Seneca - Despre curaj

[altmariusideea]

Ştiu că ai mult curaj: încă mai înainte de a te întări cu sfaturi sănătoase şi care să te ajute să înfrîngi asprimile vieţii, tu erai îndeajuns de mulţumit în înfruntarea ta cu soarta, cu atît mai mult după ce te-ai încleştat cu ea şi ţi-ai măsurat forţele: în ele nu te poţi niciodată încrede dacă nu ţi-au ieşit în faţă greutăţi de tot felul, uneori chiar năpădindu-te. Aşa îşi dă măsura un spirit cu adevărat puternic, care nu se lasă la bunul plac al altcuiva: aceasta este proba de foc a spiritului. Un atlet nu poate porni la luptă plin de curaj dacă nu a fost niciodată plin de vînătăi: numai cel care şi-a văzut propriul său sînge, care şi-a simţit dinţii pîrîind sub o lovitură de pumn, care, pus la pămînt de adversar, i-a susţinut cu tot trupul greutatea, cel care, doborît, nu şi-a lăsat spiritul să fie doborît, care de cîte ori a căzut, tot de atîtea ori s-a ridicat şi mai încrezător, doar acela intră în luptă cu bună speranţă de victorie. 

Curajul sporeşte mult atunci cînd este hărţuit. Totuşi, de crezi că ţi-e de folos, primeşte de la mine mijloacele cu care să te poţi întări. Sînt mai numeroase cele care ne înspăimîntă decît cele care ne fac cu adevărat rău şi mai adesea ne chinuim din pricina gîndului decît din pricina faptei. Nu-ţi vorbesc pe limba stoicilor, ci într-un limbaj ceva mai umil. Noi spunem că toate acestea care se manifestă în gemete şi bocete sînt lipsite de importanţă şi demne de dispreţ. Să lăsăm cuvintele acestea mari, oricît ar fi – pe zeii cei buni! – de adevărate. Te sfătuiesc numai să nu te simţi nefericit mai înainte de a fi vremea; nenorocirile de care te-ai temut că sînt gata să ţi se întîmple s-ar putea să nu mai vină niciodată: sigur este că nu au venit încă. 

Aşadar, unele lucruri ne chinuiesc mai mult decît ar trebui; unele ne chinuiesc mai înainte decît ar trebui; unele ne chinuiesc cu toate că nu ar trebui nicidecum. Ori ne sporim suferinţa, ori i-o luăm înainte, ori ne-o închipuim. Să lăsăm deocamdată deoparte prima situaţie, pentru că este subiect de dispută şi controversa încă nu s- a încheiat. Nenorocirea pe care eu am numit-o „lipsită de importanţă”, o vei socoti foarte apăsătoare: ştiu bine că unii rîd cînd sînt biciuiţi, iar alţii gem cînd sînt atinşi. Vom vedea mai apoi dacă aceste necazuri capătă greutate prin ele însele sau prin slăbiciunea noastră. 

Fă-mi promisiunea aceasta: de cîte ori vei fi înconjurat de persoane care vor să te convingă că eşti nefericit, ia seama nu la ce auzi, ci la ce simţi tu singur; cugetă după ceea ce ai suferit şi întreabă-te singur, pentru că tu îţi cunoşti cel mai bine situaţia: „De ce mă deplîng aceştia? De ce se agită, de ce se tem şi să mă atingă, de parcă nenorocirea ar fi molipsitoare? Este cu adevărat un necaz, sau mai degrabă este doar părelnicia unui necaz?” Întreabă-te singur: „Nu cumva mă frămînt şi mă jelesc fără motiv şi îmi născocesc un rău care nu există?” „Dar cum – întrebi tu – să înţeleg care din grijile mele sînt adevărate şi care sînt deşarte?” Uite o regulă pe care să o urmezi: ne chinuim din pricina prezentului, sau a viitorului, sau a amîndurora. Este uşor să le judeci pe cele din prezent: dacă trupul îţi este liber, dacă e sănătos, dacă nu există nicio suferinţă provocată de o nedreptate, vom vedea ce va fi în viitor – astăzi nu e nimic. 

„Va fi însă.” Mai întîi, gîndeşte-te bine dacă sînt semne sigure că se va produce o nenorocire: căci cel mai adesea ne chinuim din pricina presupunerilor: sîntem o jucărie în mîna zvonului, care hotărăşte de obicei soarta războiului şi, încă şi mai mult, soarta fiecărui individ în parte. Aşa este, iubitul meu prieten: ne repezim asupra aparenţelor; nu judecăm la rece ce anume ne aruncă în mijlocul spaimelor, şi nici nu le scuturăm, ci tremurăm şi întoarcem spatele întocmai ca soldaţii pe care îi goneşte din tabăra militară un nor de praf stîrnit de o turmă de oi sau ca cei pe care îi umple de spaimă vreo veste despre care nici nu se ştie de la cine a pornit. Ramîi cu bine.

Seneca