Seneca - Despre binefaceri VI

[altmariusideea]

Seneca Lucius Annaeus

Tatăl meu m-a hrănit. Dacă fac eu acelaşi lucru pentru el, atunci îi dau îndărăt mai mult, pentru că el se bucură nu doar că este hrănit, ci că este hrănit de fiul său şi intenţia mea îi provoacă o plăcere mai mare decît faptul în sine; în schimb, hrana pe care mi-a dat-o el a ajuns numai la trupul meu. Cum? Dacă cineva a ajuns atît de departe, încît să i se fi dus faima printre neamuri pentru elocinţa sa, ori pentru spiritul de dreptate ori fapte de arme şi l-a încununat şi pe tatăl său cu mare faimă şi, deopotrivă, prin gloria sa luminoasă a risipit întunericul ce-i acoperea naşterea, atunci nu a adus asupra părinţilor săi o binefacere ce nu poate fi preţuită?

Sau poate ar fi auzit cineva de Aristo şi de Gryllus dacă nu i-ar fi cunoscut pe fiii lor, Xenofon şi Platon? Socrate este cel care nu îngăduie să piară numele lui Sofroniscus. Ar dura prea mult să-i înşirăm pe ceilalţi care dăinuiesc numai şi numai pentru că virtutea aleasă a fiilor lor le-a transmis posterităţii numele. Care binefacere a fost mai mare, cea pe care a primit-o Marcus Agrippa de la tatăl său, care era necunoscut chiar şi după ce avusese un fiu ca Agrippa, sau cea pe care a primit-o tatăl de la Agrippa care, prin gloria unei coroane navale, a cîştigat o distincţie unică între cinstirile militare, care a ridicat în cetate atît de multe clădiri de seamă ce nu numai că le-au întrecut în grandoare pe cele de dinainte, dar nu au putut fi întrecute mai tîrziu de nimic?

Care binefacere a fost mai mare, cea pe care Octavius i-a dăruit-o fiului său, ori cea pe care divinul Augustus i-a dăruit-o tatălui, oricît de mult l-ar fi pus pe acesta în umbră tatăl adoptiv? Ce bucurie ar fi simţit Octavius dacă şi-ar fi văzut fiul, după ce pusese capăt războiului civil, veghind asupra unei păci sigure: nu ar fi recunoscut bunul pe care el însuşi i-l dăruise şi nici nu ar fi crezut, ori de cîte ori şi-ar fi întors privirile asupră-şi, că un asemenea bărbat se putea naşte în casa sa. La ce bun să continui acum să-i înşir pe ceilalţi care ar fi fost de mult mistuiţi de uitare dacă slava fiilor lor nu i-ar fi smuls din întuneric şi nu i-ar fi păstrat în lumină pînă acum?

În plus, de vreme ce noi cercetăm nu care fiu i-a dăruit tatălui său binefaceri mai mari decît cele pe care le-a primit de la tată, ci dacă este cu putinţă pentru un fiu să dăruiască binefaceri mai mari, chiar dacă pildele pe care le-am menţionat nu valorează destul şi nici nu se aşază deasupra binefacerilor părinţilor, se înţelege totuşi că ceea ce nici o vîrstă anume nu a produs încă se află în limitele naturale. Dacă faptele luate separat nu pot depăşi măreţia darurilor părinteşti, totuşi mai multe adunate laolaltă le pot întrece. Ramîi cu bine.

Seneca