Seneca - Despre subiectele cartilor

[altmariusideea]

Mă întrebi despre un subiect care îmi era limpede în sine, pentru că îl ştiam bine; numai că este un subiect asupra căruia nu vreau să revin acum, pentru că nu mi-e uşor să-mi amintesc. Se întîmplă uneori ca foile cărţilor să se lipească între ele, pentru că au rămas mult timp nedesfăcute: îmi dau seama că asta mi s-a întîmplat şi mie; spiritul trebuie rînduit şi toate cunoştinţele care s-au adunat acolo se cuvine să fie mereu trecute în revistă, pentru a fi gata de oricîte ori e nevoie de ele. Aşadar, să lăsăm deocamdată subiectul acesta: cere multă muncă şi mare atenţie. Îl voi relua de îndată ce voi fi în stare să pot sta vreme îndelungată într-un singur loc.

Despre unele subiecte se poate scrie chiar mergînd în trăsură, altele cer un pat, linişte şi singurătate. Şi totuşi, chiar în zilele acestea, cînd sînt cu totul absorbit de o mulţime de treburi, se cuvine să fac ceva. Ne apar mereu ocupaţii noi: noi le semănăm şi de aceea dintr- una singură apar mai multe. Apoi ne îngăduim o amînare: „Cînd termin asta, mă voi pune pe treabă, cu tot sufletul” sau „Cum închei lucrul ăsta plicticos, mă dedic studiului.”

Filozofiei nu trebuie să i te dedici cînd ai timp liber, ci trebuie să ai timp liber ca să te dedici filozofiei; se cuvine să lăsăm deoparte tot restul şi să ne ocupăm numai de ea: chiar dacă viaţa merge de la copilărie pînă la bătrîneţea cea mai înaintată, timpul pentru filozofie nu este niciodată destul. Nu contează prea mult dacă treci pe lîngă filozofie ori întrerupi studierea ei; nu se opreşte în locul în care ai întrerupt, ci, ca o coardă care, întinsă, e brusc părăsită, se întoarce în punctul de unde a pornit pentru că i-a lipsit continuitatea. Nu se cuvine să daţi îndărăt în faţa însărcinărilor: nu vă grăbiţi să le încheiaţi, ci eliberaţi-vă de ele. Nu există o perioadă nepotrivită pentru un studiu rodnic; şi totuşi, există oameni care nu se dedică studiului, şi totuşi pretind că sînt scufundaţi în acesta.

„Apare însă mereu o piedică.” Cu siguranţă, nu pentru cineva care are spiritul mereu mulţumit şi sprinten: mulţumirea este mai mică dacă cineva încă nu a atins desăvîrşirea, dar bucuria înţeleptului este statornică, nu există nici pricină, nici răsturnare a sorţii care să o întrerupă; el este mereu şi pretutindeni senin. Nu depinde de alţii, nu aşteaptă bunăvoinţa sorţii ori a oamenilor. Fericirea lui este lăuntrică; s-ar putea micşora dacă ar veni din afară – numai că la el se naşte înăuntru. Uneori intervine cîte un element exterior care îi aduce aminte că este muritor, dar are puţină greutate şi îl atinge numai la suprafaţă; trece pe lîngă el cîte o neplăcere, dar binele desăvîrşit este solid înrădăcinat. Tot aşa, unele boli sînt superficiale, cum ar fi o erupţie pe piele ori o mică rană pe un trup sănătos şi robust: răul nu are rădăcini adînci. 
Ramîi cu bine.

Seneca