altmarius

cultură şi spiritualitate

Sensurile lecturilor biblice în perioada Triodului

Marţi, 16 aprilie 2013

În timpul Postului Mare, slujbele Bisericii sunt mai lungi decât în cealaltă perioadă a anului, de aceea imnele şi lecturile scripturistice reprezintă o adevărată hrană duhovnicească, menite să suplinească hrana trupească, acum mai sărăcăcioasă. Scopul postului unit cu citirea din Sfintele Scripturi este, aşadar, o întoarcere a voinţei către Dumnezeu şi o întărire a sufletului asupra trupului. Prin aceasta, trupul nu mai este un zid despărţitor al omului în faţa altora, ci un transparent luminos şi un mijloc de comunicare. Trupul care constituie pereţii sufletului devine străveziu, fiind copleşit de lumina sufletului din el. În afară de lecturile din Noul Testament rezervate zilelor în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie (sâmbăta şi duminica) şi lecturile speciale din Evanghelie din timpul săptămânii Sfintelor Pătimiri, lecturile Triodului sunt din Vechiul Testament. Această rânduială liturgică a citirii Vechiului Testament în perioada Triodului are o semnificaţie aparte, ea fiind o pregătire în vederea Paştelui, deoarece, începând cu acesta, orice lectură din Vechiul Testament încetează pentru a face loc Noului Testament. Se realizează astfel trecerea de la prefigurare la realitate şi adevăr. Lecturile din Vechiul Testament poartă numele de „paremii“, adică proverbe, pilde, parabole, şi „catisme“, adică şederi sau pauze. În general, paremiile se citesc la serviciile religioase de seară. Astfel, le întâlnim la slujba Vecerniei, când aceasta este unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sau cu Liturghia Darurilor înainte sfinţite. Se citesc „Facerea“ şi „Ieşirea“ pentru că în timpul postului se urcă până la începuturile istoriei creştinismului, iar credincioşii retrăiesc tot ceea ce ţine de făgăduinţele lui Dumnezeu. Cărţile profetice „Isaia“ şi „Iezechiel“ se impun, deoarece profeţiile mesianice au o asemenea exactitate la Isaia, încât profetul a fost numit „evanghelistul Vechiului Testament“. La profetul Iezechiel, capitolul 37, ce cuprinde profeţia „oaselor“, citit la Utrenia Sâmbetei celei Mari, este unul dintre cele mai clare texte referitoare la Înviere. (Ştefan Sfarghie)


Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor