Seneca - Despre carti

[altmariusideea]

Te plîngi că acolo unde te afli sînt puţine cărţi. Nu contează numărul lor, ci valoarea: o lectură bine ţintită este folositoare, una amestecată poate fi doar plăcută. Dacă cineva voieşte să ajungă la destinaţie, trebuie să urmeze o singură cale, nu să meargă de colo- colo: asta nu înseamnă să înainteze, ci să rătăcească. „Aş vrea, zici tu, să-mi dai mai multe sfaturi în privinţa cărţilor.” Eu unul sînt gata să-ţi trimit toate volumele pe care le am şi să-mi golesc biblioteca; ba chiar, de aş putea, m-aş muta şi eu la tine şi, dacă nu aş avea speranţa că ajungi grabnic la capătul însărcinării tale, aş fi pregătit deja această călătorie la bătrîneţe şi nu m-ar fi putut înspăimînta nici Scila, nici Caribda, nici strîmtoarea aceasta mitică. Aş fi trecut-o chiar înot, numai ca să te pot îmbrăţişa şi să văd singur cît de mult ai crescut în spirit.

Pe de altă parte, nu mă socotesc mai elocvent pentru faptul că mi-ai cerut să-ţi trimit cărţile mele, după cum nu m-aş socoti frumos dacă tu mi-ai cere portretul. Ştiu că această cerere este un semn de bunăvoinţă, nu de judecată severă; iar dacă totuşi ţine de judecată, atunci ea ţi-a fost impusă de bunăvoinţă. Orice ar fi, citeşte cărţile acestea gîndindu-te că încă sînt în căutarea adevărului: nu îl stăpînesc şi îl caut cu îndărătnicie. Nu m- am făcut sclavul nimănui, nu port numele nimănui; respect judecata multor oameni de seamă, dar revendic nişte drepturi şi în numele judecăţii mele. Căci aceia nu ne-au lăsat adevăruri descoperite, ci adevăruri ce trebuie căutate şi poate că ar fi găsit explicaţiile cuvenite dacă nu le-ar fi căutat şi pe cele fără folos.

Le-au răpit mult timp jocurile de cuvinte, disputele lunecoase, exerciţiile deşarte ale unei minţi ascuţite. Strîngem noduri şi prindem de cuvinte înţelesuri îndoielnice, iar apoi le schimbăm: avem oare chiar atît de mult timp? Ştim de-acum să trăim, ştim de-acum să murim? Se cuvine că încercăm cu toată puterea minţii să nu ne lăsăm amăgiţi: nu de cuvinte – ci de lucruri. La ce bun să faci deosebirea între cuvinte asemănătoare, din care nimeni nu ajunge să fie amăgit, decît într-o dispută? Lumea reală ne amăgeşte: aici merită să discerni. Noi îmbrăţişăm răul crezîndu-l bine; rostim dorinţe opuse celor rostite mai înainte; rugile noastre, hotărîrile noastre se opun unele altora.

Cît de mult seamănă linguşeala cu prietenia! Nu doar că o imită, dar o învinge şi o întrece; găseşte urechi pregătite şi gata să o primească şi coboară în străfundurile inimii, pe care o bucură tocmai ceea ce îi face rău: învaţă-mă cum să le pot deosebi, cu toată asemănarea dintre ele. Vine la mine un duşman plin de vorbe mieroase, dîndu-mi-se drept prieten; se strecoară în noi vicii îmbrăcate în haina virtuţii: curajul orb se ascunde sub aparenţa valorii, lenea se numeşte cumpătare, fricosul ajunge să fie socotit prudent. Aceste greşeli de judecată sînt o mare primejdie pentru noi: tu pune pe ele etichete precise. Ramîi cu bine.

Seneca