Seneca - Despre idei

[altmariusideea]

Iarăşi mi te alinţi şi spui că firea şi, mai apoi, soarta s-au purtat rău cu tine – numai că nu ţine decît de tine să te smulgi din mulţime şi să ajungi la cea mai înaltă fericire îngăduită oamenilor. Filozofia oferă, între altele, acest avantaj, că nu ţine cont de genealogie: toţi, dacă ne întoarcem la originea dintîi, descind din zei. Tu eşti cavaler roman şi la acest statut te-a dus strădania ta; dar, pe Hercule, sînt mulţi cei care nu au dreptul, în teatru, la primele paisprezece rînduri, şi nici senatul nu îi primeşte pe toţi; şi în domeniul militar oamenii meniţi faptelor dificile şi pline de primejdie sînt aleşi cu atenţie: înţelepciunea, în schimb, este deschisă tuturor, toţi sîntem îndeajuns de nobili pentru ea. Filozofia nu respinge pe nimeni, nu alege pe nimeni: îşi revarsă lumina asupra tuturor.

Socrate nu era patrician; Cleanthes îşi trăgea singur apa din puţ şi îşi uda grădina; filozofia nu l-a primit pe Platon ca om nobil, ci l-a înnobilat: de ce îţi pierzi speranţa că poţi deveni asemenea lor? Toţi sînt înaintaşii tăi, dacă vei fi demn de ei; şi vei fi, dacă te convingi de îndată că nimeni nu este mai nobil decît tine. Pentru noi toţi, cei care au trăit mai înainte sînt la fel de mulţi; originea noastră trece dincolo de limitele memoriei omeneşti. Platon susţine că nu exista rege să nu descindă dintr-un sclav şi nu exista sclav să nu descindă dintr-un rege. Felurite întîmplări, de- a lungul veacurilor, le-au amestecat pe acestea toate, iar soarta le-a întors de sus în jos.

Cine este nobil? Cel care a fost bine alcătuit de natură întru virtute. Numai la aceasta se cuvine să privim: altminteri, dacă ne întoarcem la vremurile din vechime, nu este unul care să nu vină din punctul acela mai înainte de care nu era nimic. O serie de întîmplări strălucite alternînd cu nefericiri ne-a dus de la obîrşia lumii pînă în vremea aceasta. Nu ne face nobili un atrium plin de imaginile înnegrite de fum ale strămoşilor; nimeni nu a trăit pentru gloria noastră şi nu ne aparţine cel care a fost mai înainte de noi: ne face nobili spiritul, care din orice condiţie se poate ridica mai presus de soartă. Închipuie-ţi, aşadar, că nu eşti un cavaler roman, ci un libert: poţi ajunge să fii singurul om liber dintre cei născuţi liberi. „În ce fel?”, întrebi tu. Dacă deosebeşti răul şi binele fără să ai nevoie de părerea mulţimii. Se cuvine să ţii seama nu de obîrşie, ci de finalul lucrurilor. Dacă este ceva ce poate face viaţa fericită, este un bine în sine; nu are cum să decadă în rău.

Şi atunci unde este greşeala, de vreme ce toţi doresc o viaţă fericită? Oamenii o confundă cu mijloacele prin care se dobîndeşte şi, cît o caută, se îndepărtează de ea. Punctul culminant al unei vieţi fericite este liniştea sigură şi o nestrămutată încredere în sine – în schimb, toţi adună pricini de nelinişte şi îşi poartă cu ei, ba chiar tîrăsc, o povară, pe calea plină de capcane a vieţii; în felul acesta se îndepărtează tot mai mult de ţinta la care aspiră şi, cu cît se străduiesc mai mult, cu atît îşi aduc piedici mai mari şi dau îndărăt. La fel păţeşte şi cel care încearcă să înainteze în grabă într-un labirint: iuţeala însăşi i se pune piedică. Rămîi cu bine.

Seneca