Seneca - Despre moarte

[altmariusideea]

Am citit zilele acestea un preambul de-a dreptul ruşinos al unui autor care, de altfel, nu este lipsit de elocinţă: „De-aş putea muri”, zice el, „cît mai grabnic!” Om smintit ce eşti, îţi doreşti ceva ce îţi aparţine. „De-aş putea muri cît mai grabnic!” Poate că, în mijlocul acestor vorbe, ai devenit bătrîn; altminteri, ce te ţine în loc? Nimeni nu te opreşte: ia-o pe unde ţi se pare că e bine; alege orice pofteşti din natură şi oferă-ţi o cale de scăpare. Elementele prin care este rînduită lumea sînt acestea: apa, pămîntul, aerul, iar acestea toate sînt fie temeiuri ale vieţii, fie instrumente ale morţii. „De-aş putea muri cît mai grabnic!” Acest „cît mai grabnic” ce înseamnă oare pentru tine? Ce zi anume îi meneşti? Se poate întîmpla mai repede decît doreşti tu. Sînt vorbele ce vin dintr-o minte slabă, care, prin ele, doreşte să trezească mila. Cel care îşi doreşte să moară, nu voieşte să moară. Cere-le zeilor viaţă şi sănătate: dacă te-ai hotărît să mori, cel dintîi avantaj al morţii e faptul că nu mai ai deloc dorinţe.

Să ne aplecăm asupra acestor chestiuni, dragul meu Prieten, să ne educăm spiritul cu ele. Aceasta este înţelepciunea, acesta este faptul de a fi înţelept – iar nu exersarea unei sterpe subţirimi a spiritului, cu mici discuţii deşarte. Soarta ţi-a pus dinainte atît de multe probleme, tu încă nu le-ai găsit o rezolvare: şi încă mai stai la zeflemele? Este purtare de smintit ca, odată dat semnalul de începere a luptei, să loveşti în gol. Lasă deoparte armele acestea de jucărie: este nevoie de arme adevărate. Spune-mi în ce fel pot evita ca tristeţea şi teama să-mi tulbure spiritul, cum să mă scutur de greutatea pasiunilor mele tainice. Este nevoie să facem ceva. 

„Înţelepciunea este un bine, faptul de a fi înţelept nu este un bine”: ajungem în felul acesta să afirmăm că nu sîntem înţelepţi, iar toată această strădanie este luată în rîs pentru că este menită unei acţiuni fără rost. Şi ce ai spune dacă ai şti că se pune întrebarea dacă nu cumva este un bine înţelepciunea viitoare? Te rog, poate că te îndoieşti dacă spicul de grîu e neştiutor în privinţa recoltei pe care o va aduce, şi că băieţandrul, oricare i-ar fi forţele şi vigoarea trupului, nu-şi dă seama care îi va fi puterea în adolescenţă? Unui bolnav, cîtă vreme este bolnav, nu-i este de niciun folos sănătatea lui viitoare, tot aşa cum o odihnă ce va veni după multe luni de zile nu-i poate reda acum forţele unui alergător ori unui luptător. 

Toţi ştiu că nu este un bine cel ce urmează să vină, tocmai pentru că va trebui să vină. Un bine este de folos, fără îndoială; şi poate fi de folos ceea ce există în prezent. Dacă nu este de folos, nu este un bine; dacă este de folos, există de-acum. Voi deveni înţelept; acesta va fi un bine atunci cînd se va întîmpla: pînă atunci, nu este un bine. Mai întîi este nevoie ca ceva să existe, abia apoi poate avea o anumită calitate. 28. Spune-mi, rogu-te, cum poate fi un bine ceva ce încă nu există? Şi cum voieşti să- ţi dovedesc mai bine că un lucru nu există decît spunîndu-ţi: „va fi”? Este limpede că ceea ce va fi, încă nu este. Va veni primăvara: ştiu că acum este iarnă. Va veni vara: ştiu că nu este vară. Dovada cea mai vădită că ceva nu există este faptul că va exista. Voi fi înţelept; sper că voi, fi, numai că deocamdată încă nu sînt; dacă voi deţine binele acela, voi fi la adăpost de răul acesta. Voi fi înţelept: de aici poţi înţelege că încă nu sînt. Nu pot deţine în acelaşi timp acest bine şi acest rău; binele şi răul nu există laolaltă şi nu se pot găsi alături, în aceeaşi persoană.

Să lăsăm deoparte aceste fleacuri pline de subtilitate şi să ne aplecăm asupra subiectelor care ne pot fi de vreun folos. Dacă cineva, plin de nelinişte, dă fuga să cheme moaşa pentru fiica sa care stă să nască, nu se opreşte să citească afişul jocurilor din circ şi ordinea în care ele se succedă; cel care se grăbeşte spre casa sa cuprinsă de flăcări nu stă să examineze tabla de joc, ca să se gîndească în ce fel îşi poate elibera vreo piesă blocată. Numai că, pe Hercule, de pretutindeni ţi se vestesc asemenea nenorociri: casa în flăcări, copiii în primejdie, patria aflată sub asediu, bunurile jefuite; adaugă la acestea naufragiile, cutremurele şi toate celelalte posibile pricini de necaz: tulburat de atîtea gînduri, ai oare timp să te ocupi de asemenea amuzamente? Cauţi deosebirea dintre înţelepciune şi faptul de a fi înţelept? Legi şi dezlegi noduri în vreme ce te apasă o asemenea povară?

Firea nu a fost generoasă cu noi dăruindu-ne atîta belşug de timp încît să ne rămînă şi ceva de risipit. Vezi bine cît de mult au piedut chiar şi cei mai atenţi: ceva timp ne răpesc bolile noastre, ceva, ale celor dragi nouă; ceva timp ne răpesc treburile noastre, ceva, cele publice; somnul, mai apoi, ne smulge jumătate din viaţă. La ce bun să ne pierdem cu prostii cea mai mare parte din timpul acesta atît de strîmt şi de iute, care ne duce şi pe noi? Spiritul, de altfel, ia obiceiul de a se amuza. în loc să se îngrijească de sine, şi să facă din filozofie un divertisment, în loc să-i fie un leac. Nu ştiu ce deosebire să fie între înţelepciune şi faptul de a fi înţelept: ştiu că pentru mine nu are nicio importanţă dacă o ştiu ori nu o ştiu. Spune-mi: cînd voi fi aflat deosebirea dintre înţelepciune şi faptul de a fi înţelept, voi deveni înţelept? De ce mă faci să zăbovesc mai mult asupra unor termeni legaţi de înţelepciune decît asupra lucrărilor ei? Fă-mă mai puternic, fă-mă mai liniştit, fă-mă să fiu egalul sorţii – ba chiar mai presus de ea. Căci voi putea să-i fiu mai presus, dacă mă voi concentra asupra acestui scop în tot ce învăţ. Rămîi cu bine.

Seneca