Seneca - Despre scrisori

[altmariusideea]

Scrisoarea ta mi-a făcut plăcere, m-a scos din lîncezeală şi mi-a înviorat memoria, care era de-acum leneşă şi înceată. De ce, dragul meu prieten, nu ar trebui să crezi că cea mai bună cale de a atinge fericirea este convingerea că singurul bine este virtutea? Dacă cineva consideră că altele sînt bunurile, ajunge să fie în puterea sorţii şi supus bunului-plac al altcuiva: numai cel care îşi închide tot binele în virtute este fericit în sinea sa.

Unul suferă pentru că şi-a pierdut copiii, un altul este îngrijorat pentru că sînt bolnavi, un altul e întristat pentru că sînt necinstiţi şi înglodaţi în ruşine; pe unul îl vei vedea suferind din dragoste pentru femeia altuia, pe altul – din dragoste pentru femeia sa. Nu va lipsi cîte unul care să se frămînte pentru un eşec în alegeri ori altul care, în schimb, să fie sufocat de vreo însărcinare publică. Gloata cea mai mare însă de nefericiţi e cea chinuită de aşteptarea morţii, ce se iţeşte din toate părţile: nu este loc din care să nu răsară. De aceea, ca soldaţii care străbat o regiune duşmănoasă, trebuie să se uite de jur-împrejur şi să-şi răsucească grumazul la orice zgomot; cine nu-şi smulge din piept spaima aceasta, trăieşte cu inimă tremurîndă.

Se întîmplă să vezi oameni aruncaţi în exil şi lipsiţi de toate bunurile; se întîmplă să vezi oameni săraci – şi este soiul cel mai amarnic de sărăcie – în mijlocul bogăţiilor lor; se întîmplă să vezi naufragiaţi, ori oameni care au trecut printr-o încercare asemănătoare: furia ori invidia mulţimii, arma ucigătoare împotriva celor mai buni, i-a lovit pe neaşteptate, ca o furtună iscată cînd cerul e senin şi neameninţător, ori ca un trăsnet venit dintr-odată care, atunci cînd loveşte, face să se cutremure şi vecinătăţile. Dacă cineva se află prea aproape de trăsnet, rămîne ţeapăn întocmai ca unul care a fost lovit – tot aşa, în necazurile aduse de violenţă, dacă unul singur are de suferit, atunci toţi se tem şi se frămîntă, deopotrivă cu cel lovit, la gîndul că pot avea şi ei aceeaşi soartă.

Necazurile neaşteptate care îi ating pe alţii îi preocupă pe toţi. Păsările se sperie chiar la şuierul praştiei care nu şi-.a atins ţinta: la fel ne frămîntăm şi noi, nu doar pentru o lovitură, ci şi pentru un zgomot. Un om nu poate fi fericit dacă se lasă pradă acestor spaime fără temei, Fericit este numai cel ce nu se teme; între bănuieli, se trăieşte rău.

Dacă cineva se ataşează prea tare de bunurile aduse de soartă, apar motive nemăsurate de tulburare, ce nu pot fi stinse; există o singură cale pentru cel care vrea să se pună la adăpost: să dispreţuiască bunurile exterioare şi să fie mulţumit de ceea ce este moral. Dacă se gîndeşte cineva că există ceva mai bun decît virtutea ori vreun bine dincolo de ea, atunci priveşte înspre bunurile pe care soarta le împrăştie şi aşteaptă cu îngrijorare să-i fie azvîrlite daruri. Ramîi cu bine.

Seneca