Seneca - Despre procese

[altmariusideea]

Îmi scrii că eşti îngrijorat de rezultatul unui proces pe care ţi l-a intentat furia unui duşman de-al tău; şi te gîndeşti că eu te voi îndemna să te gîndeşti singur la tot ce e mai bun şi să te linişteşti cu speranţe călduţe. Dar ce nevoie e să o iei înaintea nenorocirilor, să le anticipezi dacă, atunci cînd se produc, trebuie să le suporţi tot prea devreme; de ce să-ţi strici prezentul de teama viitorului? Neîndoielnic, este semn de prostie să fii nefericit azi pentru că vei fi cîndva nefericit. Eu doresc însă să te îndrum spre seninătate pe o altă cale: dacă vrei să te scuturi de orice grijă, gîndeşte-te că se va întîmpla negreşit lucrul de care te temi şi, oricare ar fi răul acela, măsoară-l cu tine însuţi şi cercetează-ţi apoi cu atenţie spaima: cu siguranţă vei înţelege că răul de care te temi nu este grav şi nu va dura mult timp.

Nu e greu să găseşti pilde care să te încurajeze: există în fiecare generaţie. Adu-ţi în memorie o epocă la întîmplare din istoria noastă sau a altora: ţi se vor arăta oameni însemnaţi fie prin maturitatea lor spirituală, fie prin avîntul lor nobil. Dacă vei fi condamnat, ţi se poate întîmpla ceva mai amarnic decît exilul sau temniţa? Sau ceva mai înspăimîntător decît schingiuirea sau moartea? Cercetează nenorocirile acestea una cîte una şi aminteşte-ţi de oamenii care le-au privit cu dispreţ; nu trebuie să îi cauţi, ci doar să alegi dintre ei. 

Rutilius şi-a suportat condamnarea de parcă pentru el nimic altceva nu ar fi fost mai grav decît un renume prost. Metellus şi-a suportat exilul cu curaj, Rutilius – chiar cu voie-bună: unul i-a dăruit statului întoarcerea sa, celălalt i-a refuzat întoarcerea sa lui Sulla, căruia nimeni nu-i refuza nimic atunci. În temniţă, Socrate a continuat să discute filozofie şi nu a voit să fugă, chiar dacă era cine să i-o promită; a rămas pentru a-i elibera pe oameni de frica stîrnită de cele două nenorociri năprasnice: moartea şi temniţa. Mucius şi-a întins mîna în foc. Arsura e o durere violentă: cu cît mai violentă este dacă o faci din propria ta voinţă! Ai în faţa ochilor un om lipsit de erudiţie, ce nu a primit nicio învăţătură care să-l pregătească pentru moarte ori pentru suferinţă, în afară de vigoarea sa militară: şi-a ales singur o pedeapsă pentru o încercare deşartă. A stat neclintit privindu-şi mîna cum arde în focul duşmanilor lui, fără să o ridice, lăsînd-o să piară pînă la os: duşmanul i-a îndepărtat mîna de foc. Ar fi putut împlini în tabăra aceea militară un act cu final mai bun, dar nu mai plin de curaj. 

Vezi bine că virtutea este mai repede gata să înfrunte primejdii decît este cruzimea gata să le impună. Ramîi cu bine.
Seneca