Seneca - Despre firea omului

[altmariusideea]

 Seneca Lucius Annaeus

 

Seneca Lucius Annaeus

 

Firea nu ne aşază pe calea viciului: ea ne-a adus pe lume curaţi şi liberi. Nu ne-a pus dinainte nimic ce să ne stîrnească lăcomia: ne-a aşternut sub picioare aurul şi argintul şi ne-a făcut să apăsăm şi să călcăm cele pentru care ajungem să fim apăsaţi şi călcaţi în picioare. Ne-a făcut să ne îndreptăm privirile către cer şi a voit ca noi să privim, ridicînd ochii, minunăţia grandioasă pe care a creat-o: răsăritul şi apusul astrelor, mişcarea ameţitoare a lumii în ea însăşi, dezvăluind la vremea zilei frumuseţile pămîntene, iar la vremea nopţii, a celor cereşti, mersul neabătut al stelelor, lent dacă îl compari cu cel al universului, dar foarte iute dacă te gîndeşti cît de mari sînt întinderile pe care le străbat fără oprire; eclipsele de soare şi de lună care se petrec în răstimpuri anume şi alte şi alte fenomene, ce merită să fie admirate fie pentru că se manifestă cu o rînduială a lor, fie pentru că apar dintr-o secvenţă anume de cauze neaşteptate, aşa cum sînt dîrele de foc noaptea şi trăznetele ce se ivesc pe cer fără vreo izbitură ori vreun tunet, coloane de foc, meteoriţi şi tot soiul de figuri ce ard.

Toate acestea, firea le-a aşezat deasupra noastră, dar aurul, argintul şi fierul, metale pentru care mereu se dau bătălii, le-a ascuns, de parcă ar fi fost o nenorocire să ni le încredinţeze. Noi le- am adus la lumină şi ne războim pentru ele, am dezgropat noi înşine cauzele şi uneltele primejduirii noastre, scormonind măruntaiele pămîntului, noi am pus în mîna sorţii nenorocirile noastre şi nu ne ruşinăm defel să ridicăm la mare cinstire bunuri ce stau în adîncul pămîntului. Vrei să ştii ce strălucire calpă ţi-a amăgit ochii? Cîtă vreme acestea zac acoperite şi scufundate în noroi, nu există nimic altceva mai urît, mai lipsit de nobleţe. Şi de ce nu ar fi aşa? Sînt scoase din adîncuri prin galerii lungi şi întunecoase. Nu există nimic altceva mai hidos, pînă ce sînt aduse la lumină şi curăţate de murdării. Priveşte-i, în sfîrşit, pe oamenii care curăţă cu mîinile lor pămîntul acesta sterp, venit din adîncuri: vei vedea cît sînt de murdari de funingine!

Şi totuşi, aceste metale întinează mai mult spiritul decît trupul omului şi se mînjeşte mai abitir cel ce le are în posesie decît cel ce a lucrat cu ele. Ei au nevoie, aşadar să fie sfătuiţi, să aibă alături o persoană cu simţ moral care să-i apere, iar tot acest freamăt şi zgomot de minciuni să dea ascultare pînă la urmă unui singur glas. Care anume va fi glasul acela? De bună seamă, cel ce susură cuvinte benefice, asurzit cum eşti de urletele ambiţiei, un glas care să spună: nu ai niciun motiv să-i priveşti cu invidie pe oamenii pe care mulţimea îi numeşte însemnaţi şi plini de noroc; nu ai niciun motiv ca aplauzele să-ţi nimicească seninătatea şi sănătatea spiritului, ca omul acela îmbrăcat în purpură, încărcat de cinstiri, să te facă să simţi dezgust pentru liniştea ta, ca tu să consideri că omul acela, pentru care toţi se dau deoparte să-l lase să treacă, este mai fericit decît tine, cel pe care purtătorul lecticii te dă din drum. Dacă voieşti să exerciţi o putere care să-ţi fie de folos şi să nu apese asupra nimănui, izgoneşte viciile.Ramîi cu bine.

Seneca