altmarius

cultură şi spiritualitate

În actualitate

Serile Lipatti

Marţi, 8 Octombrie 2013 , ora 18.00 
 
Marți, 8 octombrie 2013, ora 18, vă invităm la conacul Lipatti pentru o seară muzicală în compania unui pianist de renume, Viniciu Moroianu, care va delecta audiența cu versiuni interpretative ale unor compoziții de Beethoven, Paladi și Silvestri.

În preambulul artistic, pianistul debutant Abel Corban va prezenta Preludiu și fugă în la minor BWV 889 a lui J.S. Bach, Poisson d’or a lui C. Debussy, dar și Piesă de concert nr. 3 a lui C. Silvestri.

Primul recital al pianistului Viniciu Moroianu a fost la vârsta de 10 ani, iar primul concert cu orchestra la 14 ani. De atunci, Viniciu Moroianu este câștigătorul locului III la concursul internațional de pian La Guilde Française des Artistes Solistes, Paris, 1979 și premiul II la Concursul Internațional George Enescu, București, 1991 și a ajuns să dețină un vast repertoriu pianistic și o activitate concertistică care însumează peste 650 de apariții în fața publicului. Recitalurile de la Paris, Roma, Berlin, Veneția, Graz, San Jose și Palm Beach sunt completate de concerte cu orchestra la Ateneul Român din București, precum și în renumite săli din Chișinău, Berlin, Budapesta, Atena și Bratislava.

Viniciu Moroianu este recunoscut drept mare interpret al lucrărilor enesciene și al celor scrise de Lipatti. De altfel, doctoratul său tratează personalitatea și creația interpretativă și componistică a lui Dinu Lipatti.

Încă din primii ani de studiu, pianistul Abel Corban devine laureat la concursuri naționale și internaționale, obținând numeroase premii, dintre care amintim "Miniatura Romantica" - Galati, "Carl Czerny" - Piatra Neamt," George Georgescu" - Tulcea, "Primavara Artelor" - Bacau, "Emanuel Elenescu" - Piatra Neamt. Debutul cu orchestra a fost la 16 ani alături de Filarmonica “ Mihail Jora” din Bacău. În prezent este student la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti și susţine recitaluri în străinătate, în Austria, la Viena, Melk, Hollabrunn, Linz; în Cehia, la Praga; în Italia la Torino și Roma; dar şi în ţară, în Bucureşti, la Tescani, Bacău, Cluj, Botoşani, etc.

Vă așteptăm în parcarea Consiliului Județean Argeș la ora 17.15 pentru a vă conduce către seara muzicală de la Conacul Lipatti (Ciolcești, com. Leordeni, jud. Argeș), pe care o vom petrece în compania artiștilor Viniciu Moroianu și Abel Corban. Consiliul Județean Argeș asigură transportul gratuit al publicului la locul evenimentului, punând la dispoziție un autocar. Intrarea la eveniment este, de asemenea, gratuită.

Festivalul Serile Lipatti este un eveniment organizat de Asociația Art à la carte, ce se desfășoară sub egida marii valori culturale Dinu Lipatti, reintegrat și conștientizat în viața culturală argeșeanăEvenimentul nostru, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi cofinanţat de Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Argeş și Primăria Leordeni, are ca parteneri Muzeul Județean Argeș, Filarmonica din Pitești, Filarmonica George Enescu, Societatea Română de Radiodifuziune - Serviciul Patrimoniu, Centrul Cultural Pitești, ca sponsor principal: VOLKSBANK, precum și sponsorii: PKF Consultor și Vel Pitar și partenerii media: Adevărul, Observator Cultural, Antena 1 Pitești, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Magic FM, Muscel TV, Ziarul Argeșul, Bitpress, Obiectiv Argeșean, Zile și Nopți, Port.ro, iConcert.ro.

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor