiului lui Dumnezeu, dand viata cuvintelor si faptelor Domnului .
CONCLUZII
Tema fundamentala, directa sau subiacenta a intregii propovaduiri a lui Iisus o constituie Imparatia lui Dumnezeu. Pentru realizarea acesteia S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, pentru infaptuirea ei Si-a desfasurat Iisus intreaga Sa activitate si pentru ea Si-a jertfit viata.
Propovaduirea lui Iisus nu se limita insa numai la cuvantul de invatatura, ci era intregita si sprijinita de ajutorarea efectiva a ascultatorilor avizati la aceasta. Martorii activitatii lui Iisus consemneaza in consecinta: "Si a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta intru popor" (Mt. 4, 23).
Astfel, taumaturgiile savarsite de El sunt si manifestari ale Imparatiei si o confirmare a misiunii Sale: "Dar daca Eu ii scot pe demoni cu degetul lui Dumnezeu, iata ca imparatia lui Dumnezeu a ajuns la voi" (Lc. 11, 20).
Impotriva tendintei de orizontalizare a misiunii crestine si a transformarii diaconiei Bisericii intr-un activism social, fara un ideal crestin clar, trebuie accentuat faptul ca scopul misiunii crestine este sa medieze comuniunea cu Hristos necrestinilor sau crestinilor numai cu numele, comuniune ce se realizeaza in mod exemplar in Biserica prin Taine si Liturghie.
Sfanta Liturghie este prezenta continua a lui Hristos cel rastignit, inviat si inaltat in misiune. Ea este savarsita de catre Biserica in numele lumii intregi pentru convertizarea ei. Comunitatea crestina care celebreaza Liturghia este nu numai icoana realizarii comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii si a unitatii credinciosilor in trupul lui Hristos, fara exceptie si deosebiri. Ea este nu numai bastionul de care se izbesc neputincioase puterile lumii. Ea este de fapt chemarea misionara adresata de catre Biserica lumii intregi si propovaduirea doxologica a Imparatiei lui Dumnezeu, prezente si viitoare. Liturghia este puterea misionara care, nu numai ca a mentinut comunitatea Bisericii in timpurile grele ale persecutiilor, ci ea conduce, prin mijlocul oricarei saracii, spre Imparatia lui Dumnezeu.
Misiunea Bisericii vizeaza transpunerea omului si a lumii in acest ritm liturgic, euharistic si pascal, in asteptarea activa a transfigurarii depline in Imparatia lui Dumnezeu, de unde rezulta si caracterul ei liturgic. Diaconia eclesiala este o componenta a misiunii crestine, dar ea se implineste in transpunerea omului in aceasta stare liturgica si incorporarea lui in ritmul liturgic al Bisericii.
Stefanel Gheorghe
stefanel gheorghe
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius