Seneca - Despre filozofii care resping principiile

[altmariusideea]

11/14 Pe lîngă acestea toate, filozofii care resping principiile nu înţeleg că ele îţi găsesc confirmarea tocmai în motivul care conduce la respingerea lor. Căci ce susţin ei? Că, pentru a trăi, preceptele sînt de ajuns şi că principiile înţelepciunii sînt fără rost. Numai că afirmaţia aceasta a lor, pe Hercule, este chiar un principiu, exact ca şi cum eu aş spune acum că e nevoie să renunţi la toate preceptele pentru că sînt fără rost şi să te foloseşti de principii, concentrîndu-te numai asupra lor; aş oferi precepte tocmai în momentul în care aş susţine că preceptele se cuvine să fie abandonate.

Anumite părţi ale filozofiei au nevoie de un îndemn, altele de o demonstraţie, ba chiar de una amplă, pentru că sînt obscure şi se limpezesc numai dacă sînt parcurse cu mare precizie şi putere de pătrundere. Dacă sînt necesare demonstraţiile, atunci sînt necesare şi principiile care, pe calea argumentaţiei lor, ajung la adevăr. Unele sînt limpezi, altele sînt obscure: sînt limpezi cele care pot fi percepute cu simţul comun şi se păstrează în memorie; sînt obscure cele care scapă acestor două căi. Raţiunea nu se împlineşte însă în concepte făţişe: rolul ei de căpetenie şi minunat se împlineşte în elementele care scapă percepţiei imediate. Cele obscure au nevoie de o demonstraţie, iar pentru demonstraţie este nevoie să se recurgă la principii: principiile sînt, aşadar, necesare.

Simţul comun şi chiar şi inteligenţa desăvîrşită provin dintr-o judecată exactă asupra lucrurilor; dacă este adevărat că în absenţa ei tot ce se află în spiritul nostru pluteşte în nesiguranţă, atunci principiile, care ne oferă o judecată neschimbătoare, sînt cu totul necesare. În sfîrşit, cînd îndemnăm pe cineva să aibă faţă de prietenul său aceeaşi preţuire cîtă are faţă de sine, să se gîndească la faptul că un duşman poate deveni prieten, să-şi sporească iubirea faţă de cel dintîi, să-şi tempereze ura faţă de cel din urmă, atunci noi adăugăm: „Este drept, este moral.” Numai că partea dreaptă şi morală din principiile noastre este cea pe care o deţine raţiunea; ea este, aşadar, necesară pentru că în absenţa ei nu există nici principiile.

Să punem însă laolaltă preceptele şi principiile: lipsite de rădăcini, ramurile nu sînt bune de nimic, iar, pe de altă parte, rădăcinile se folosesc de ramurile care din ele au apărut. Nimeni nu poate să nu-şi dea seama de folosul mîinilor, iar ajutorul pe care ele îl dau este vădit: inima însă, care dă viaţă mîinilor, le dă avînt, le pune în mişcare, este ascunsă. Acelaşi lucrru îl putem spune despre precepte: sînt vădite, în vreme ce principiile înţelepciunii sînt ascunse. Numai iniţiaţii cunosc misterele cele mai tainice ale cultului; tot aşa, misterele filozofiei sînt dezvăluite celor care au fost primiţi şi acceptaţi întru tainele ei; numai că preceptele şi alte învăţături de acelaşi fel le sînt cunoscute şi profanilor. Ramîi cu bine.

Seneca