Seneca - Despre favoare

[altmariusideea]

Seneca Lucius Annaeus

Orice favoarea trebuie răsplătită cu aceeaşi stare de spirit cu care a fost făcută, fără a lua în consideraţie forma concretă, ci doar intenţia celui care a generat-o. Să lăsăm acum deoparte presupunerile: aceea a fost binefacerea şi aceasta este vătămarea, care a depăşit forma concretă a binefacerii. Omul vrednic se amăgeşte singur cînd face socoteli: el sporeşte valoarea binefacerii, o scade pe cea a vătămării. Un alt judecător mai îngăduitor – şi aşa aş voi să fiu eu – ne va impune să uităm vătămarea şi să ne amintim binefacerea.

„Numai că, spui tu, este drept să răsplăteşti totul după măsură, pe binefăcător cu recunoştinţă, pe cel care ne-a vătămat, cu legea talionului ori măcar cu un reproş.” Asta merge foarte bine dacă cel care ne-a făcut răul şi cel care ne-a făcut binefacerea nu sînt una şi aceeaşi persoană; altminteri, binefacerea anulează vătămarea. Dacă era drept să-l ierţi pe cel ce a făcut rău, chiar dacă nu arătase mai înainte că o merită, atunci lui i se datorează mai mult decît iertarea, dacă ne-a vătămat după ce ne-a făcut un bine.

Pentru mine, binefacerea şi vătămarea nu au aceeaşi valoare: eu o preţuiesc mai mult pe una decît pe alta. Nu toţi sînt în stare să se arate recunoscători: chiar şi un oarecare, neghiob şi needucat, se poate simţi îndatorat, mai ales dacă binefacrea a primit-o de puţin timp; el nu ştie însă cît de îndatorat trebuie să fie. Numai înţeleptul ştie cît şi ce anume se cuvine să preţuiască. Neghiobul despre care vorbesc acum, chiar dacă are intenţii bune, face schimbul cu o măsură mai mică decît cea cuvenită, ori nu face schimbul în locul şi momentul cuvenite; în felul acesta îşi risipeşte şi îşi aruncă recunoştinţa.

Pentru unele idei există cuvinte admirabil de potrivite, iar o veche deprindere a limbii desemnează unele concepte prin termeni perfect adaptaţi să indice îndatoririle. Căci noi spunem de obicei: „i-a înapoiat favoarea”. A înapoia înseamnă a da de bunăvoie atîta cît este datorat. Nu spunem: „a dat îndărăt binefacerea”, pentru că dau îndărăt şi cei care o fac cînd li se cere ori împotriva voinţei lor ori cînd socotesc ei de cuviinţă ori prin intermediul altuia. Nu spunem: „a pus la loc binefacerea” ori „şi-a plătit datoria”: nu ne plac cuvintele folosite pentru datorii.

Să înapoiezi înseamnă să restitui favoarea celui care ţi-a făcut-o, Acest cuvînt indică o relaţie spontană: cine a înapoiat, s-a strigat pe sine însuşi. Înţeleptul va cerceta în sinea sa cît a primit, de la cine, din ce motiv, în ce moment, în ce loc şi în ce fel. De aceea considerăm că numai înţeleptul ştie să înapoieze favoarea, de vreme ce este singurul care ştie să o facă; el cu siguranţă se bucură să o facă mai mult decît se bucură un altul să o primească. Ramîi cu bine.

Seneca